Vioara Bara, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Oradea, a trimis BIHOREANULUI o scrisoare deschisă redactată în atenția edililor locali, mai ales a președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, prin care atrage atenția asupra neajunsurilor provocate de eventuala plată a artiștilor pe contracte cu durată determinată. În acest sens, artista face și o analiză comparativă între schemele de personal și bugetele unor instituții teatrale occidentale și cele ale Teatrului Regina Maria din Oradea. Reproducem integral textul scrisorii:

Eugen Ionesco pălește în fața teatrului absurdului pus în scenă și în viața culturală a Oradiei

În Oradea noastră, pe care cu toții ne-o dorim Oradea Culturală, Teatrul ,,Regina Maria’’ traversează o perioadă foarte grea, dusă până la limita absurdului. Spectacole performante, cum au fost cele sub directoratul managerului Daniel Vulcu, înseamnă finanțare, condiții de repetiții pentru actori și personal auxiliar care deservește scena și atelierele de producție.

Tăierile la sânge făcute de către edilii Consiliului Județean Bihor, din rândul personalului din teatru, să nu mai vorbesc de minima finanțare, nu au cum să producă eficiență, iar să afirmăm că teatrul este susținut din bani publici și trebuie să facem economie ca să mai putem construi un pod, se numește ,,teatrul absurdului’’. Da, avem mare nevoie de infrastructură, dar nu suntem o țară atât de săracă, încât să nu ne putem susține și cinsti valorile noastre artistice. Lucian Blaga a afirmat în 1946 că civilizația este ultimul stadiu al culturii.

Cu respect, dar dacă tot ne lăudăm cu modelul occidental al Austriei, voi face o paralelă între organigrama Teatrului din Graz, un orășel cu 120.000 de locuitori, și cea a Teatrului Regina Maria, secția română.

T. Graz: 3 săli de spectacole, una de 500 de locuri și două de 100 de locuri, plus săli de repetiții.

T. Oradea:  doar o sală de 500 locuri, nu are săli de repetiții, nici sală de studio – singura sală studio s-a luat de către Primărie (cum de altfel ne-au luat multe alte săli, inclusiv garsonierele teatrului), pentru a face acum 3 ani o agenție de turism. Dar unde repetă actorii noștri? Pe unde pot: prin foaiere, pe holuri sau închiriază spații. Să nu uităm că o singură scenă este folosită de 4 instituții: teatrul român, teatrul maghiar, folclorul român și folclorul maghiar. (Am înțeles că în sfârșit edilii noștri au realizat că nu au ce căuta ansamblurile folclorice sub egida teatrului).

T. Graz: 141 de angajați la o singură instituție (fără ateliere): ei externalizează execuția decorurilor și a costumelor unor firme private. T. Oradea (secția română): 115 angajați care deservesc 3 instituții: teatru dramatic, teatru de păpuși, folclorul și ateliere de execuție decor și costume.

T. Graz: 24 de actori angajați plus 14 colaboratori (total 38) T.  Oradea: 28 actori la dramatic, 6  la păpuși (total 34 la 2 instituții) plus dansatorii de la folclor. T. Graz: 4 secretari literari angajați. T. Oradea: 2 secretari literari.

T. Graz: 5 angajați la marketing. T. Oradea: NU ARE. T. Graz: 1 angajat, responsabil de festival.  T. Oradea: NU ARE. T. Graz: 3 asistenți regie angajați. T. Oradea: NU ARE.

T. Graz: 10 angajați la video și lumini.  T. Oradea: 2 luminiști la dramatic și 1 luminist care este și regizor tehnic la păpuși. (Dacă vrei să organizezi un spectacol acasă și unul în deplasare NU POȚI). T.Graz: 5 sunetiști angajați. T. Oradea: 2 sunetiști. T Graz: 7 angajați recuzită și pirotehnică. T. Oradea: 2 recuziteri, la pirotehnie NU ARE.

T Graz: 30 angajați mânuitori decor. T. Oradea: 4 la dramatic și 2 la păpuși (În deplasare dau o mână de ajutor actorii). T. Graz: 12 angajați cabinieri și 1 croitoreasă. T. Oradea: doar 2 cabinieri cu jumătate de normă. T. Graz: 3 angajați sufleuri.  T. Oradea: NU ARE... Suflă textul cine poate. T. Graz: 7 angajați la machiaj. T. Oradea:  1 angajat cu jumătate de normă. T. Graz: 5 angajați la regie tehnică (2 regizori tehnici și 3 asistenți regie). T. Oradea: 2 regizori tehnici. T. Graz: 3 logopezi. T. Oradea: NU ARE.

T. Graz: Nu are angajați la ateliere – primesc bani pentru externalizare decoruri și costume. T. Oradea: Decorurile și costumele se execută în teatru: 1 tâmplar, 1 lăcătuș, 1 tapițer, 1 pictor, 1 croitoreasă, 2 croitori, 1 șef producție (acum câțiva ani, teatrul avea 12 croitori pentru cele două secții, 3 tâmplari, 2 lăcătuși, 3 pictori, 2 tapițeri, grafician pentru afișe, etc.).

T. Graz: 141 angajați la teatru dramatic (fără ateliere). T. Oradea 115: la teatru dramatic, împreună cu teatru de păpuși, cu folclorul și atelierele de execuție decor și costume.

Alt exemplu: ,,Volkstheater Vienna’’ - o sală  mare de spectacol, 2 săli studio, 25 de actori, are 350 de angajați (aici intră și angajații de la atelierele de execuție decor si costume). T. Oradea: 115  angajati la teatrul dramatic, teatrul de păpuși, folclor și la atelierele de producție. Este o diferență cam mare, da?

Domnilor edili ai acestui oraș, mai credeți că se poate face performanță la teatru în aceste vitrege condiții? Mă îndoiesc că putem deveni, asemenea Sibiului, orașul artiștilor. Nu că am duce lipsă de valori artistice; ducem lipsă de bunăvoința domniilor voastre.

Să vă scriu și despre bugetul anual pe care îl primesc. Teatrul din Graz împreună cu opera este finanțat cu 50 milioane de euro, Volkstheater Vienna cu 17 milioane de euro, iar Burgtheater Vienna (este Teatru Național) cu 50 milioane de euro. 

Dar să vedem cum se descurcă și teatrele independente din Viena.

Suma maximă de finanțare pe un spectacol este 35 000 euro și se finanțează, numai în Viena, în jur de 30 de proiecte pe an. Să nu mai spun de galeriile particulare, care pentru un proiect expozițional primesc câte 20.000 euro. (Ca exemplu, am făcut un parteneriat cu ,,Hinterlandgalerie’’ Viena și am adus  expoziția ,,No comment’’ cu  10 performance-uri filmate,  despre agresiunile asupra artistelor islamice - aceasta a fost finanțată cu 20.000 euro în Viena. Filmele le-am primit pe gratis de la cele 5 artiste islamice și ne-am chinuit 2 ani de zile să adunăm bani pentru a cumpăra 10 videoproiectoare de pe Amazon (cele mai ieftine) pentru a proiecta filmele.

Despre ce mai vorbim? De la primărie de abia am primit de două ori câte 3.000 euro, iar de la Consiliul Județean de 4 ori în patru ani, între 2.000 si 4.000 euro. UAPR Oradea face eforturi disperate pentru un program expozițional performant recunoscut în România, dar neapreciat de edilii noștri din Oradea; am scris în numărul trecut al ziarului nostru ,,4 foi de Artă’’ despre problemele legate de galerie.

Revenind la teatru, important de știut, sunt și drepturile de care beneficiază actorii independenți: pe un actor independent nu ai voie să îl plătești pe ziua de repetiție (chiar dacă plimbă o tavă prin scenă) sub 160 euro (sunt impozabili), iar maximumul este nelimitat. Pe spectacol suma minimă a unui actor este 200 euro. Un scenograf (pentru că este artist este plătit pe proiect și nu pe numărul de repetiții), chiar dacă are doar 4 costume, are suma minimă de 3.500 euro. Regizorul, pentru că el scrie proiectul de finanțare și regizează, se plătește cât dorește sau cât îi mai rămân din banii primiți. Dacă la un spectacol se fac repetiții o lună și jumătate, se poate socoti cu cât e plătit un actor pe acea perioadă (în jur de 4 sau 5.000 euro brutul). Nu ai voie prin lege să plătești sub această sumă minimă. Sigur că noi nu ne comparăm cu Austria, dar din păcate la noi teatrul independent nici nu este luat în considerare.

Iar dacă vorbim despre teatrul de proiect, la noi în țară devine imposibil: avem experimentul Deva care de 10 ani funcționează pe acest sistem. În teatrul din Deva sunt angajați doar aparatul administrativ și câțiva la tehnic: actorii sunt luați doar pe colaborare la spectacol. Fiind plătiți foarte prost, familiști cu copii, cu rate în bănci etc., unii dintre ei au fost nevoiți să se reprofileze pe alte meserii, iar alții au luat drumul bejaniei prin țară sau pe-afară.

La ora actuală Teatrul din Deva face doar spectacole mici cu distribuție mică: joacă și regizează în general directorul (care este regizor), plus vreo 4 - 5 actori angajați în teatru pe post de sufleur, secretar literar etc. Mai invită 2 sau 3 actori din alte teatre, că mai mulți nu poți, deoarece mai mult de două teatre din localități diferite nu se pot sincroniza în programarea repetițiilor și a spectacolelor. Acestor actori invitați trebuie să le plătești transport, cazare și onorarii de repetiție și spectacol: probabil în București, unde sunt vreo 10 teatre (în același oraș) ar fi posibil. Uite cum s-a scufundat teatrul din Deva, care cândva era un teatru puternic de revistă și dramatic; să lucrezi cu actori colaboratori devine mult mai costisitor decât dacă i-ai avea ca angajați.

În Austria sau Germania, la câți bani sunt destinați culturii, ei pot susține și promova peste tot în în lume dramaturgia locală, teatrul de repertoriu, teatrul independent și teatrul de proiect. Noi suntem prea săraci să stricăm și ordinea lucrului bine făcut și să încercăm fel de fel de experimente teatrale, numai pentru a face economie în cultură.

Iar în privința angajării actorului pe contract determinat, consecințele într-un sistem care nu își permite să finanțeze cultura se vor vedea în timp. Actorul nu va putea să-și cumpere nimic cu bani din bancă, va rămâne sărac lipit și îl va astepta la bătrânețe azilul, plus că este la mâna managerului, care la noi este numit politic, nu printr-un concurs cinstit bazat pe valoare și competență.

În Austria și nu numai, când vine noul manager, care poate avea maximum două mandate, se schimbă absolut toată echipa de actori și de secretari literari (sau dramaturgi, cum sunt numți dincolo). Actorii iau drumul bejaniei și caută angajare în alte teatre, din alte orașe: vă dați seama că în general ei nu sunt familiști, deoarece nu îi schimbi școala și orașul copilului tău tot la 4 ani. Am cunoscut actori care o viață întreagă au trăit din teatru independent, dar care pe la 50 de ani devin drepesivi, bântuți de spectrul bătrâneții și de teama că vor fi aruncați într-un azil; motiv pentru care s-au construit aziluri speciale doar pentru artiști.

Sigur că și dincolo o parte din actori, cam 15%, sunt angajați în teatre pe contracte pe nedeterminat. Actorii noștri din Oradea sunt o trupă puternică și în timp și-au câștigat dreptul de fi angajați pe nedeterminat. Domnilor edili ai orașului Oradea, doriți să-i treceți și la noi pe determinat? Să nu uităm că dincolo se pompează bani la greu pentru a-i susține. Doriți să nenorociți familii întregi care sunt cu rate la bănci, doar pentru a prelua un model prost din occident dar care nu se poate implementa într-o Românie săracă? Dacă da, înseamnă că mai bateți un cui la sicriu, și generațiile viitoare nu vă vor ierta că nu ați reușit să contribuiți la o Românie educată.

Acestea fiind spuse, vă las pe domniile voastre să trageți concluziile. Sper din tot sufletul ca Domnul Președinte al Consiliului Județean Bihor să revizuiască cu mai multă indulgență și generozitate organigrama de funcționare a Teatrului Regina Maria – altfel, nu mai jucăm nici măcar în teatrul absurdului al lui Eugen Ionesco, ci ne vom rinoceriza cu toții, încetul cu încetul.

Și vă mai spun ceva, Domnule Președinte Ilie Bolojan – SĂ NU UITAȚI SĂ IUBIȚI ARTIȘTII! FĂRĂ EI, LUMEA ASTA AR FI MULT MAI SĂRACĂ.

Vioara Bara
Președinte Uniunea Artiștilor Plastici Oradea