Cea de-a doua ediţie a programului de screening al stării de sănătate al elevilor de clasa I-a şi a V-a, finanţat de municipalitate, a scos la iveală faptul că o mare parte dintre copii au probleme de sănătate.

În această ediţie a programului au fost înscrişi 2.607 elevi, cu 1.007 mai puţini decât la ediţia anterioară, reprezentând 73,81% din totalul copiilor de clasa întâi şi a V-a. Dintre aceştia 1.751 au fost elevi de clasa I-a iar 1.781 elevi de clasa a V-a.

În "război" cu dentistul

Topul afecţiunilor este deschis, după cum era de aşteptat, de problemele stomatologice. Conform unui raport al Administraţiei Social Comunitare Oradea încheiat la finalizarea programului de screening 1.088 (81%) copiii de clasa I, cu 3,5% mai mulţi decât în urmă cu un an, prezintă carii la dinţii temporari.

Pe lângă aceasta, consultaţiile stomatologice efectuate de medicii cabinetelor şcolare au scos la iveală că, 269 (20,32%) au carii la dinţii permanenţi, iar 258 (19,5%) prezintă anomalii dento-maxilare. Din numărul total, doar 29 de elevi poartă aparate ortodontice pentru corectarea danturii.

În ceea ce priveşte elevii de clasa a V-a lucrurile stau ceva mai bine întrucât "doar" 429 (33,44%) au carii la dinţii temporari, 283 (22,06%) au carii la dinţii permanenţi şi 195 (15,20%) prezintă anomalii dento-maxilare. 74 de elevi poartă aparate ortodontice.

Probleme oftalmologice şi de coloană

De asemenea, din totalul celor 2.607 elevi, 341 (13%) care şi-au făcut analizele ORL au fost depistaţi cu tulburări de refraţie. Dintre aceştia, 219 sunt elevi de clasa I, iar 122 sunt în clasa a V-a.

Din totalul celor 2.350 de elevi cărora li s-a prelevat probele biologice 133 (5,6%) au fost depistaţi cu anemie, iar 131 (5,5%) cu lamblioză.

În cadrul screening-ului de sănătate au mai fost depistaţi 152 de elevi (5,8%) supraponderali şi 222 (8,5%) cu deviaţii de coloană. 10 copii au fost depistaţi cu sechele de rahitism.

Unic în ţară

Programul de screening al stării de sănătate al elevilor de clasa a I-a şi a V-a 2011-2012 se află la cea de-a doua ediţie şi este unic în ţară. "Sunt foarte mândră de faptul că la nivel naţional suntem singura administraţie care sprijină şi finanţează evaluarea sănătăţii la elevi din clasa I şi V. Rezultatele obţinute în urma analizelor vorbesc de la sine, în unele familii fără aceste analize poate nu s-ar putea observa că elevul are probleme de sănătate", a declarat viceprimarul Rozalia Biro joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Consiliul Local Oradea a probat în decembrie 2011 alocarea sumei de 100.000 lei pentru analizele de sănătate a copiilor de clasa I-a şi a V-a. Programul a cuprins investigaţii medicale precum: hemoleucograma, examenul coproparazitologic, examenul oftalmologic, examenul stomatologic, evaluarea somatometrică pentru depistarea nanismului sau obezităţii şi controlul pentru identificarea deficienţelor de coloană vertebrală.