Lucrările pe lotul Chiribiș - Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au ajuns la un stadiu fizic de 60%, după un avans considerabil în prima lună de vară. La începutul lunii iunie, același sector era realizat în proporție de 51%.

Potrivit unei informări publicate marți de Compania Națională de Investiții Rutiere, constructorul, asocierea Precon Transilvania - Citadina 98, lucrează pe șantier „constant cu aproximativ 600 de persoane și 400 de utilaje și echipamente”, mobilizare pe care CNIR o consideră „foarte bună”.

Reprezentanții companiei au verificat lucrările de pe acest lot și au transmis că 17 dintre cele 18 structuri au deja grinzile montate, iar pe traseul autostrăzii a început montarea parapetelor de protecție.

De asemenea, primul strat de asfalt a fost așternut pe 5 kilometri de autostradă. În paralel, pe relocarea Drumului Național 19E, stratul de uzură a fost turnat pe 1,7 kilometri, dintr-un total de 5,5 kilometri.

„Constructorul a crescut cantitățile de mixtură asfaltică și așterne aproximativ 3.000 tone/zi”, au transmis reprezentanții CNIR.

Potrivit aceleiași surse, pentru asfaltare este folosit un finisor cu lățimea de 12 metri, care permite așternerea mixturii pe întreaga lățime a unei căi, fără rosturi longitudinale de lucru.

Lucrările se fac și cu ajutorul unui buncăr de prealimentare, utilaj care, după cum arată CNIR, asigură „omogenitate crescută și planeitate superioară stratului așternut”.

Contractul de proiectare și execuție pentru lotul Chiribiș - Biharia are are o valoare de 785 milioane lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027.

La începutul lunii iunie, BIHOREANUL scria că lucrările pe acest lot ajunseseră la 51%, constructorul fiind mobilizat atunci cu circa 500 de persoane și 320 de utilaje.