BIHOREANUL publică scrisoarea emoţionantă a unei tinere din Oradea, care, până la cei 34 de ani ai săi, a avut parte de mai multe probleme de sănătate, confruntate, fiecare, cu curaj şi izbândă. Cea mai recentă dintre ele - descoperirea subită a unei mari formaţiuni tumorale la inimă şi eliminarea ei urgentă, printr-o operaţie dificilă - a determinat-o să împărtăşească semenilor experienţa sa.
Nu doar ca poveste de viaţă plină de învăţăminte, dar mai ales ca un îndemn, acela de a crede în profesionalismul şi dedicarea unor cadre din sistemul medical orădean.
Scrisoarea poate fi citită integral în cele ce urmează:
Mă numesc Teodora-Ioana Vaida (34 de ani) şi pot să spun că am trăit şi am simţit profund adevăratul sens al cuvintelor: "Azi eşti, mâine nu ştii ce va fi sau dacă va mai fi...". Acestea sunt vorbele spuse, din pură generalitate şi obişnuinţă de fiecare dintre noi, cu repetabilitate. Însă, puţini o spunem şi o simţim profund, în adevăratul sens al cuvântului. Nu pentru că ştim că nu este aşa, suntem conştienţi de asta, dar nu credem că ni se poate întâmpla chiar nouă una ca asta... Pornind de la acestea, să vă spun povestea mea:
De circa o lună, simţeam la efort, o oboseală rapidă a organismului, care îmi provoca o insuficienţă respiratorie, fiind nevoită să îmi stagnez activitatea pentru a mă linişti. Ca urmare, în data de 5 iunie, după consultarea medicului de familie, am ajuns în cabinetul unei doamne doctor pneumolog deosebite, care, în urma consultaţiei, mi-a cerut acordul să mă programeze de urgenţă la un medic cardiolog. Aici, o doamnă doctor tânără m-a investigat cu minuţiozitate şi grijă o perioadă destul de lungă. Foarte precaută şi cu profesionalism, s-a aşezat în faţa mea, spunându-mi cu afectivitate să nu mă sperii, dar dânsa vede ca ar fi o problemă gravă la inimă şi, conform protocolului, are obligaţia de a solicita ambulanţa pentru a mă duce la UPU pentru investigaţii amănunţite. Văzându-mă, doamna asistentă de pe ambulanţă s-a arătat nedumerită de urgenţa cazului, spunându-mi că nu e nimic grav. În gândul meu fiind un amalgam de sentimente şi gânduri, nu mai ştiam pe cine şi ce să cred.
Astfel, prin profesionalismul celor două doamne doctor (pneumolog și cardiolog), am ajuns la UPU Oradea. Aici, au început o serie de investigaţii, analize şi controale complexe pentru stabilirea cât mai exactă a diagnosticului. Încetul cu încetul, văzând pupilele maxim dilatate şi surprinse de uimire ale medicilor rezidenţi şi specialişti care veneau pe rând să vadă inimioara mea, am ştiut că ceva nu este în regulă. Şi, într-un final, după o zi luuuungă, iată şi diagnosticul, comunicat de către medicul de gardă specialist în chirurgie cardiovasculară: formaţiune tumorală ventricul drept (peste 80% din ventricul era ocupat de aceasta).
Aflat în permanentă comunicare cu medicul şef al secţiei chirurgie cardiovasculară, încă de la început acesta, foarte încrezător, mi-a spus că trebuie să mă interneze şi m-a asigurat să stau liniştită că, printr-o operaţie pe cord deschis, tumora se poate extirpa şi că totul va fi bine. Ceea ce a urmat a fost confruntarea cu diagnosticul dur şi luarea deciziei prompte de a face operaţia care avea un grad foarte ridicat de urgenţă. Având în vedere diagnosticul şi riscurile aferente, luarea deciziei nu a fost deloc una uşoară, mai ales că urma weekendul prelungit cu ocazia sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh. Însă medicul de gardă, prin disponibilitate şi profesionalism, comunicându-ne toate informaţiile necesare, ne-a ajutat să luăm decizia optimă. Cu toată familia alături şi cu Dumnezeu în gând, am stabilit ca intervenţia să aibă loc în următoarea zi, având deplină încredere în posibilităţile umane şi tehnice ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Oradea.
De acum misiunea mea s-a finalizat, urma treaba medicilor, întru totul. În acest scop, ţin să remarc implicarea medicului şef al secţiei de chirurgie cardiovasculară, atât în mobilizarea, formarea şi coordonarea echipei de intervenţie, cât şi în realizarea operaţiei propriu-zise. Cu promptitudinea, profesionalismul şi dedicarea completă a unui număr impresionant de cadre medicale, din mai multe specializări, în jurul orei 10:00, în dimineaţa următoare, echipa operatorie era pregătită, aşa cum mi s-a promis.
M-am trezit pe secţia de ATI seara. Următoarele zile au fost foarte importante, asigurându-mi-se condiţii şi servicii adecvate stării în care mă aflam, atât la ATI, cât şi pe secţia de chirurgie cardiovasculară. Iată că mi s-a confirmat, din nou, că cineva acolo sus mă iubeşte: în preajma sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh am primit o nouă viaţă. Iar, după o săptămână de spitalizare, am fost externată, continuând să îmi fac planuri de viitor.
Având această experienţă de viaţă - în doar 24 de ore trecând de la agonie la extaz, pot să afirm că SE POATE ŞI LA ORADEA şi că instituţiile medicale locale ţin pasul cu dezvoltarea oraşului. Deşi nu are "prestanţa" altor centre medicale din ţară, aici am fost tratată cu mult profesionalism, dedicare şi, nu în ultimul rând, cu aparatură şi echipament medical de ultimă generaţie.
Pe această cale, doresc să adresez sincere mulţumiri întregului personal medical (medici specialişti, rezidenţi, asistenţi, infirmieri) implicat în rezolvarea problemei mele de sănătate, de la secţia chirurgie cardiovasculară, secţia ATI, secţia cardiologie, secţia UPU, secţia radiologie. De asemenea, vă mulţumesc tuturor pentru răspunsul extrem de prompt şi mobilizarea în vederea donării de sânge. Totodată, doresc să încurajez şi să redau încrederea necesară tuturor: dacă cumva se află într-o situaţie asemănătoare, să ştie că SE POT FACE MINUNI cu oameni buni, devotaţi şi specialişti ŞI ÎN ORADEA. Omul sfinţeşte locul.
În final, un sfat prietenesc pentru toţi, prin cuvântul Domnului, care spune: "Fiţi tari şi curajoşi, nu vă temeţi, nu vă îngroziţi, nici nu vă spăimântaţi, că Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici nu te va părăsi" (Deuteronomul 31,6).