Vara se instalează serios în Bihor, arată prognoza meteo pe două săptămâni publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit specialiștilor, în intervalul 2- 15 iunie, vremea va fi predominant caldă, cu temperaturi ce vor urca frecvent peste pragul de 30 de grade Celsius. Totuși, în a doua săptămână a perioadei analizate sunt anunțate mai multe zile cu ploi și descărcări electrice.
Până pe 9 iunie: cald și din ce în ce mai cald
În prima parte a intervalului, adică între 2 și 9 iunie, în regiunea Crișana, implicit în județul Bihor, se vor înregistra temperaturi în creștere de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni călduroasă în special la orele amiezelor.
„Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, cuprinse între 28 și 34 de grade, iar minimele se vor situa în general între 12 și 19 grade”, arată ANM.
Singura zi cu instabilitate atmosferică evidentă în acest interval va fi marți, 4 iunie, când sunt prognozate averse și descărcări electrice în mai multe zone ale regiunii.
Nu este exclus să apară, însă, și alte perioade cu instabilitate atmosferică.
După 9 iunie: mai răcoare, dar mai ploios
După data de 9 iunie, valorile termice vor scădea și se vor apropia de cele normale pentru a doua decadă a lunii.
„În intervalul 9-11 iunie valorile termice vor scădea și vor deveni normale pentru a doua decadă a lunii iunie, apoi vor crește ușor, astfel încât în ansamblu maximele termice vor fi în medie cuprinse între 24 și 30 de grade, iar cele minime se vor încadra în medie între 10 și 15 grade”, arată informarea.
În această perioadă, însă, crește probabilitatea pentru ploi de vară, însoțite de tunete și fulgere.
Vezi mai jos cum va fi vremea în fiecare regiune în parte!