După ce, în ultimii doi ani, lecţiile s-au ţinut adesea online, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a prezentat public un bilanţ cu demersurile făcute de la debutul pandemiei, pentru a se asigura că elevii şi profesorii pot să continue activitatea.

Jumătate din profesori, instruiţi

Prin mai multe programe, 3.300 de cadre didactice din Bihor, adică jumătate din totalul dascălilor din judeţ, au participat la cursuri de formare pentru predarea online. Din aceştia, 1.400 au participat la un curs gratuit oferit de organizaţia Digital Nation, iar 1.114 în programul naţional derulat de Ministerul Educaţiei „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”.

„Printr-un parteneriat cu Rotary Club Oradea Art Nouveau, Inspectoratul Școlar a format pe aceeași componentă peste 50 de cadre didactice metodiști sau membri în consilliile consultative de la nivelul tuturor disciplinelor. Casa Corpului Didactic Bihor de asemenea a urmărit cu prioritate valorificarea dezvoltării competențelor în gestionarea predării online și a utilizării instrumentelor specifice, beneficiind de astfel de programe de formare 740 de cadre didactice în perioada 2020-2021”, a transmis IŞJ Bihor.

În plus, arată instituţia, experienţa profesorilor care au deja rezultate bune în gestionarea instrumentelor şi resurselor online a fost valorificată în cercurile pedagogice.

Peste 6.000 de tablete pentru elevi

La capitolul dotări, IŞJ Bihor a precizat că o componentă importantă de finanțare pentru liceele bihorene a fost acordată în cadrul Schemei de Granturi pentru Licee, finanțată de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Din bugetul acestui program, s-au cumpărat 1.855 de laptopuri, 165 de table interactive şi 177 de camere de videoconferinţă, echipamente care au ajuns în anii şcolari 2020-2021, 2021-2022 în 39 de licee din Bihor.

Prin programul „Şcoala de acasă” al Ministerului Educaţiei, în Bihor au ajuns 5.768 de tablete, distirbuite în şcoli din tot judeţul, cu excepţia celor din Oradea, unde Primăria a cumpărat asemenea echipamente.

„De asemenea, din fondul de rezervă al Guvernului României alocat județului Bihor, după achiziționarea de dezinfectanți și măști pentru unitățile de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a alocat o parte din buget pentru achiziția a 623 de tablete”, a mai transmis instituţia.

În prezent, 137 de şcoli gimnaziale din Bihor sunt cuprinse în programul Platformă Natională Integrată – „Wireless Campus”, prin care se vor crea infrastructuri de comunicatii WiFi.

Pe lângă toate astea, arată IŞJ Bihor, programe şi proiecte s-au mai derulat individual de către unităţile de învăţământ ori în parteneriat cu primăriile locale şi cu mediul de afaceri.

„Preocupările Inspectoratului Școlar Bihor și ale unităților de învățământ rămân constante în ce privește problematica predării online, complementar dezvoltându-se parteneriate cu instituții sau organizații locale și județene eligibile să acceseze finanțări pentru unitățile de învățământ din județul Bihor în așa fel încât acestea să devină incluzive, prietenoase  și performanțe deopotrivă”, a mai transmis instituţia.