Poloiştii de la CSM Digi Oradea s-au reunit marţi după amiază la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", în vederea demarării pregătirilor pentru noul sezon competiţional.
Faţă de sezonul trecut, vicecampiona României are destule noutăţi în lot. Astfel, antrenorul Dorin Costrăş nu se mai poate baza de acum pe serviciile jucătorilor: Szabó István, care a preferat să accepte oferta formaţiei CSA Steaua şi a plecat la Bucureşti, Gojko Pjetlovic, Marc Roca şi Jesse Koopman, care s-au despărţit, de asemenea, în această vară de echipa bihoreană.
În schimb, a fost adus portarul sârb Stefan Zivojinovic, un portar cu experienţă, precum cel pe care-l înlocuielşte, Gojko Pjetlovic.
De asemenea, în cursul zilei de marţi, conducerea clubului CSM Oradea a anunţat cooptarea a altor trei jucători. Este vorba despre Gustavo De Freitas Guimaraes, Aleksa Petrovski şi Alex Popoviciu.
Gustavo De Freitas Guimaraes (foto) este născut pe 24 ianuarie 1994 şi este originar din Brazilia. Cunoscut în sportul internaţional cu numele de "Grummy" Gustavo Guimaraes, el se află la primul angajament în România. Sud-americanul a venit la Oradea de la Rari Nantes Savona, formaţie clasată pe locul al 5-lea din totalul de 14 participante în primul eşalon al redutabilului campionat al Italiei, în ediţia anterioară.
Jucător de atac, Grummy ste unul dintre cei mai importanţi jucători de polo ai Braziliei, înscrind deja peste 1.600 goluri de-a lungul carierei şi cucerind medalia de bronz în Liga Mondială 2017 alături de prima reprezentativă a Braziliei.
Brazilianul nu a venit încă la Oradea, el urmând a se "alătura echipei în viitorul cât mai apropiat, dar procedura de obţinere a vizei de şedere în România a demarat deja, clubul şi jucătorul aşteptând viza pentru ca acesta să poată veni în ţară", după cum anunţă clubul bihorean.
La rândul său, Aleksa Petrovski (foto) este născut pe 29 mai 1996, este înalt de 1.96 metri şi cântăreşte 102 kilograme. Sportivul originar din Serbia se află la primul angajament în România, după cum îl prezintă clubul CSM, pe site-ul oficial.
"El este fundaş şi este jucător de mână dreaptă. Datorită gabaritului şi a modului în care înţelege jocul de polo, Petrovski poate evolua ca centru în faza de atac, lucru pe care l-a făcut la toate echipele pentru care a jucat până acum. Este apreciat pentru agresivitatea cu care joacă în situaţiile de superioritate numerică, fiind un foarte bun marcator în astfel de cazuri, atât din apropierea porţii, cât şi de la distanţă", după cum se mai menţionează în prezentare.
Petrovski a venit la CSM Digi din prima ligă sârbă, de la echipa Sabac, unde a evoluat în sezonul precedent, atunci când a bifat cea de-a treia calificare în semifinalele puternicului campionat sârbesc şi a disputat finala Cupei Serbiei, pierdută în compania lui Partizan Belgrad, scor 5-6. De asemenea, Petrovski a jucat pentru echipa naţională a Serbiei şi continuă să fie în vizor pentru viitoare participări.
În ce-l priveşte pe Alex Popoviciu (foto), acesta revine în activitate, după ce, în urmă cu doi ani, a decis să renunţe la activitatea sportivă. Acum însă CSM Digi Oradea a ajuns la un acord cu fostul internaţional de polo pentru reluarea activităţii, iar "părţile urmează să parafeze contractul în zilele următoare", după cum precizează site-ul clubului bihorean.
În vârstă de 28 ani, Popoviciu a fost unul dintre cei mai de perspectivă jucători de polo ai României, fiind un produs al şcolii orădene. Cel mai recent, Alex a făcut parte din echipa naţională a României la precedenta ediţie a Campionatului European de polo, desfăşurată la Belgrad, în ianuarie 2016. De asemenea, Popoviciu a jucat şi la turneul preolimpic alături de prima reprezentativă, desfăşurat la Trieste, în aprilie 2016. El a făcut parte din lotul echipei CSM Digi Oradea timp de mai multe sezoane, contribuind la câştigarea Superligii Naţionale.