O poliţistă locală, detaşată la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Oradea pentru a asigura ordinea, a fost fotografiată de un orădean în timp ce se "dădea" pe telefon cu picioarele urcate pe birou.

"Uită-te pe listă!"

Potrivit orădeanului, incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 13:40. "Am întrebat politicos de unde pot să îmi ridic cartea de identitate şi mi-a răspus sec: «Uită-te pe listă», fără să îmi spună unde e aia", a declarat BIHOREANULUI orădeanul Alex Cătană.

Pus la punct, cetăţeanul s-a aşezat la coada formată în faţa unui ghişeu de unde şi-a ridicat peste 10 minute noua carte de identitate. Revoltat însă de atitudinea poliţistei, care nu a binevoit să îşi ridice ochii din telefon, i-a făcut o fotografie pe care a postat-o apoi pe grupul "Oradea suntem noi" de pe Facebook.

Imaginea a fost distribuită de peste 20 de ori şi a strâns peste 70 de comentarii negative în circa o oră.

O atitudine "defectă"

Contactat de BIHOREANUL, şeful SPCLEP Oradea, Nicoleta Cherei, a declarat că a aflat despre atitudinea poliţistei locale de pe internet.

"Am fost la o şedinţă în Primărie, iar când am revenit la birou m-a sunat cineva să îmi spună ce imagini circulă pe internet. Poliţista nu este angajata serviciului, aşa că atunci când am primit fotografia am transmis-o mai departe şefilor săi care îi evaluează activitatea", a declarat şeful SPCLEP Oradea.

Nicoleta Cherei este nemulţumită de situaţia creată pentru că atitudinea funcţionarei umbreşte activitatea întregului serviciu. "Pot munci colegii mei mult şi bine pentru a elibera documentele în termenul cel mai scurt, dacă orădeanul se loveşte de o astfel de atitudine, tot efortul lor e degeaba".

"Va fi cercetată disciplinar"

La rândul lor, şefii poliţistei locale se declară nemulţumiţi de atitudinea acesteia. "Conducerea Poliţiei Locale Oradea dezaprobă ferm orice conduită a poliţiştilor locali care poate să aducă atingere imaginii instituţiei", a declarat directorul adjunct al Poliţiei Locale, Ioan Găluţ (foto).

Potrivit acestuia, "imaginile apărute în mediul online şi conduita poliţistului local în cauză vor fi analizate în vederea antrenării răspunderii disciplinare dacă va fi cazul".

Găluţ a refuzat să se pronunţe cu privire la sancţionarea funcţionarei. "Vom merge pe procedură, poliţistul local va da o notă explicativă, se va face o anchetă, nu pot să mă antepronunţ", a spus directorul adjunct.

Şefii poliţistei locale sunt cu atât mai suprinşi cu cât funcţionara nu a avut până acum niciun fel de abateri. Dimpotrivă, de la detaşarea la SPCLEP aceasta a identificat doi urmăriţi general care au şi fost ridicaţi la sesizarea ei.