Două noi pistoale laser pentru măsurarea vitezei în trafic, în valoare totală de aproape 150.000 lei, au fost achiziţionate de Primăria Oradea şi urmează să fie predate Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, trecerea echipamentelor în gestiunea poliţiştilor pentru o perioadă de 12 ani urmând să fie votată joi, în şedinţa Consiliului Local.

Cumpărarea echipamentelor a fost solicitată în luna august de şeful IPJ Bihor, comisarul şef Alin Haniş, după testarea cu succes a unui aparat similar achiziţionat de Primăria Aleşd, şi a fost justificată prin creşterea numărului de accidente grave pe raza municipiului de la 20 (în prima jumătate a anului 2016) la 24 cazuri (în 2017).

Urmările accidentelor au fost serioase, soldându-se cu decesul a două persoane, rănirea gravă a 24 de persoane şi rănirea uşoară a altor şase, cauzele identificate fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, neacordarea priorităţii pietonilor şi traversările neregulamentare ale pietonilor.

"Ca urmare a testărilor efectuate, echipamentul poate ajuta poliţiştii rutieri în combaterea încălcării regimului legal de viteză, a neacordării de prioritate pietonilor, precum şi în alte situaţii, motiv pentru care vă solicităm să analizaţi oportunitatea achiziţiei unor asemenea echipamente care să fie folosite de către unitatea noastră în baza unui contract de comodat", se arată în adresa trimisă Primăriei Oradea de Poliţia Bihor.

Reprezentanţii municipalităţii s-au conformat, achiziţionând cele două aparate. Preţul acestora s-a ridicat la 139.706 lei, cu TVA inclus.

Proiectul Hotărârii înaintate Consiliului Local cuprinde şi Contractul de Administrare ce va fi încheiat între Primăria municipiului şi Inspectoratul de Poliţie Bihor, care prevede că poliţiştii sunt obligaţi să "menţină în siguranţă bunurile" dar şi că "răspund de distrugerea totală sau parţială a bunurilor încredinţate care s-ar datora culpei" lor.

Cele două aparate vor fi folosite pe raza municipiului Oradea, după cum a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu. "Dacă va fi necesar, aparatele vor fi utilizate şi în judeţ, în cadrul unor acţiuni naţionale sau internaţionale în care vor fi angrenaţi poliţiştii bihoreni", a explicat Dinu. 

UPDATE: Consiliul Local Oradea a adoptat, joi, hotărârea de a preda pistoalele radar Poliţiei Bihor, în unanimitate şi fără discuţii.