Primăria invită şcolile orădene să îşi organizeze orele de sport pe patinoarul artificial din Orăşelul Copiilor. Accesul pe patinoar este gratuit dar, în schimb, închirierea patinelor se plăteşte.

"Patinele se solicită pe baza cărţii de identitate, costul închirierii fiind de 5 lei pe zi", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Patinoarul artificial este deschis zilnic între orele 9-20, cu excepţia zilei de luni, când Orăşelul Copiilor este închis pentru curăţenie.

De-a lungul zilei, până la ora 18 patinoarul este rezervat micuţilor între 5 şi 14 ani, după care între orele 18-20 aici pot patina tinerii până la 18 ani.

Patinoarul artificial din Orăşelul Copiilor a fost deschis anul trecut, chiar în Ajunul Crăciunului, şi va funcţiona pe toată perioada sezoului rece.