Poloiştii de la CSM Oradea îşi cunosc programul din Cupa României, care se va desfăşura în perioada 12-14 martie la bazinul Steaua din Bucureşti.
Competiţia va reuni şapte echipe, printre care şi cealaltă formaţie orădeană, CS Crişul. Turneul se va desfăşura în sistem eliminatoriu, în prima zi, pe 12 martie, fiind programate jocurile din sferturile de finală.
CSM Oradea va juca de la ora 16:30 în compania celor de la Politehnica Cluj, însă, în deschidere, cu începere de la ora 15, vor juca poloiştii de la CS Crişul, în compania gazdelor de la Steaua.
În cel de-al treilea meci al sferturilor, de la ora 18, Dinamo va întâlni Rapid, în timp ce echipa Sportul Studenţesc este calificată direct în semifinale.
Ziua următoare, pe 13 martie, vor avea loc meciurile din penultimul act, precum şi cele pentru locurile 5-7. Astfel, dacă va trece de Poli Cluj, CSM Oradea va întâlni în semifinale învingătoarea dintre Dinamo şi Rapid.
Câştigătoarea din partida Crişul – Steaua va evolua în penultimul act cu Sportul Studenţesc.
Duminică, 14 martie, va avea loc finala Cupei României, cu începere de la ora 12, în timp ce finala mică este programată de la ora 10:30.