Constructorii au început plantările de arbori în viitoarea piaţetă publică Emanuil Gojdu din Oradea, aflată în curs de amenajare pe spaţiul dintre Catedrala Episcopală Ortodoxă Învierea Domnului şi Casa de Cultură a Sindicatelor, deasupra pasajelor rutiere.
Plantări în Piaţa Gojdu...
Plantările au loc având în vedere vremea caldă pentru această perioadă a anului.
Potrivit unui comunicat trimis miercuri de Primăria Oradea, constructorii au plantat deja 36 de arbori din speciile cireş şi măr japonez, pin negru, stejar, arbore de gumă, mesteacăn argintiu, scoruş de munte şi prun roşu.
„Sistemul de irigaţie din zonă este finalizat în proporţie de 90%, mai fiind necesară montarea staţiei de pompare, lucrare care urmează să fie finalizată săptămâna viitoare. Până atunci vor mai avea loc lucrări de nivelare, frezare şi însămânţare cu gazon", se menţionează în comunicatul municipalităţii.
Potrivit estimărilor Primăriei, dacă vremea se va menţine caldă, amenajarea spaţiilor verzi se va încheia în cursul acestei săptămâni.
... şi în jurul catedralei ortodoxe
Lucrări de sădire de arbori au loc şi în zona Catedralei ortodoxe, în viitoarea piaţetă de deasupra parcării de tip „park and ride” aflate încă în lucru.
„Amenajarea la suprafaţă presupune, pe lângă dalaj din piatră, mobilier urban (băncuţe, pergolă, stâlpi de iluminat) şi plantări de arbuşti şi arbori, preponderent din specia coniferelor și foioaselor”, a transmis Primăria Oradea.
Aici vor fi plantați 63 de arbori, 638 de arbuşti, un gard viu din 225 de conifere care delimitează traseele pietonale, 196 de plante căţărătoare pentru pergole şi 2.825 de plante perene.
„Vom mai avea de făcut doar finisaje”
Lucrările de amenajare a celor cinci pasaje rutiere subterane din zona Pieţei Gojdu sunt realizate în proporţie de peste 80%.
„Până la finalul săptămânii, constructorul va turna primul strat de asfalt deasupra pasajelor, începând din zona sediului Poliţiei Rutiere şi până după catedrala ortodoxă. Constructorii lucrează în prezent la realizarea reţelelor pluviale din zona catedralei ortodoxe, astfel încât ulterior să poată începe realizarea pavajului din zona pietonală”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiş.
Odată cu aceste lucrări, constructorii au ajuns în faza finală a şantierului. „Ulterior ne vom ocupa de finisaje. Vom avea de amenajat spaţii verzi şi de plantat pomi, dar ce a fost greu va fi trecut", a spus Marchiş.
Potrivit acestuia, gradul de realizare a lucrărilor îndreptăţeşte speranţele conducerii Primăriei orădene privind închiderea şantierului până la sfârşitul anului. „Ne apropiem de ziua de la sfârşitul anului în care vom da drumul la trafic prin pasajele din Piaţa Gojdu. Este foarte posibil ca unele lucrări să mai continue în zona de deasupra pasajelor sau o parte din plantări să se poată face doar anul viitor, dar lucrările care trebuie decontate din bani europeni vor fi finalizate", a spus directorul tehnic.
Terminăm sau plătim
După cum BIHOREANUL a mai scris, municipalitatea este obligată să le finalizeze până la sfârşitul anului pentru a le putea deconta înainte de închiderea actualului ciclu de finanţare europeană. Finanţarea europeană reprezintă 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar lucrările care nu se vor termina la timp vor trebui plătite din banii orădenilor.
Valoarea investiției este de peste 85 milioane de lei fără TVA, iar durata de execuţie a lucrărilor, potrivit contractului, este de 24 de luni, adică ele ar trebui să fie gata în prima parte a anului viitor. În ciuda acestui fapt, având în vedere circumstanţele, constructorii şi-au asumat închiderea lucrărilor în luna decembrie 2023.
Cele cinci pasaje din Piaţa Gojdu sunt amenajate în cadrul proiectului "Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea - Etapa I", proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020.
Lucrarea este realizată de asocierea de firme Freyrom, Procons Group, Construcţii Erbaşu, Leko Construct şi Metabet CF.
sursa video: Primăria Oradea