O scrisoare scrisă de un etnic german închis în Cetatea Oradea a fost descoperită întâmplător în cursul zilei de luni de către muncitorii care lucrau la refacerea corpului H din incinta monumentului. "Scrisoarea era ascunsă în tencuiala uneia dintre încăperile care înainte serveau ca magazie de făină pentru brutăria ce funcţiona în Cetate. Pare a fi biletul unui om care doreşte să lase o urmă pentru a putea fi găsit ulterior de familie", a declarat pentru BIHOREANUL Dumitru Noane, consilier în cadrul Compartimentului Tehnic Administrare Cetate.

Răvaşul, îngălbenit de vreme, este scris în limba germană, cu creion chimic, pe o foaie de carneţel. Pentru a fi ferit de intemperii, biletul a fost împăturat într-o bucată dintr-un ziar local de limbă maghiară. Viceprimarul Rozalia Biro a făcut o traducere aproximativă a mesajului care dezvăluie disperarea unui om închis care nu ştie ce se va întâmpla cu el.

"Mă numesc Andreas Diettrich, născut la 9 mai 1905 în Nagyzsam, lângă Timişoara. Am fost închis aici între 20 martie şi 21 august 1947. Sunt etnic german în vârstă de 42 ani, care am lucrat în acest lagăr", se menţionează în scrisoare. Viceprimarul a mai spus că municipalitatea va încerca să identifice familia deţinutului pentru a o informa că acesta a fost închis la Oradea şi a afla amănunte despre povestea lui. "Vom încerca să luăm legătura cu familia acestui om, care poate nici nu ştie ce s-a întâmplat cu el, iar scrisoarea va fi conservată, iar ulterior expusă în viitorul muzeu al Cetăţii", a promis Biro.

Dumitru Noane a declarat că începând cu iunie 1945 în incinta Cetăţii a funcţionat un lagăr de tranzit. "Lagărul a fost deschis de ruşi care, la început, au ţinut aici prizonierii de război germani, după care a fost preluat de români pentru deţinuţii politici. Primii erau deportaţi în Siberia, iar cei din urmă ajungeau la Sighet sau Poarta Albă", a spus Noane.

Lucrările de reabilitare a Cetăţii Oradea au demarat pe 15 martie şi se desfăşoară pe o perioadă de 72 de luni. Investiţia se ridică la 36,7 milioane de lei şi are ca scop revitalizarea Cetăţii în vederea reintroducerii ei în circuitul turistic şi amenajarea în corpurile de clădiri din incinta monumentului a unor funcţiuni compatibile cu acesta cum ar fi Biblioteca şi Muzeul Cetăţii, un Lapidarium, un Muzeu al Pâinii, dar şi spaţii expoziţionale şi centre de promovare a meşteşugurilor şi artei populare.