Scene șocante pe litoral: O mină marină a explodat, luni dimineață, în zona digului din fața unui hotel din Costinești, speriindu-i pe oamenii din zonă. O altă mină ar pluti încă pe mare.
Potrivit HotNews.ro, explozia s-a produs în apa mării, în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti. A fost foarte puternică, după cum au declarat martorii evenimentului.
O echipă de scafandri specializaţi în distrugerea de dispozitive explozive a fost mobilizată la faţa locului, însă operațiunea este dificilă având în vedere starea vremii.
"Se pune în aplicare un plan de cooperare interinstituțională, între autoritățile cu rol în situații de acest gen, noi avem detașament de scafandri, nave specializate și tehnică necesară pentru misiuni de neutralizare a minelor marine. Aceste mine sunt un pericol nu numai pentru navigație, ci și pentru activitățile de la mal. E o misiune cu grad dificil de risc, conform procedurilor, scafandrii inspectează întâi mina marină, montează explozibilul pe mină și detonează încărcătura de la distanța de siguranță", a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel, potrivit Digi24.
Şeful Salvamar Costineşti, care a anunţat incidentul la 112, a precizat că explozia a fost foarte puternică, la o distanţă de aproximativ 100 de metri de mal.
"Nu ne-am închipuit că poate să fie atât de puternică, pentru că nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva. S-a zguduit pământul. Iniţial, când am auzit bubuitura putrernică şi un fum gros, am crezut că a explodat o butelie de la hotel. Toată lumea era speriată, nimeni nu a ştiut ce s-a întâmplat", a declarat acesta la Digi24.
Din informaţiile disponibile la această oră, se pare că o a doua mină ar pluti în derivă în aceeași zonă. Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că Forţele Navale vor verifica aceste informaţii.
Din fericire explozia de luni nu a făcut victime, însă un tânăr de 18 ani din Bucureşti care era în zonă a acuzat că îl dor urechile din cauza zgomotului, el refuzând transportul la spital.
Un alt bărbat a povestit că zgomotul a fost extrem de puternic, similar celui produs atunci când se trage cu un tun de pe o fregată, aşa cum a văzut la festivităţile de Ziua Marinei.
"Nu este primul incident de acest fel produs în apele teritoriale ale României, de la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie 2022", scrie HotNews.ro.