Odată ce omul de afaceri Ioan Blidaru a renunţat la finanţarea echipei Luceafărul Oradea şi odată cu achiziţionarea clubului bihorean de către apropiaţi ai gorjeanului Nicolae Sarcină, a apărut şi temerea iubitorilor de fotbal din Bihor cum că ar putea rămâne fără echipă de ligă a II-a, pentru că există posibilitatea ca formaţia Luceafărul să fie mutată într-un alt oraş din afara judeţului.

Temerea a fost amplificată în această săptămână, însă, după ce în şedinţa de marţi a Consiliului Local Petroşani s-a votat un proiect de hotărâre iniţiat de primarul oraşului hunedorean, Florin Tiberiu Iacob - Ridzi, prin care se prevede acceptarea clubului Luceafărul Oradea de a-şi desfăşura meciurile de pe teren propriu în incinta Complexului Sportiv Municipal Jiul Petroşani.

În pofida acestei realităţi, preşedintele clubului Luceafărul, Lucia Vladimirescu, neagă varianta.

"Deocamdată vom juca la Oradea. Nu ştiu de ce au votat cei din Petroşani. După cum ştiţi, probabil, noi am achiziţionat şi baza de la Sânmartin, un motiv pentru care, imaginaţi-vă, că nu o luam dacă nu avea intenţia să rămânem acolo", a declarat pentru liga2.ro, preşedintele clubului orădean.

Întrebată de ce ar fi votat consilierii locali acest proiect de hotărâre, Lucia Vladimirescu a precizat: "Poate îşi doresc, având în vedere că echipa este în Liga B şi ei au doar în Liga C acolo. Poate îşi doresc să joace acolo, nu ştiu. Dar nu am cunoştinţe despre acest lucru".

Cert este însă că meciul de sâmbătă, dinte Luceafărul şi Academica Clinceni se va desfăşura pe Stadionul Iuliu Bodola din Oradea, cu începere de la ora 11. Care va fi destinaţia acestui club în viitor, doar noii investitori o ştiu şi cel puţin deocamdată nu o fac publică.