Sclavii de la UAMT: Conducerea le pretinde muncitorilor daune uriaşe pentru un protest neautorizat

Un întreg schimb de muncitori ai fabricii de subansamble şi piese auto UAMT şi-a făcut marţea trecută pontajul la Tribunalul Bihor. Motivul? În februarie au oprit lucrul 9 ore, cerându-li-se apoi daune uriaşe, de peste o jumătate de milion de lei.

"Ne-am săturat!", au răbufnit cei 206 muncitori, acuzând conducerea întreprinderii că le încalcă drepturile, obligându-i să lucreze tot mai mult, pe aceleaşi salarii modeste. Vinovaţi sunt chiar muncitorii, pentru productivitatea mică şi indisciplină, susţine în replică patronul Ioan Stanciu, mândru că a ţinut firma vreme de 42 de ani şi că le "dă", totuşi, de lucru.

Afară-i vopsit gardul...

Presa financiară a prezentat mereu laudativ societatea. "UAMT demarează un proiect de 25,9 milioane lei pentru modernizarea echipamentelor", titra Ziarul Financiar în 2012. "Acţiunile UAMT cresc spectaculos la bursă", anunţa Daily Business după un an, când titlurile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti au crescut cu 15%. "Din producţia fabricii, 40% se exportă", dădea de ştire Agerpres în 2014, iar în mai Curierul Naţional scria că "veniturile UAMT au crescut cu 6% în ultimul trimestru". "UAMT şi-a triplat profitul pe 2013", arăta ZF, iar Bursa concluziona: "UAMT, cea mai mare creştere de pe piaţă".

În condiţiile în care întreprinderea - fondată în 1951 şi specializată în producţia de retrovizoare, frâne de mână, pedaliere, cabluri, componente pentru scaune, chei pentru roţi, ştergătoare de parbriz, încuietoare şi cricuri - este 100% privată, rezistând şi după 1989, ba chiar fiind furnizor de categoria I pentru Renault-Dacia, performanţele financiare sunt mai mult decât lăudabile. Ele sunt, obţinute, însă, nu doar datorită priceperii conducerii şi interdependenţei cu unul din cei mai mari producători auto din lume, ci şi cu preţul - niciodată descris în paginile ziarelor - al privaţiunilor pe care le suportă angajaţii.

... înăuntru-i leopardul

Că în UAMT muncitorii sunt departe de a fi satisfăcuţi o arată procesul cu care s-a trezit din partea conducerii o treime din cei 550 salariaţi. Pe 26 februarie, la ora 6.45, cei 206 muncitori din schimbul I au refuzat lucrul timp de 9 ore. "Grevă nelegală!", a acuzat administraţia, cerând sindicatului, liderului şi fiecărui muncitor, chiar a doua zi, despăgubiri de 13.500 euro pentru fiecare oră nelucrată, plus daune în cuantumul celor ce vor fi pretinse de clienţii care nu şi-au primit marfa la timp.

Adunaţi marţea trecută la Tribunal, oamenii spun, însă, că nu de bine au protestat. "Au oprit lucrul spontan, pentru că numai aşa au fost băgaţi înseamă", explica Nicolae Morgovan, liderul bihorean al Blocului Naţional Sindical, la care e afiliat sindicatul UAMT. Angajaţii se plâng că au ajuns pur şi simplu "robi pe plantaţia" patronului: din 2013 nu mai au un contract colectiv de muncă, din 2011 nu le-au mai fost mărite salariile, ci doar normele de lucru, până la un nivel irealizabil.

"În 2014 trebuia să fac într-o zi 500 de suporţi pentru pedale, anul ăsta 700", a exemplificat un sudor. Adesea, norma e de nefăcut. "Pentru că se strică utilajele, eu, ca sudor, trebuie să polizez piesele care ajung la mine, deşi asta e treabă de lăcătuş. Altfel, frânele maşinii ar ceda oricând". În aceeaşi situaţie sunt şi cei care fac frâne de mână. "Normele se măresc cam cu 10% pe an, dar cum să faci în 8 ore, anul ăsta, cu o zecime mai multe piese decât anul trecut, cu maşini şi utilaje care îmbătrânesc?", zice un montator.

Regres continuu

La UAMT lucrează sudori, sculeri-matriţeri, lăcătuşi, prelucrători prin aşchiere, adică meseriaşi calificaţi. Cu toate astea, salariile le sunt puţin peste al unei femei dintr-o fabrică de pantofi. "Salariul mediu brut este 1.400 lei, iar net în jur de 1.100 lei", spune liderul sindical Octavian Vuşcan (foto).

Din cauza neîndeplinirii normelor, mulţi nici nu ajung să-l ia pe tot. "Se iau în calcul numai piesele bune calitativ, cum e şi normal, deşi de multe ori depinzi de utilaj şi de colegii dinaintea ta de pe bandă. Dacă ei nu reuşesc să-şi facă norma, nu ţi-o faci nici tu, că nu ajung la tine piesele. Ca să ajungi la normă eşti chemat la lucru şi sâmbăta, şi duminica, dar niciodată orele suplimentare nu sunt plătite dublu. Nici măcar nu sunt evidenţiate pe fluturaşul de salariu", explică un muncitor.

Angajaţii acuză şi condiţiile de lucru. "Anul trecut au fost 4 accidente de muncă, din fericire nu grave, dar două colege au ajuns la spital. Nici unul n-a fost raportat la ITM", zice un fost angajat. "Primim echipamente de slabă calitate, pentru că şefii sunt zgârciţi. Mănuşile au rezistat câteva zile, avem arsuri pe mâini", afirmă un sudor. Ventilarea fiind deficitară, aerul din hală e poluat, dar oamenii nu primesc niciun spor. "Am avut două preinfarcte. O dată a venit Ambulanţa, dar şefii n-au vrut s-o lase în incintă", zice un muncitor.

Liderul sindical afirmă că, mai mult, când oamenii se îmbolnăvesc, li se cere să nu-şi ia concedii medicale, întrucât primele 5 zile trebuie plătite de angajator, ci de odihnă, plătite de asigurările sociale. De altfel, una din condiţiile puse de conducere pentru un nou contract colectiv de muncă e ca angajaţii să renunţe la o parte din concediile de odihnă. "Vechiul contract prevedea că la 30 de ani vechime ai concediu de odihnă 28 de zile. Conducerea vrea reducerea la 21 zile". "Dacă cerem să ne fie respectate drepturile ni se arată poarta. «Nu-ţi convine? Vin alţii», zic şefii", spune un angajat.

Prejudiciu ba, daune da!

Pentru greva organizată nelegal, fără avertisment, fără notificarea prealabilă şi fără o conciliere a Inspectoratului Teritorial de Muncă, celor 206 muncitori li se pretinde plata unor daune de 13.500 euro pentru fiecare din cele 9 ore de lucru oprit (adică aproape 600 euro pe om), iar asta îi frustrează şi mai mult, deoarece au recuperat restanţele imediat după protest, sâmbătă, 28 februarie, şi duminică, 1 martie. Şi nu doar ei, ci toţi cei 550 muncitori, deci cu asupra de măsură.

Din acest motiv şi pentru că niciun client nu a cerut vreo daună întreprinderii, avocata muncitorilor, Nicoleta Ciucle (foto), afirmă că UAMT nu a înregistrat nicio pierdere, acţiunea conducerii fiind doar "o metodă de intimidare a angajaţilor, prin care se încearcă ca pe viitor să nu mai îndrăznească să-şi arate nemulţumirile".

Très bien

După o săptămână de insistenţe, BIHOREANUL a reuşit să afle şi poziţia conducerii întreprinderii, diametral opusă celei a muncitorilor. Instalat anul trecut, directorul general Antoine Allaire (foto), contrazice toate afirmaţiile acestora, spunând că "normele nu s-au mărit", că salariile nu sunt afectate de defectarea utilajelor, acest factor fiind luat în calcul la stabilirea normelor, ba chiar că au fost mărite la unii angajaţi, fără însă a da detalii.

La fel de lapidar a fost managerul francez şi când reporterul l-a întrebat dacă orele suplimentare sunt sau nu evidenţiate şi plătite separat, afirmând, sec, doar că "respectăm legislaţia din România". Cât despre timpul nelucrat pe 26 februarie, directorul susţine că numai cine nu cunoaşte specificul producţiei în serie poate afirma că el a fost recuperat, deoarece "o oră pierdută nu va fi recuperată niciodată". În rest, protecţia muncii "este preocuparea noastră prioritară", iar un nou contract colectiv de muncă e deja negociat în proporţie de 90%.

Învăţătură de minte

Mai explicit a fost patronul de facto al fabricii, Ioan Stanciu, a cărui familie controlează aproximativ două treimi din acţiunile UAMT. Veteran al întreprinderii pe care a condus-o cu mână de fier 42 de ani, Stanciu susţine că muncitorii buni sunt bine plătiţi (fără a preciza nici el cu cât), şi doar cei slabi câştigă puţin. În rest, nemulţumiţii au libertatea să plece, pentru că în capitalism "omul nu este plătit la oră sau ca să stea, ci ca să lucreze în parametri de calitate ceruţi".

Legat de proces şi despăgubirile cerute, Stanciu le vrea, cum simt şi muncitorii, ca pe o lecţie care să prevină orice rebeliune viitoare: "Mă deranjează că s-au găsit atâţia care să nu respecte legea. E un semnal de alarmă pentru toată lumea: respectă-ţi locul de muncă, respectă-ţi conducătorul, respectă legea!". Altfel spus, cei care au făcut grevă pe lângă lege să plătească. Nu contează cu ce costuri pentru ei şi familiile lor, mai puţin "norocoase" decât a lui, care stăpâneşte o întreprindere cândva "a întregului popor"...

AFACERE DE FAMILIE
De la director la stăpân

După 1990, UAMT a fost privatizată de Guvernul Văcăroiu prin metoda MEBO, care transforma salariaţii întreprinderilor comuniste în acţionari. La fel ca în majoritatea cazurilor, UAMT a intrat sub controlul nomenclaturii care o condusese şi înainte.

O vreme, Asociaţia PAS a salariaţilor deţinea 54% din acţiuni, directorul Ioan Stanciu 31%, iar alte persoane fizice 32%. În 2009, UAMT a făcut o majorare de capital fuzionând cu alte trei firme desprinse din fabrică în anii ’90 şi ajunse tot în proprietatea familiei Stanciu. Prin contopirea cu firme ca FICAMT, FRIGAMT şi Centrul de Producţie şi Distribuţie UAMT SRL, reprezentate de Ioan Stanciu şi de fiii săi, Bogdan şi Horia, familia fostului director comunist a ajuns să deţină controlul întregii întreprinderi, astfel că în prezent PAS mai are doar 35%, iar Stanciu şi alte "persoane fizice" 63%.

De-a lungul anilor, membrii familiei Stanciu, adică directorul, cei doi fii, soţia Olimpia şi cuscrul Nicolae Radu, au schimbat între ei toate funcţiile de conducere, de la administrator, director adjunct şi general până la membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Chiar dacă anul trecut a angajat ca director general un francez iar el s-a pensionat, Ioan Stanciu conduce şi acum UAMT, lăsându-şi soţia ca preşedinte al CA, dar fiind mandatat de aceasta să o reprezinte în orice situaţie.