După ce, conform proiectului inițial, în piața centrală din Oradea s-au plantat doar specii vegetale de talie mică, Primăria municipiului a anunțat luni că Direcția Tehnică a „identificat necesitatea completării fondului plantat cu arbori de talie mai mare, care să aducă atât un plus estetic zonei, cât și un confort crescut în perioadele caniculare”. 

Merită precizat că încă după modernizarea Pieței Unirii, mai mulți orădeni au reclamat lipsa zonelor cu umbră, care să-i protejeze de caniculă.

Nu vor „acoperi” clădirile

Concret, în perioada 17-25 ianuarie 2023, pe scuarurile verzi din Piața Unirii se vor planta 11 exemplare de mesteacăn alb de Himalaya (Betula utilis var. Jacquemontii) și 4 stejari roșii (Quercus rubra). 

„Speciile de arbori au fost propuse de către arhitectul peisagist Diana Codrean și vor fi plantate în baza unui raport tehnic de specialitate realizat de aceasta, avându-se în vedere menținerea accesului vizual la clădirile istorice din zonă”, se arată în informarea Primăriei.

Mai mari ca alții

Municipalitatea mai precizează că, având în vedere importanța amplasamentului, „exemplarele care vor fi plantate în Piața Unirii vor avea dimensiuni mai mari față de arborii plantați în oraș în cadrul campaniilor anuale de primăvară și toamnă. Astfel, pentru mesteceni se vor respecta dimensiunile minime de 4 metri înălțime și circumferința trunchiului de 24 cm, respectiv pentru stejari de 8 metri înălțime și circumferința trunchiului de 40 cm”.

Acțiunea de plantare este organizată de reprezentanții Direcției Tehnice – Compartiment Spații Verzi Urbane, Facilități de Agrement și Sport din cadrul Primăriei municipiului Oradea, prin operatorul S.C. Adidem Gardener S.R.L și se va realiza sub supervizarea arhitectului peisagist Diana Codrean.

Până la 15 metri

Stejarul roșu este un arbore de talie medie-mare, cu tulpina dreaptă, scoarța mult timp netedă și subțire, coroană rotundă cu frunziș bogat. Frunzele sunt mari, toamna devin pieloase și se colorează în nuanțe de arămiu, roșu, până la brun-roșcat, detaliează reprezentanții municipalității.

Mesteacănul de Himalaya este o specie cu creștere rapidă, care poate atinge înălțimi de 15 metri și are o coroană piramidală. „Este un arbore apreciat datorită proprietăților sale ornamentale, dar și a capacității acestuia de atragere a faunei naturale (albine, fluturi, păsări). Spectaculoasă este scoarța acestuia, de culoare alb-lucioasă, care se exfoliază în fiecare an și iese în evidență în special toamna și iarna, după căderea frunzelor”, se arată în comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!