Orădenii trebuie să se familiarizeze din nou cu schimbări majore în trafic, căci, începând de sâmbătă, Bulevardul Decebal și strada Tudor Vladimirescu au fost secționate, prin închiderea unor porțiuni destul de mari din zona intersecției celor două artere importante, unde va fi construit un pasaj subteran.

Cel puțin pe una dintre străzile adiacente se formau, sâmbătă, la prânz, cozi de mașini. 

Închis cu garduri

Firmele contractate de Primăria Oradea au început, sâmbătă, la ora 07, să instaleze garduri, să amenajeze sensuri giratorii provizorii, să schimbe marcaje de pe carosabil și să instaleze noile semne de circulație, toate sub supravegherea Poliției. 

Astfel, odată cu implementarea restricțiilor de șantier, dinspre Emanuel, pe Bulevardul Decebal se poate înainta doar până în zona OMV, unde a fost amenajat un sens giratoriu provizoriu la intersecția cu strada Simion Bărnuțiu. De acolo, șoferii pot intra pe Simion Bărnuțiu, pe strada William Shakespeare - unde întâlnesc însă indicatorul de „drum fără ieșire”, căci ieșirea spre Tudor Vladimirescu este închisă tot din cauza șantierului – ori se pot întoarce. Dincolo de sens, pe Bulevardul Decebal, au fost instalate garduri și lăsată o singură porțiune accesibilă riveranilor. 

Un mare sens giratoriu 

Pe cealaltă „jumătate” a Bulevardului, s-a amenajat un mare sens giratoriu la intrarea pe Podul Decebal, în locul vechii intersecții semaforizate. Sensul este menit să ajute la fluidizarea circulației.

Se poate trece podul Decebal în direcția Calea Aradului, iar apoi vira la dreapta pe Splaiul Crișanei, ca până acum, ori mai în față, pe str. Constantin Brâncoveanu, devenită acum una cu dublu sens. Pe aceasta, pe sensul de mers Decebal – Oneștilor, sâmbătă, la prânz, se formau deja coloane de mașini, deși este vorba de trafic de weekend. 

Dincolo de intersecția Decebal - Brâncoveanu nu se mai poate circula, și acea zonă fiind împrejumită cu garduri.

„Drum fără ieșire”

Și strada Tudor Vladimirescu, perpendiculară pe Bulevardul Decebal, a fost închisă pe o bună porțiune în zona intersecției.

Dincolo de zona închisă circulației publice, mai sunt sectoare, în ambele părți (atât spre centru, cât și spre Oneștilor) care le sunt accesibile doar riveranilor, întrucât drumul dă în gardurile șantierului. De asemenea, nu se poate ieși pe Tudor Vladimirescu din străzile adiacente Roșiorilor și William Shakespeare. 

Sâmbătă, în prima parte a zilei, mulți șoferi nu văzuseră semnele de „drum fără ieșire” ori „accesul interzis cu excepția riveranilor”, așa că ajungeau cu mașinile până la garduri, unde erau nevoiți să întoarcă. 

Închiderea intersecției Decebal – Vladimirescu a provocat și alte schimbări importante în traficul de pe străzile adiacente. De pildă, strada Principatelor Unite, de pe malul Crișului Repede a devenit una cu sens dublu, pe Tudor Vladimirescu, la intersecția cu Principatelor Unite și Duiliu Zamfirescu s-a amenajat un sens giratoriu. Pe strada din urmă s-a schimbat, de asemenea, sensul de circulație, acum fiind dinspre Vladimirescu spre Primăriei. 

Schimbări și în transportul public 

Dacă, sâmbătă, traficul nu a fost atât de intens, este de așteptat ca, începând de marți, după zilele libere de Rusalii, circulația să fie îngreunată. 

Merită precizat că viitorul șantier a schimbat mult și circulația tramvaielor și autobuzelor în oraș. Astfel, în zonă, tramvaiele au fost înlocuite, tot de sâmbătă, de autobuze pe linii speciale, T8 și T9, care leagă zona centrală de Rogerius. 

De asemenea, s-a înființat o nouă linie de tramvai, linia 9, având următorul traseu: Nufărul – Ceyrat – Universitate – Liceul Teologic Baptist Emanuel - Piaţa Unirii – Gara Centrală – Parc Olosig – Pod CFR şi retur. 

Află noul program de circulație stabilit de OTL, AICI și AICI!

Circulație (re)deschisă pe Decebal, din toamnă 

Viitorul pasaj va trece perpendicular pe sub Bulevardul Decebal și fi construit de firma Freyrom. În valoare de 39,4 milioane lei, lucrarea vizează amenajarea unei traversări pe sub Bulevardul Decebal, lungă de 11,9 metri, deservită la ambele capete de scări și de lifturi.

„Am programat începerea lucrărilor la acest pasaj în a doua jumătate a lunii iunie, ca să ne corelăm cu vacanța de vară a elevilor, când circulația rutieră este mai redusă, urmând ca circulația să fie reluată pe B-dul Decebal în preajma începerii noului an școlar”, a precizat, zilele trecute, primarul Florin Birta.


Modificările de trafic în Oradea, așa cum au fost prezentate de Primăria Oradea:

-  Bulevardul Decebal se închide total pe tronsonul dintre intersecția cu str. S. Bărnuțiu (OMV) și intersecția cu Piața Cazărmii (SOCAR). La intersecția străzilor B-dul Decebal – str. Simion Bărnuțiu – W. Shakespeare se va amenaja un sens giratoriu;

- Str. W. Shakespeare se închide pe tronsonul cuprins între BOSH Service și str. Constantin Brâncoveanu;

- Strada Constantin Brâncoveanu se transformă în stradă cu dublu sens;

- Principala arteră pentru a ajunge în centrul orașului va fi din sensul giratoriu provizoriu de la OMV, de la intersecția străzilor Decebal – S. Bărnuțiu – W. Shakespeare, pe str. Simion Bărnuțiu, cu prioritate pe str. Sulyok Istvan în ambele sensuri;

- Str. T. Vladimirescu se închide între intersecția Sulyok Istvan și blocurile ARED de lângă magazinul LIDL, cu excepția riveranilor;

- Accesul din str. Roșiorilor pe str. T. Vladimirescu se închide;

- De asemenea, intersecția de dinaintea intrării pe Podul Decebal (zona Vandana) va fi transformată săptămâna aceasta într-o mare girație. Astfel, șoferii care vin dinspre Rogerius vor avea posibilitatea și să intre pe pod. Totodată, vor putea să evite zona șantierului, mergând spre centru pe strada Sfântul Apostol Andrei, în paralel cu malul Crișului Repede până la Podul Centenarului;

- Strada Principatele Unite se transformă în stradă cu dublu sens între intersecția cu strada Plevnei și clădirea Primăriei;

- La intersecția străzilor T. Vladimirescu și Principatelor Unite, lângă clădirea Primăriei, va fi amenajat un al treilea sens giratoriu;

- Pe str. Duiliu Zamfirescu se schimbă sensul de circulație (va fi dinspre Tudor Vladimirescu spre Primăriei).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!