Companiile farmaceutice Pfizer și BioNTech au dat în judecată România fiindcă țara noastră nu ar fi respectat condițiile unui angajament încheiat în mai 2021 privind achiziția a milioane de doze de vaccin anti-Covid.

Informația a fost confirmată atât de reprezentanții companiilor farmaceutice, cât și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Ar fi vorba despre o tranșă de 28 de milioane de doze, conform presei centrale.

În mai 2021, când Pfizer spune că s-a încheiat acel angajament, ministru al Sănătății era orădeanca Ioana Mihăilă, iar premier, Florin Cîțu. 

Prin acest proces, companiile farmaceutice cer României să achite măcar jumătate din suma aferentă vaccinurilor comandate, dar care nu au fost până la urmă cumpărate, potrivit News.ro și Antena3.ro.

Pfizer: România și-a încălcat angajamentele

Reprezentanții Pfizer și BioNTech au confirmat pentru Context.ro și pentru News.ro că au inițiat acțiunea după discuții cu reprezentanții țării noastre, care însă n-au vrut să mai cumpere vaccinurile. 

„În urma unei încălcări prelungite a angajamentelor contractuale şi a unei perioade de discuţii purtate cu bună-credinţă între părţi, Pfizer şi BioNTech au luat decizia dificilă de a iniţia proceduri oficiale împotriva României. Pfizer şi BioNTech urmăresc să determine România să îşi respecte angajamentele asumate pentru comenzile de vaccinuri pentru COVID-19 plasate de Guvernul României, ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în mai 2021. Pfizer şi BioNTech consideră că este important ca toate părţile să îşi respecte obligaţiile contractuale în temeiul acordului care a facilitat răspunsul european de succes la pandemie. Pfizer şi BioNTech continuă să sprijine acest răspuns şi îşi menţin angajamentul de a furniza vaccinuri pentru COVID-19 în conformitate cu acordurile lor contractuale şi în interesul sănătăţii publice”, este poziția celor două companii, transmisă de Andrew Widger, senior director Global Media Relations Pfizer, și citată de News.ro. 

28 de milioane de doze 

Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat pe această temă că procesul împotriva României a fost deschis în fața instanței de la Bruxelles, după ce Pfizer a acționat în instanță Ungaria și Polonia.

„Este o situaţie care nu este neaşteptată, având în vedere că Pfizer a făcut acelaşi lucru şi cu alte două state membre ale Uniunii Europene, respectiv Polonia şi Ungaria. A venit acum rândul României care nu a acceptat, nu am avut cum să acceptăm să semnăm un amendament propus de către compania Pfizer, care presupunea plata unor compensaţii financiare în cazul în care renunţam la contractul..., la vaccin. Nu există niciun fel de bază pe legală pentru aceste compensaţii financiare şi, în mod evident, noi nu puteam să comandăm restul de 28 de milioane de doze de vaccin care mai rămăseseră de livrat în cadrul acestui contract, în condiţiile în care în România interesul pentru vaccinare practic nu există în acest moment”, a spus Alexandru Rafila. 

Ministrul a mai spus că au existat nenumărate discuții online cu reprezentanții Pfizer și cu reprezentanți ai Comisiei Europene, dar fără succes. 

Alexandru Rafila a mai precizat pentru News.ro că va fi căutată o firmă de avocatură şi că România va încerca să se coordoneze cu Polonia din punct de vedere al argumentelor. „Contractul n-a putut să fie onorat, pentru că acele cantităţi contractate pentru anul 2022-2023, enorme, din punctul meu de vedere, (...) n-ar fi fost folosite şi oricum le primeam, le plăteam şi nu le foloseam. Deci era o situaţie pe care nu puteam să o acceptăm, nici din punct de vedere moral nu cred că era în regulă”, a precizat ministrul. 

La rândul său, chestionat de jurnaliști, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Mihai Constantin, a confirmat joi că există acest proces, care s-ar referi la un amendament care nu ar fi fost semnat de Ministerul Sănătății. „A venit o notificare de deschidere a acestui litigiu de către compania farmaceutică, cred că în ultimele zile din decembrie anul trecut. (...) România va fi, evident, reprezentată la acest proces, dar este vorba despre faptul că România a estimat un necesar pandemic pentru doze de vaccin, însă amendamentul la care compania farmaceutică face referire nu a fost semnat de către Ministerul Sănătăţii şi, în consecinţă, nici nu s-a putut face vreo plată, pentru că nu există acele doze încasate de către statul român şi, de asemenea, cred că într-o situaţie similară se află şi alte ţări, central şi est-europene”, a afirmat Mihai Constantin.

Sub urmărire penală

La finalul anului trecut, Direcția Națională Anticorupție i-a pus sub urmărire penală pe foștii miniști ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, precum și pe fostul premier Florin Cîțu, fiindcă ar fi comandat zeci de milioane de doze de vaccin fără ca acestea să fie necesare, iar astfel foștii miniștri ar fi comis abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, iar fostul prim-ministru ar fi fost și el complice.

În acest dosar, orădeanca Ioana Mihăilă este acuzată de procurori că, tocmai în mai 2021, a comandat „cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa oricăror documente/analize” în total de 39 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, cantitate scăzută ulterior la 34 de milioane. Acestea ar fi în valoare totală de peste 664 milioane de euro, conform procurorilor DNA.

Într-un interviu acordat BIHOREANULUI, Ioana Mihăilă a spus că „referatul DNA, în ce mă priveşte pe mine, face referire la un singur contract cu Pfizer pentru anii 2022 şi 2023. Trebuie să precizez, însă, referitor la contractele cu producătorii de vaccinuri, că acestea nu au fost negociate de statele UE. Cu ei negocia Comisia Europeană pentru toate statele, iar acestea aveau o singură opţiune: să rămână în contract sau să renunţe la contract”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!