Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Daniela Rahotă, şi cel al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate, Gheorghe Ludovic Varga, au prezentat marţi, în reuniunea Colegiului Prefectural, stadiul derulării programelor naţionale de sănătate de a căror aplicare răspund cele două instituţii.
Alocări reduse
Dr. Rahotă a expus stadiul programelor naţionale de sănătate derulate prin DSP Bihor, subliniind că în cadrul celui de vaccinare obligatorie, rata de acoperire împotriva ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) a crescut de la 88,7% anul trecut în august la 92,7% în aceeaşi lună a anului curent.
Pe de altă parte, însă, alocarea financiară a scăzut în acest an pentru programul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile (bugetul fiind în 2017 de doar 18.000 lei faţă de 41.000 lei în 2016), la fel întâmplându-se şi cu resursele alocate programului pentru prevenirea şi controlul infecţiei HIV (pentru care finanţarea a scăzut de la 595.000 lei anul trecut la 496.000 lei în acest an) şi cu cele pentru programul de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei (unde finanţarea a fost redusă în acest an la numai 397.000 lei faţă de 933.000 lei anul trecut).
Şefa DSP a vorbit şi despre alte programe, precum cele pentru de supravegherea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale, pentru monitorizarea utilizării antibioticelor, programul de monitorizare a factorilor determinanţi din mediu, pentru depistarea cancerului de col uterin, de sănătate mintală, de transplant de organe, de evaluare şi promovare a sănătăţii populaţiei, de sănătate a femeii şi copilului (profilaxia distrofiei, retinopatiei, deficienţelor de auz, morbidităţii).
Bani necheltuiţi
Programele naţionale de sănătate derulate prin Casa Asigurărilor de Sănătate (oncologie, diabet, tratament pentru boli rare, tratament pentru boli neurologice, pentru tratarea hemofiliei şi talasemiei, de boli endocrine, de terapie intensivă a insuficienţei cardiace, programul de boli cardiovasculare, de dializă, ortopedie) au fost prezentate de şeful CAS Bihor, Gheorghe Ludovic Varga.
Acesta a arătat că există programe nou introduse, precum cel pentru tratarea sclerozei în plăci, dar şi programe unde nu au fost cheltuiţi banii primiţi pentru derularea lor, deoarece nu au existat suficiente persoane interesate să beneficieze de ele. Un asemenea exemplu este cel al programului pentru reconstrucţie mamară, în care au fost incluse în acest an doar două persoane, astfel că fondurile alocate de anul trecut nu au fost cheltuite.