Prefectul de Bihor, Dumitru Ţiplea, se arată mai energic decât predecesorul Ioan Mihaiu, pe care l-a înlocuit în luna decembrie. După ce a condus, de atunci, două reuniuni ale Colegiului Prefectural la care participă reprezentanţii instituţiilor guvernamentale deconcentrate din judeţ pentru a prezenta diverse rapoarte de activitate, la cea mai recentă şedinţă, desfăşurată luni, prefectul Ţiplea nu s-a mai mulţumit doar cu înşiruri de cifre ale şefilor acestor instituţii.

Directorii sunt „vii” sau nu?

După ce a ascultat rapoartele privind activitatea ISU Crişana şi a Inspectoratului Judeţean de Poliţie în 2019, prezentată de colonelul Sorin Caba şi respectiv de chestorul Alin Haniş, Ţiplea i-a poftit pe directorii din sală să formuleze întrebări. „Ca să nu mai fie aşa terne şedinţele, dacă aveţi întrebări vă rog să le adresaţi. Dacă sunteţi vii, aveţi ce întreba”, a spus prefectul.

Poate şi „stimulată” de observaţia lui Ţiplea, directoarea Casei Corpului Didactic, Carmen Bodiu, şi-a înteţit ritmul prezentării despre bilanţul pe 2019, despre programele de pregătire şi perfecţionare a profesorilor, învăţătorilor şi personalului didactic auxiliar, iar la final a difuzat şi un videoclip moblizator, ai cărui realizatori au ţinut să asigure, parcă în acord cu prefectul, că „Şcoala trebuie să stimuleze nevoia noastră de a pune întrebări, de a argumenta, de a povesti, de a încânta”.

Pledoarie pentru excelenţă

„Impresionantă prezentare, foarte alertă”, a concluzionat Ţiplea, adăugând, însă, o problemă în atenţia responsabililor învăţământului preuniversitar din Bihor. Tată a doi băieţi cu IQ mult peste medie, prefectul le-a vorbit din propria experienţă.

„Vă dau şi eu o temă de gândire. Am constatat de-a lungul anilor, şi asta poate explică de ce mergem ca ţară într-o anumită direcţie, că ne bazăm pe anumite categorii de oameni în dezvoltarea noastră. Cei din educaţie trebuie să livreze expertiza de mâine, foarte mulţi o şi fac, dar ce n-am sesizat eu în învăţământul nostru este că nu avem şi o componentă bazată pe excelenţă şi pe vârfuri, nu avem educaţie publică pentru copiii supradotaţi. Şi atunci, haideţi să discutăm măcar cum am putea inventaria această resursă umană şi s-o pregătim efectiv”, a cerut prefectul.

Şeful IŞJ: Avem în plan. Prefectul: Iu-huu!

Cel care şi-a asumat un răspuns a fost şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Alin Novac Iuhas. „Să ştiţi că Inspectoratul a avut şi are în plan un asemenea Centru de Excelenţă”, a spus el, adăugând însă că nu a avut finanţare, astfel că „am reuşit să realizăm clase de excelenţă cel puţin la matematică şi fizică”. „Deci avem în vedere şi acest segment al elitelor, dar în principal ne preocupă învăţământul de masă”, a spus Novac Iuhas.

În final, tot prefectul a avut ultimul cuvânt. „Evident că învăţământul de masă este prioritatea zero, dar vă pun în vedere acest aspect. România are 4% copii supradotaţi, peste media pe mapamond, care este aproape 3%, dar România nu-şi pune în valoare această resursă, nu-şi exploatează valorile, nici măcar nu le identifică”, a stăruit Ţiplea.

El a mai afirmat că în calitate de părinte „s-a interesat” în ultimii ani la IŞJ cu privire la un posibil Centru de Excelenţă pentru copii supradotaţi, dar a fost dezamăgit că profesorii „s-au gândit că vor da ore la matematică în plus, iu-hu, pe bani mai mulţi, dar nu aşa trebuie să se întâmple”, adică asemenea centre ar trebui să existe pentru elevi, nu pentru profesori. „Gândiţi-vă, vă rog, la asta”, a cerut el reprezentanţilor IŞJ şi Casei Corpului Didactic.

Urmăreşte problema Serviciului Meteo

Tot la finalul reuniunii Colegiului Prefectural, Ţiplea a demonstrat că nu a vorbit în vânt după şedinţa de săptămâna trecută a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, când şefa Serviciului Meteo Oradea, Cristina Chiorean, s-a plâns că prognoza pentru vijeliile de joi n-a fost precisă (s-a anunţat cod galben în loc de portocaliu) şi pentru că echipamentele aflate la Oradea sunt folosite de colegi de la Centrele Regionale din Timişoara şi din Cluj în urma unei reorganizări din 2009.

Prefectul, care a declarat săptămâna trecută că se va implica în rezolvarea problemelor, a anunţat că şefa Agenţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, va veni marţi la Oradea, la iniţiativa sa. „I-am solicitat să vină doar dacă are soluţii concrete, dacă are numai explicaţii mai bine să nu-şi piardă vremea pe aici”, a precizat Ţiplea.