Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.

Coaliția, perora el, „există doar la nivel guvernamental și tehnic”: „Eu, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur, Nicolae Ciucă, cei care avem poziții politice de top în PNL, nu participăm. Din punct de vedere tehnic, miniștrii noștri, secretarii de stat, șefii de agenții și eșalonul doi - partea tehnică a noastră - participă la ședința de coaliție tehnică. Astăzi s-au prezentat colegii mei din zona de administrație și fiscalitate, Bogdan Huțucă, Marcel Boloș, Florin Roman”.

Cu o singură frază, Bogdan și-a umilit colegii numiți de rangul doi, sub baronii partidului (din rândul cărora, cel mai probabil doar din neatenție, l-a omis pe Lucian Bode), dar mai ales i-a luat de proștii proștilor pe cetățenii României. „Nu dorim colaborare cu PSD de niciun fel politic. Avem grijă de casă, să nu ia foc, să nu fie inundată, să-i punem acoperișul, că vine iarna, dar nu înseamnă că vom locui în această casă pe care am construit-o împreună”, a zis marele gânditor, lăsând perplex orice om de bun simț. Cum adică, faci casă cu cineva - nu cuiva - și nu stai cu el?

Nu-i de mirare că, la așa gogomănie, Marcel Ciolacu a replicat sigur de sine și punându-i în ofsaid pe cei care au „poziții de top” în PNL. „Coaliția se simte foarte bine”, a zis el. Și chiar așa și este, chiar dacă Bogdan și alții ca el mimează opoziția la deciziile - și politice, și administrative - pe care în realitate le ia, de mult și exclusiv, PSD. 

Că vorbele unora ca el sunt o perdea de fum o demonstrează faptul că, dincolo de „ședințele tehnice” la care PNL trimite „eșalonul doi”, personaje obscure precum Roberta Anastase, cea de tristă amintire fostă șefă PD-istă a Camerei Deputaților, a fost propulsată, cum altfel decât politic, în conducerea Băncii Naționale. Deci, politic, coaliția chiar merge ca unsă. Ciolacu spune adevărul, Rareș Bogdan îl ascunde. 

În prag de alegeri, de fapt, ambele partide își joacă rolurile așa încât să le fie bine, împreună, și după. PNL se preface că vrea o coaliție de dreapta, PSD se preface că este de stânga, fiindcă pur și simplu s-au obișnuit cu aceste roluri, chiar dacă nu mai cred în ele. Dacă PNL chiar ar mai fi de dreapta, găsea motive nenumărate să-și pună sub control partenerul de guvernare, fie el și mai puternic, pentru crimele economice pe care le săvârșește, pentru că în loc să reducă aparatul bugetar, deficitele și împrumuturile, le sporește, pentru că în loc să facă o reorganizare administrativă, o perpetuează pe cea supranumerară și ineficientă de acum, pentru că, în general, în loc să împingă țara înainte, o trage înapoi. 

Cu cât oameni ca Bogdan & Co vor deschide gura mai mult în campania ce urmează, cu atât vor micșora scorul PNL în alegeri. Pe cine mai pot ameți?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!