Iubitorii fotbalului din Bihor au din nou prilejul de a se îndrepta spre stadioane. Aceasta pentru că, la doar câteva zile de la ridicarea restricţiilor, începe şi stagiunea de primăvară a eşalonului III, acolo unde judeţul Bihor are trei reprezentante, pe CAO 1910 Oradea, Lotus Băile Felix şi Luceafărul Oradea.

Dacă Luceafărul se află în coada clasamentului, mai nou şi cu puncte penalizate, în schimb celelalte două echipe, CAO şi Lotus, se situează între primele patru locuri, CAO chiar pe primul loc, şi privesc spre play-off.

Cu câteva schimbări în lot în această iarnă, formaţia care de la vară se va numi FC Bihor, respectiv CAO 1910 Oradea, va continua lupta de pe primul loc, iar prima dispută oficială din noul an o va avea pe teren propriu, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", sâmbătă cu începere de la ora 15.

Jucătorii pregătiţi de antrenorul Florin Fărcaş vor primi vizita sălăjenilor de la Sportul Şimleu Silvaniei, o echipă situată pe locul 6 şi care doar teoretic mai păstrează şanse la calificarea în play-off.

Situată pe primul loc cu 35 de puncte, CAO şi-a asigurat deja calificarea în play-off, dar este interesată să intre în această fază tot de pe prima poziţie.

Astfel, la prima evoluţie oficială din nou an, orădenii vor lupta şi pentru un prim succes, mai cu seamă cu cât numărul spectatorilor nu mai este acum restricţionat, iar preţul unui bilet de intrare la meci costă 10 lei.

Reamintim că începând din 9 martie, accesul publicului spectator la evenimentele sportive este permis tuturor categoriilor de persoane, după ce autorităţile statului român au anunţat o serie de relaxări în contextul pandemiei COVID-19, incluzând decizia de a nu prelungi starea de alertă.

Astfel, la competiţiile sportive, publicul larg va putea să participe fără niciun fel de restricţii, aşa cum a fost cazul pe parcursul ultimilor doi ani de zile, prin diferite reglementări impuse pe fondul evoluţiei de cazuri confirmate cu COVID-19. Prin urmare, va fi permis accesul spectatorilor în tribunele bazelor sportive în limita maximă a capacităţii acestora şi fără să fie necesară prezentarea unor documente suplimentare.

În meciul tur de la Şimleu, pe 9 octombrie, CAO şi Sportul au remizat cu scorul de 1-1.

Cealaltă formaţie bihoreană situată între primele patru din Seria a 10-a a Ligii a III-a, Lotus Băile Felix joacă tot acasă sâmbătă, de la aceeaşi oră, 15, cu Minaur Baia Mare.

Programat la Stadionul Comunal din Sânmartin, meciul dintre Lotus şi Minaur se anunţă cel mai interesant şi disputat din această etapă, urmând a se întâlni echipele de pe locurile 4 şi 2. 

Pentru Lotus, aflată pe poziţia a 4-a, cu 27 de puncte, este esenţială o victorie în acest meci, fiindcă pentru a fi sigură de calificare, trupa din Sânmartin are nevoie de 4 puncte în cele trei jocuri mai rămase din sezonul regulat, în condiţiile în care mai are de jucat şi cu CSM Satu Mare şi CAO.

De partea cealaltă, Minaur Baia Mare vine în Bihor de pe locul 2, la două puncte în spatele lui CAO  şi îşi doreşte cât mai rapid să revină lider, având în vedere că este principala favorită a seriei.

În fine, cea de-a treia echipă bihoreană din competiţie, Luceafărul Oradea, va juca sâmbătă în deplasare, la Satu Mare, cu formaţia locală CSM.

Cu -3 puncte în clasament, după ce a fost penalizată cu 4 puncte, şi aflată pe ultima poziţie, Luceafărul nu va emite prea multe pretenţii nici în acest joc, ci mai mult pentru a căpăta experienţă tinerii jucători.


Programul etapei cu numărul 16 din Seria a 10-a a Ligii a III-a la fotbal:

Vineri, 11 martie, ora 15:

CFR II Cluj – SCM Zalău

Sâmbătă, 12 martie, ora 15:

Lotus Băile Felix – Minaur Baia Mare
CSM Satu Mare – Luceafărul Oradea
CAO 1910 Oradea – Sportul Şimleu Silvaniei
Someşul Dej – Progresul Şomcuta Mare


Clasament:

1

CAO 1910 Oradea

15

11

2

2

37

19

35

2

Minaur Baia Mare

15

10

3

2

50

18

33

3

Someşul Dej

15

9

2

4

36

19

29

4

Lotus Băile Felix

15

8

3

4

33

16

27

5

SCM Zalău

15

7

1

7

35

31

22

6

Sportul Şimleu Silvaniei

15

5

5

5

18

22

20

7

CFR II Cluj

15

5

3

7

18

20

18

8

Progresul Şomcuta Mare 

15

3

5

7

21

35

14

9

CSM Satu Mare

15

2

5

8

17

31

11

10

Luceafărul Oradea 

15

0

1

14

4

58

-3

  • Luceafărul Oradea a fost sancţionată cu 4 puncte, conform deciziei Comisiei de Disciplină şi Etică din 23.02.2022.
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!