Primăria şi-a făcut datoria, acum este rândul CNADNR. Reprezentanţii Zonei Metropolitane Oradea au depus miercuri la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale studiul de fezabilitate al unui tronson din inelul de centură metropolitan care va face legătura între giraţia din Calea Sîntandreiului şi Drumul Judeţean 190 spre Biharia.

Cu o lungime de 9,6 kilometri, inelul de centură prelungit va traversa teritoriul administrativ al municipiului şi al comunelor Sîntandrei şi Borş. Drumul va avea patru benzi de circulaţie, cu cele două sensuri despărţite printr-un separator, două poduri, cinci pasaje, două intersecţii la nivel şi o intersecţie denivelată. Lungimea tronsonului va fi de 9,6 km.

Lucrările vor fi executate de CNADNR cu fonduri alocate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

"Realizarea acestui drum este vitală. În lipsa lui, legătura oraşului cu autostrada ar trebui să se facă prin comuna Biharia, fapt care ar presupune gâtuirea circulaţiei rutiere, aglomerarea traficului şi poluare", a spus primarul Ilie Bolojan.

Studiul de fezabilitate finanţat de municipalitate va sta la baza licitaţiei care urmează să fie făcute pentru atribuirea lucrărilor, astfel încât acestea să fie finalizate simultan cu cele de la autostradă. Valoarea estimată a lucrărilor este de 85 milioane euro, cu TVA inclus, iar durata estimată de execuţie a investiţiei este de 15 luni.

"Costurile pe care le suportă municipalitatea sunt doar cele legate de realizarea acestui studiu de fezabilitate. De realizarea efectivă a lucrărilor se va ocupa CNADNR", a declarat primarul.

Potrivit edilului, viitoarea legătură la autostrada Transilvania va scoate din oraş circulaţia de tranzit, va fluidiza circulaţia în cartierul Episcopia şi comuna Biharia, va scurta timpul de deplasare a autovehiculelor şi, în acelaşi timp, va reduce poluarea şi zgomotul în oraş.