Ai absolvit clasa a X-a sau a XI-a şi nu te-ai hotărât ce facultate să urmezi? Şcoala de vară organizată de Asociaţia Firmelor Bihorene şi Asociaţia Studenţilor la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (ARISE) s-ar putea să te ajute!

Organizată la Universitatea Oradea în perioada 9 - 16 august, "Şcoala de vară: Orientare în carieră şi gestiunea carierei" va costa în cursuri susţinute de traineri specializaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi ai companiei Solver Training, care le vor prezenta tinerilor, pas cu pas, întregul proces necesar luării unei decizii corecte.

"Pentru a crea o imagine de ansamblu, prin parteneriatul cu AFB, elevilor li se vor prezenta tineri antreprenori, reprezentanţi ai companiilor bihorene, care vor descrie cerinţele firmelor pe care le reprezintă, şansele de a avansa în carieră şi paşii care trebuie urmaţi pentru o carieră de succes", se menţionează într-un comunicata l AFB.

De asemenea, în cadrul şcolii de vară reprezentanţi ai facultăţilor orădene le vor prezenta tinerilor oferta universitară, condiţiile de studii şi oportunităţile de dezvoltare profesională după absolvire.

Pentru ca participanţii să se bucure şi de vacanţă, la finalul fiecărei zile, precum şi în week-end, cursanţii vor avea ocazia să viziteze oraşul şi să se relaxeze. O asociaţie studenţească din cadrul Webster University Viena vor organiza activităţi de team-building completate de bowling, biliard sau seri de film, lansare de lampioane, paintball, teatru de vară, pool-party şi altele.

Cursanţii din afara oraşului vor achita o taxă de 150 lei care include toate activităţile de planificare, cazare şi trei mese zilnice. Elevii din Oradea au opţiunea de a fi cazaţi în cămin, pentru acelaşi preţ sau pot opta doar pentru activităţi şi masa de prânz în schimbul sumei de 50 lei.

Elevii interesaţi se pot înscrie până la 1 august la biroul asociaţiei ARISE Oradea în campusul universitar 2, clădirea Y

"Până în prezent s-au înscris 70 de elevi dar ne aşteptăm ca numărul lor să fie undeva la 150. Numărul locurilor rezervate elevilor orădeni va fi limitat undeva la 60 pentru că vrem să oferim şi elevilor din afara municipiului sau chiar din alte judeţe oportunitatea de a cunoaşte mediul universitar şi de business orădean", a declarat Radu Silaghi, director executiv al AFB Bihor.

De asemenea, firmele bihorene care doresc să ia parte la acest proiect se pot adresa AFB.

Informaţii suplimentare se pot obţine atât de la ARISE (arise.oradea.2012@gmail.com - 0744935566 Persoana de contact Presedinte Barabas Bernard Filip) sau AFB (office@afbh.ro - 0751263132 - Persoana de contact Director Executiv Radu Silaghi).