Primăria Oradea a anunțat vineri că a început stropirea străzilor din oraș, pe fondul valului de căldură care afectează județul Bihor, aflat sub cod portocaliu de caniculă, urmând ca duminică avertizarea să urce la cod roșu, cu temperaturi de până la 39-40 de grade și nopți tropicale.
Potrivit unui comunicat transmis de municipalitate, acțiunile sunt derulate prin operatorul de salubritate RER Vest și vor continua „pe toată perioada caracterizată de temperaturi caniculare”.
„Pentru realizarea acțiunilor de stropire vor fi folosite utilaje speciale. Aceste utilaje vor fi operate de echipele S.C. RER S.A., care vor asigura o acoperire eficientă și constantă”, a transmis Primăria Oradea.
Stropirea străzilor se va face în intervalul 7.00 – 13.00, măsura fiind menită „să reducă disconfortul termic și să îmbunătățească calitatea aerului”.
Municipalitatea precizează că intervențiile vizează cu prioritate arterele principale din oraș, între care bulevardele Dacia, Decebal, Dimitrie Cantemir și Ștefan cel Mare, Calea Aradului, Calea Clujului, Calea Nufărului, străzile Armatei Române, Avram Iancu, Corneliu Coposu, General Magheru, Gheorghe Doja, Meșteșugarilor, Tudor Vladimirescu și Transilvaniei, dar și zone centrale precum Piața Unirii, Piața Regele Ferdinand I, Parcul Traian, Parcul Petőfi Sándor, Parcul și Piața 1 Decembrie, respectiv coridorul de mobilitate urbană din Piața Emanuil Gojdu.
Puncte de prim ajutor
În paralel, Primăria Oradea și Direcția de Asistență Socială Oradea reamintesc că cele patru puncte de prim ajutor și adăpostire temporară pentru perioadele de caniculă rămân deschise pe toată durata avertizărilor meteorologice.
Acestea sunt dotate cu aer condiționat, apă potabilă și personal pregătit să ofere asistență de bază persoanelor afectate de temperaturile ridicate.
Cele patru puncte funcționează în containere amplasate în Piața Cetate, Piața Unirii, Piața Decebal și Piața Rogerius, între orele 10.00 și 18.00, inclusiv în weekend.
În contextul codului roșu de caniculă anunțat pentru duminică, municipalitatea le recomandă orădenilor să evite deplasările și activitățile fizice intense în intervalul 11.00 – 18.00, să se hidrateze, să poarte haine lejere, deschise la culoare, și să evite expunerea prelungită la soare.
„O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, persoanelor vârstnice, femeilor însărcinate și celor care suferă de afecțiuni cronice”, a mai transmis Primăria, care îi îndeamnă pe orădeni să verifice periodic starea rudelor, vecinilor sau persoanelor care locuiesc singure.
Municipalitatea reamintește și că este strict interzisă lăsarea copiilor sau a animalelor de companie în mașini staționate, chiar și pentru perioade scurte, deoarece temperaturile din interiorul vehiculelor pot atinge valori periculoase în doar câteva minute.
Pe fondul uscării vegetației, Primăria atrage atenția și asupra riscului crescut de incendii și le cere cetățenilor să evite folosirea focului deschis în apropierea terenurilor cu vegetație uscată.