Vestea le-a dat frisoane mirilor: după doi ani de restricţii impuse de pandemie, când toate petrecerile au fost interzise, Primăria Oradea ia în calcul reducerea programului sălilor de evenimente până la ora 2 noaptea!

"Nu este normal! Noi am ales să ne ţinem nunta vinerea tocmai pentru ca invitaţii să poată sta cât doresc, fiindcă nu merg a doua zi la lucru. Nu pot chema oamenii la sală la ora 5 seara, că se termină nunta la 2, pentru că la ora aceea mulţi sunt încă la serviciu", protestează o mireasă.

Au fost 12

Florin Birta, primar OradeaReprezentanţii a 12 săli de evenimente din Oradea, de la Ambasador şi Emerald până la Grand Palace ori Queen Mary, s-au întâlnit la jumătatea lunii martie cu primarul Florin Birta (foto). Audienţa a durat doar 15 minute. "Reprezentanţii sălilor au cerut, dacă nu introducerea nunţilor de zi ca în Cluj, măcar limitarea programului nunţilor la ora 2 noaptea", a declarat Birta.

Luat prin surprindere, edilul a refuzat să facă o promisiune. "Nu spun că ar fi o idee rea, dar pentru promovarea unui regulament ar trebui ca sălile de nunţi din Oradea să cadă de acord asupra limitării programului şi să trimită o adresă Primăriei". Lucru care nu s-a mai întâmplat...

O idee cu bucluc

Scandalul care a urmat a pus, însă, cruce demersului. În loc să se unească, reprezentanţii sălilor de evenimente şi-au anunţat nuntaşii ca şi cum decizia ar fi deja luată! "Ca urmare a primirii unei informări din partea autorităţilor locale (Primăria Oradea, DSU Bihor, DSP Bihor), vă pot comunica că evenimentele private se vor desfăşura doar până la ora 2", a anunţat, pe grupul privat de discuţii cu clienţii, sala de nunţi Ambasador. "Decizia se va lua pe plan local. Ştim că cel târziu din data de 1 iunie se va aplica (încă nu ştim nimic de luna aprilie şi mai)", au anunţat pe un grup similar reprezentanţii Opera Events.

În mod previzibil, mirii au protestat. "Nu se poate aşa ceva, până ajung nuntaşii, până se acomodează... Petrecerea începe de fapt pe la 11. Cum să-i trimiţi după 3 ore acasă?!", spune un mire. Însurăţeii spun că măsura ar fi împotriva nuntaşilor. "Ni s-a spus că nunta ţine tot atâta, chiar dacă se termină la 2, pentru că începe la ora 5 seara. Dar la noi oamenii nu sunt obişnuiţi cu nunţile de zi, ca în Cluj sau Timişoara! La 5 seara sunt încă în pregătiri", zice o mireasă.

"Nu va fi nimic"

Asaltaţi de clienţi, până la urmă patronii localurilor au renunţat la iniţiativă. "Nu va fi nimic din asta", afirmă unul dintre reprezentanţii sălii de evenimente Emerald. Patronii sălilor spun că au încercat să mute orarul nunţilor din lipsă de personal. "Avem foarte multe nunţi reprogramate. Pentru că în cei doi ani de pandemie am fost închişi, mulţi ospătari şi-au găsit alte locuri de muncă şi nu mai avem cu cine lucra", spune Carmen Beiuşan, reprezentantul sălii Castello.

Decalarea orarului ar fi ajutat sălile de nunţi să lucreze cu personalul existent. "Avem miri care şi-au reprogramat nunta şi de şase ori din cauza pandemiei şi acum o ţin joia, pentru că doar atunci au găsit formaţie şi fotograf. Nu poţi lucra noapte de noapte, de joi până duminică, cu aceiaşi oameni. Alţii nu ai de unde să scoţi!", spune proprietarul sălii Ambasador, Marius Matei.

În tot Bihorul sau deloc!

Lucru ignorat de nuntaşi, personalul vine la muncă cu două ore înaintea evenimentului pentru a pregăti sala şi pleacă cu două ore după încheierea lui, după ce face curăţenie.

Decalarea programului nunţilor le-ar conveni inclusiv artiştilor. "N-ar fi o prostie să se pună o oră limită. Oricât de frumoasă este o nuntă, după ce se dă tortul miresei, lumea cam începe să plece. După ora 2-3, nunta s-a cam terminat. Mai rămân doar băutorii de cursă lungă", explică un muzicant. Până ce formaţia se dezlipeşte de nuntaşi, până îşi strânge sculele, se face deja ziuă. "Dacă ai nuntă vineri noaptea, e foarte greu să tragi de formaţie şi sâmbătă", spune lăutarul.

Oricum ar fi, ideea a căzut de la sine. Reprezentanţii sălilor au renunţat la iniţiativă după ce au realizat că se întoarce tot împotriva lor. "Regula ar trebui dată, de fapt, de toate primăriile din judeţ. Dacă nunţile se închid la ora 2 noaptea numai în Oradea, se vor muta la sălile din Băile Felix sau din jurul oraşului şi n-am făcut nimic", constată reprezentantul unei săli.

Şi uite aşa, tradiţia merge mai departe. Până în zori...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!