După ce Oradea a dominat minifotbalul din România în sezonul nu demult încheiat, organizatorii competiţiilor de minifotbal din Bihor, care au loc sub egida Federației de Minifotbal din România, se pregătesc de startul unui nou sezon. Echipele care vor să participe la ediţia 2021-2022 a celor cinci campionate se pot înscrie deja.

Organizatorii campionatelor judeţene de minifotbal anunţă că până în data de 13 septembrie se pot face înscrieri pentru un nou sezon al celor cinci campionate care vor avea loc sub egida Federației de Minifotbal din România şi pe care Oradea le va găzdui la Baza Tineretului (din incinta LPS Bihorul) și Baza AEK (lângă Arabesque).

„Vom avea Divizia A, Divizia B, Divizia C, old-boys +35 de ani și campionatul firmelor și instituțiilor publice. Campionatul trecut am avut 82 de echipe, fiind pe locul doi în România, după Timișoara, ca număr de participante. Există interes pentru toate campionatele, inclusiv din afara orașului Oradea”, a declarat Spiros Baltsavias, administratorul celor două baze sportive şi organizatorul competiţiilor.

Concret, înscrierile se pot face direct la Baza Tineretului sau la numărul de telefon 0729-351.276, înscrierea echipelor fiind gratuită, după cum a mai precizat Baltsavias.

Noul sezon al campionatelor judeţene de minifotbal din Bihor este programat să debuteze pe data de 14 septembrie, orele de disputare a meciurilor urmând să fie stabilite de comun acord cu echipele.

De menţionat că în prezent Oradea poate fi considerată capitala minifotbalului românesc, aceasta după ce în 2021 a ajuns să fie primul oraș care triumfă în Campionatul Național, prin AEK Oradea, și la Campionatul Firmelor și Instituțiilor Publice, prin Dedeman Oradea.