Municipalitatea a publicat vineri în consultare publică proiectul actualizat al regulamentului privind desfăşurarea activităţilor de picnic în Oradea.
Loc pentru foc!
Noul regulament le oferă, în premieră, orădenilor posibilitatea să utilizeze focul deschis în zona Silvaş, pe malul Crișului Repede.
„Prin prezenta formă actualizată se propune instituirea primei zone de picnic din municipiu în care este permisă utilizarea focului deschis, în condiţii strict reglementate, cu respectarea normelor de siguranţă, protecţie a mediului şi ordine publică”, se menţionează într-un comunicat al Primăriei Oradea.
Potrivit proiectului de regulament, folosirea focului deschis se va face în mod obligatoriu numai în vetrele amenajate încă de anul trecut, doar în prezenţa unui adult şi exclusiv între orele de 8–22 prevăzute pentru funcţionarea spaţiului de picnic.
Orădenii care vor dori să facă grătare sau alte preparate în Silvaş nu au voie să aprindă focul pe timp de cod roşu de caniculă, pe secetă severă sau în condiţii de vânt puternic ori să îl lase nesupravegheat. Aceștia sunt obligați să stingă focul complet înainte de părăsirea zonei.
De asemenea, „este interzisă folosirea combustibililor inflamabili (benzină, motorină, alcool etc.)”, precum şi „arderea deşeurilor, tăierea vegetaţiei, a mobilierului sau a oricărei componente constructive în vederea aprinderii, alimentării ori întreţinerii focului”.

Primăria a început anul trecut amenajarea celor 5 vetre în zona Silvaș (foto: Primăria Oradea)
Care sunt amenzile
Încălcările obligaţiilor legate de folosirea focului, de la aprinderea acestuia în afara vetrelor special amenajate până la neluarea măsurilor pentru stingerea lui, se sancţionează cu amendă între 1.500 lei şi 2.500 lei.
În plus, pe lângă amendă, distrugerea unei vetre de foc obligă contravenientul la plata unei despăgubiri de 5.000 lei.
De altfel, în urma oricărei distrugeri provocate „mediului, vegetaţiei, infrastructurii zonei de picnic sau bunurilor publice, contravenientul este obligat la acoperirea integrală a prejudiciului”.
Orădenii au la dispoziţie 30 de zile pentru a face sugestii pe marginea regulamentului. Acestea pot fi transmise prin e-mail pe adresa [email protected], prin poştă pe adresa Piaţa Unirii nr. 1 ori pot fi depuse direct la Sala Ghişeelor de la parterul clădirii Primăriei Oradea.
Citește mai jos proiectul regulamentului de picnic în Oradea!