Creşa se va scumpi din toamnă cu 33%. Consiliul Local a aprobat joi majorarea cu 33%, de la 6 lei la 8 lei pe zi, a contribuţiei părinţilor pentru hrana copiilor de creşă în anul şcolar 2016 - 2017.

Hotărârea a fost luată joi, în şedinţă extraordinară, prin votul consilierilor PNL în condiţiile în care reprezentanţii UDMR şi PSD s-au pronunţat împotrivă.

"Nu înţeleg. Cum cresc preţurile în condiţiile în care TVA-ul la alimente a scăzut?", a protestat consilierul Kirei Melinda (UDMR). Udemerista a arătat că în Cluj-Napoca, unde salariile sunt mai mari, părinţii contribuie cu doar 4,75 lei la hrana micuţilor de creşă. Kirei a cerut deliberativului local să se comporte la fel de responsabil faţă de familiile cu copii de creşă şi să îşi asume diferenţa de 2 lei.

"Dacă facem un calcul, la un număr de 323 de copii şi 227 zile lucrătoare pe an, 2 lei înseamnă 146.600 lei. Nu cred că prin faptul că nu alocăm această sumă se salvează bugetul", a spus consiliera.

În replică, directorul ASCO, Arina Moş, a spus că municipalitatea cheltuie mult mai mult cu întreţinerea unui copil de creşă.

"Pe noi îngrijirea unui copil ne costă 853 lei pe lună. Din această sumă, părintele va plăti doar 8 lei pe zi în condiţiile în care costurile cu hrana sunt de 12 lei pe zi, iar diferenţa de 4 lei este, oricum, subvenţionată de la bugetul local", a afirmat directoarea.

Costurile cu întreţinerea micuţilor au fost calculate având în vedere că, în 2015, în medie, au frecventat creşa 323 de micuţi în cele 227 de zile lucrătoare. Din calculele ASCO rezultă un cost lunar mediu de 853 lei pe copil, ceea ce înseamnă o cheltuială zilnică de 40,62 lei cu fiecare micuţ prezent la creşă în numărul mediu de 21 zile lucrătoare pe lună.