Formalităţile s-au încheiat, pot începe săpăturile! Conducerea Primăriei a dat marţi reprezentanţilor firmei Tehnodomus din Arad ordinul de începere a lucrărilor la viitorul pasaj suprateran de pe şoseaua de centură de la ieşirea din Oradea spre Salonta.

Lucrările, în valoare de 19,4 milioane lei, vor începe în cel mult două săptămâni, după finalizarea organizării de şantier de către constructor.

"Iniţial termenul de finalizare a lucrărilor a fost de 20 de luni de la momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, dar, din cauza contestaţiilor care au dus la prelungirea procedurii de achiziţie, nu mai avem la dispoziţie 20 de luni. Mulţumesc firmei Tehnodomus că a acceptat reducerea termenului la 15 luni ca să ne finalizăm lucrarea până în 15 decembrie 2015, când trebuie încheiate toate proiectele cu finanţare europeană", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Prezent la conferinţa de presă, Sorin Henţ, administratorul Tehnodomus, a promis că firma se încadra în termenele stabilite. "Sper să finalizăm organizarea de şantier în două săptămâni, în loc de o lună cât ar dura în mod normal, şi să începem lucrările. Avem toate condiţiile financiare şi legale pentru încheierea la timp a lucrării", a spus Henţ.

Similar din punct de vedere al aspectului cu pasajul peste DN 76, de la intersecţia şoselei de centură cu drumul de Beiuş, podul dat în lucru marţi va avea o lungime de 226,6 metri şi o lăţime de 14,3 metri. Dacă la acesta se adaugă şi rampele de acces lungi de 726 metri, lungimea totală a construcţiei va fi de circa un kilometru.

Pasajul peste DN 79, care va fi construit pe şoseaua de centură, se realizează în cadrul proiectului "Amenajare intersecţie prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea şi drumul naţional DN 79 Arad-Oradea", în cadrul Programului Operaţional Regional (2007-2013).

Finanţarea investiţiei se face prin accesarea fondurilor structurale, care reprezintă 81% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, contribuţia municipiului Oradea fiind de 19% din costurile eligibile. Pasajul este gândit să contribuie la fluidizarea traficului, la mărirea siguranţei circulaţiei, dar şi la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin reducerea poluării.