Lucrările pe lotul 3C2 al Autostrăzii Transilvania, între Chiribiș și Biharia, au ajuns la un stadiu de execuție de 51%, a informat miercuri Compania Națională de Investiții Rutiere, care a preluat proiectul de la CNAIR.

Abandonate mai bine de un deceniu și jumătate, lucrările pe cei 28,55 kilometri ai șoselei au fost reluate în vara anului trecut și trebuie finalizate în vara anului viitor, dar constructorul consideră că va reuși acest lucru înainte de termen.

„Mobilizare foarte bună”

„Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au ajuns, la finalul lunii mai, la un stadiu fizic de execuție de 51%, un progres de 9 procente față de raportarea anterioară”, a anunțat CNIR printr-un comunicat dat publicității miercuri, făcând referire la informarea precedentă, din aprilie, când stadiul șantierului era de 42%.

Potrivit CNIR, pe șantierul autostrăzii dintre Chiribiș și Biharia (28,5 km) asocierea Precon Transilvania-Citadina 98 are „o mobilizare foarte bună”, cu 600 de persoane și peste 400 de utilaje și echipamente.

A fost așternut balastul stabilizat pe 10 kilometri din cei 28,55 km ai acestui lot, s-a finalizat montarea grinzilor pe 16 din cele 18 poduri, a fost finalizată placa de suprabetonare pe 9 poduri, un prim strat de asfalt a fost așternut pe 2,5 kilometri ai șoselei, iar 4 din cei 5,5 km ai relocării DN 19E au fost asfaltați.

„Din 15 iunie, constructorul va crește ritmul lucrărilor și cantitățile de mixtură asfaltică, estimând așternerea a aproximativ 3.000 de tone/zi”, mai precizează CNIR.

Tronson cu probleme 

Lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania a fost blocat ani întregi de CNAIR, până în aprilie 2025, când gestionarea proiectului a fost preluată de CNIR.

După abandonarea lucrărilor de către compania americană Bechtel, în urmă cu mai bine de un deceniu și jumătate, într-o primă fază, CNAIR a reziliat contractul de 326 milioane lei încheiat cu o asociere de firme condusă de Trameco, parte a grupului Selina din Oradea, invocând faptul că aceasta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale. Ulterior, asocierea a dat în judecată CNAIR și a obținut daune de 52 milioane lei, la care, însă, a renunțat pentru a nu opri din nou proiectul printr-o nouă licitație.

Într-o a doua fază, după o licitație câștigată de o altă asociere de firme, Precon Transilvania (și aceasta din grupul Selina) – Citadina 98 Galați, ocazie cu care contractul de execuție a fost scumpit la 785,2 milioane lei, CNAIR a tergiversat semnarea acestuia, iar în luna mai a anului 2024 a emis ordinul de începere a lucrărilor abia pentru luna mai 2025.

În cele din urmă, CNIR a preluat proiectul, care a ajuns în prezent la jumătate. Deși termenul de execuție expiră în vara anului viitor, antreprenorul a estimat că ar putea finaliza lucrările mai repede.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!