Aţi trecut pe un drum în reparaţii şi aţi văzut utilaje hodorogite, mânuite de muncitori care nu au nici măcar echipamente de protecţie sau, dacă le au, poartă "marca" No Name SRL? Puteţi fi siguri că în câţiva ani şoseaua va fi tot în reparaţii sau că va avea nevoie de ele.

O analiză asupra lucrărilor de drumuri făcute în Bihor în ultimul deceniu arată că şoselele din judeţ sunt proaste dintr-o mulţime de motive. Începând de la "găurile" din legislaţie, neştiinţa, neglijenţa şi corupţia autorităţilor, continuând cu lipsa dotărilor firmelor şi calificării angajaţilor, şi sfârşind cu lăcomia patronilor, care promit preţuri mici şi fură ca să nu iasă în pagubă.

Deschis pentru cârpaci

Analiza la care BIHOREANUL a avut acces a fost făcută de una din marile firme de construcţii, care participă anual la peste 200 de licitaţii pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor comunale, orăşeneşti, judeţene şi chiar naţionale. "După fiecare licitaţie studiem cauzele pentru care câştigăm ori pierdem şi urmărim permanent concurenţa", explică reprezentantul societăţii. Întrucât a cheltuit timp şi bani, dar şi pentru că nu vrea să-şi jignească rivalii din breaslă, specialistul ţine ca identitatea să-i fie confidenţială, dar BIHOREANUL i-a confruntat concluziile cu alţi profesionişti, care le-au confirmat.

Drumarii sunt unanimi: şoselele sunt marea problemă naţională, iar principala cauză e chiar legislaţia. "În trecut, fiecare drumar trebuia certificat de Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri, care verifica dacă are personal specializat, dotarea necesară şi atestarea calităţii din partea unor evaluatori independenţi", explică autorul analizelor. În urmă cu 5 ani, obligativitatea certificării APDP a fost însă desfiinţată, pe motiv că discrimina firmele nou apărute.

Efectele? Constructorii s-au înmulţit ca ABC-urile de cartier odinioară. "Culmea e că, dacă lucrez pe un drum cu ţevi de gaz, stâlpi de electricitate şi traversând o cale ferată, trebuie să am certificarea autorităţilor din domeniile gazului, energiei şi feroviare", exemplifică inginerul. Dar dovada competenţei şi dotărilor pentru drumul propriu-zis nu o cere nimeni!

La dumping

Urmarea e că, neavând cheltuieli indirecte (pentru achiziţia şi întreţinerea utilajelor), firmele mici se aruncă la licitaţii pentru lucrări ce le depăşesc posibilităţile având un singur atu: cele mai mici preţuri. Problema nu e că strică piaţa, dar nu le pot executa la costurile asumate şi la parametri de calitate satisfăcători.

Pentru că în ultimii ani autorităţile încearcă să limiteze amatorismul, asemenea firme apelează la susţinerea de către terţi, prezentând declaraţii cum că alte companii le pun la dispoziţie experienţa, personalul şi utilajele. "Terţii primesc o parte din bani de la liderii asocierilor, dar nu au nicio obligaţie faţă de autorităţi, deci nici responsabilitate pentru calitatea lucrărilor", explică sursa BIHOREANULUI. Ca atare, după ce câştigă lucrările la preţ de dumping, liderii asocierilor, rămaşi singuri, fură la materiale şi manoperă.

Şmecherii la licitaţii

Cel mai adesea, furtul are loc la cea mai costisitoare operaţiune, asfaltarea. Asfaltul face 60% din preţul unui drum, chiar dacă lucrările la fundaţie, şanţuri şi ziduri de sprijin pot dura 3 luni, iar afaltarea o singură săptămână. Motivul e preţul bitumului, care reprezintă doar 6% din compoziţia asfaltului, dar la rându-i costă 60% din preţul acestuia.

În plus, staţiile de betoane şi fabricile de asfalt sunt şi ele foarte scumpe. Doar trei firme au aşa ceva în Oradea (Drumuri Orăşeneşti, Drumuri Bihor şi fosta Drumuri Naţionale, înghiţită recent de Strabag), iar în restul judeţului doar Asfamixt (la Biharia), Imperial Proconstruct (Beiuş), Via Vita (Marghita) şi Crişana Pro Construct (Salonta).

Ca să câştige, firmele mici fie falsifică date din oferte, fie beneficiază de caiete de sarcini cu dedicaţie. Metodele sunt diverse. O firmă, de pildă, pentru a-şi justifica preţurile mici, declară că aduce mixturi asfaltice din apropiere, dar în realitate le aduce din alt judeţ, cum s-a întâmplat nu de mult la o licitaţie a Primăriei Girişu de Criş pentru modernizarea străzilor din comună: firma câştigătoare a declarat că se aprovizionează cu asfalt din Oradea, deşi îl aduce de la Pericei. Intenţionat sau nu, comisia de licitaţie nu a verificat detaliul, deşi aşa putea constata că preţul oferit era nereal.

Ai şapcă verde?

Aşa cum a mai scris BIHOREANUL, în nordul judeţului, la mai multe primării cu edili UDMR, caietele de sarcini au fost aranjate constant anii trecuţi de un consultant angajat la Consiliul Judeţean, care a inclus condiţii îndeplinite doar de firmele de casă. Pentru lucrările finanţate cu fonduri UE prin programul FEADR s-au făcut licitaţii restrânse, în două etape, în prima fiind controlate actele ofertanţilor anume pentru a elimina "nepoftiţii", astfel că firmele serioase nici n-au mai ajuns să se bată în preţuri. Anunţurile erau făcute strategic, între Crăciun şi Revelion, iar depunerea ofertelor imediat după sărbători, pentru ca "străinii" să nu se poată pregăti.

În plus, caietele de sarcini fixau obligaţii bizare, de exemplu firmele să deţină echipamente de care nu aveau nevoie. "Trebuia să avem un cântar de 100 tone, deşi nicio maşină nu poate transporta această cantitate şi Codul Rutier nu permite acest lucru. Firma de casă era singura care, cine ştie de ce, avea cântar de 100 tone", spune specialistul.

"Bombiţe" cu intenţie

Competiţia este bruiată, de asemenea, prin erori intenţionate în caietele de sarcini. "Autoritatea contractantă confundă, cu bună ştiinţă, unităţile de măsură pentru materiale sau le alternează, folosind când tone, când metri cubi", exemplifică inginerul. Dacă "nepoftiţii" nu sunt atenţi, întocmesc oferte luând în calcul unităţile de măsură greşite. "Nu e totuna să ţii cont de metri cubi sau tone de balast, un metru cub înseamnă 1,8 tone, normal că nu îţi puşcă apoi preţurile".

La fel, autorităţile permit ofertanţilor, cu ştiinţă sau nu, să fenteze detalierea costurilor. Firmele pot declara că achiziţionează balast de la un furnizor cu 5 lei tona, dar dacă beneficiarul lucrării ar face verificări ar afla că acesta nu acoperă nici măcar redevenţele datorate statului de balastiere, darămite costurile de exploatare şi de transport.

Agăţaţi în trecut

Pe lângă astfel de "scăpări", despre care specialistul admite că în ultimii ani, "poate şi de frica DNA, sunt tot mai rare", la fel de păgubos e conservatorismul autorităţilor. "Nici primăriile, nici Consiliul Judeţean nu au politici de întreţinere a drumurilor, ci preferă repararea lor când stricăciunile sunt mari". În consecinţă, spre deosebire de Arad, în Bihor se recurge invariabil la plombări şi înlocuiri de covoare asfaltice, la costuri mari. "Plombarea costă 35 lei metrul pătrat, iar un covor nou de 4 centimetri pe 6 metri lăţime şi 1 km lungime cam 185.000 lei. Dar există tehnologii noi care, deşi permit economii, sunt efectiv ignorate".

Un exemplu e stropirea succesivă cu emulsie bituminoasă şi cribluri a gropilor de mici dimensiuni, suprafaţa astfel tratată rezistând încă 4-5 ani. Costul? Doar 26 lei metrul pătrat, cu 9 lei sub plombare. De asemenea, înainte să devină gropi, fisurile din asfalt pot fi injectate cu o mastică specială din bitum polimer în amestec cu celuloză, foarte aderentă şi elastică. "Fiindcă o singură firmă din Bihor deţine tehnologia, autorităţile refuză aceste soluţii, ca să nu fie acuzate că-i dă lucrările direct". Asta deşi ar face economii, ar mări durata de viaţă a drumurilor, execuţia ar fi rapidă şi fără restricţii de trafic!

Şi mai spectaculoasă e reciclarea asfaltului in situ, adică frezarea celui existent, malaxarea lui într-un utilaj special, adăugarea de bitumuri şi alte ingrediente şi reaşternerea imediată pe şosea, cu o viteză de câţiva kilometri pe zi. Dar, din nou, pentru că în Bihor nu are nimeni un asemenea complex de utilaje, autorităţile exclud din start soluţia. "Tehnica e aplicată acum la DN 76 între Oradea şi Sînmartin, dar deficitar, pentru că nu se reface fundaţia şubredă. Asfaltul va ceda repede", apreciază inginerul.

Noi şi deja stricate

Toate aceste lucruri, adunate, fac ca drumurile să fie adesea sub orice critică, chiar dacă au fost recent reparate ori modernizate. Un exemplu este DJ 764D Roşia-Damiş-Bratca, unde licitaţia organizată de CJ în mandatul lui Alexandru Kiss a fost câştigată de o firmă "agreată", execuţia proastă a fost constatată de succesorul acestuia, Radu Ţîrle, iar actualul preşedinte, Cornel Popa, nu poate decât să "admire" rezultatul a pagubă. "Constructorul a mers mult sub preţul estimat, iar în 3 ani fundaţia a cedat şi asfaltul e plin de crăpături. Deja poate fi refăcut".

Alt chix flagrant este modernizarea DC Alparea-Felcheriu, făcută acum 3 ani. După licitaţia câştigată la dumping, constructorul nu s-a încadrat în costuri şi a îngustat pur şi simplu carosabilul, amenajând din loc în loc alveole pe margine, fiindcă altfel nu trec două maşini concomitent. De râs e şi modernizarea DJ 767A Uileacu de Criş-Sârbi-Bălaia, unde firma n-a rezolvat problema declivităţii, iar în Bălaia şoseaua e atât de joasă faţă de case încât, pentru a intra în curţi, localnicii o "escaladează".

Cât despre exemplele de bune practici, acestea sunt atât de puţine încât reprezintă mai degrabă excepţii de la regula generală, aceea că de cele mai multe ori se lucrează prost. Ceea ce, la urma-urmei, face ca până şi cele mai ieftine lucrări să fie, în fapt, mult prea scumpe...


SCHIMBAŢI LEGILE!
Vor reguli simple şi clare

Deşi toţi drumarii care au personal calificat şi utilaje moderne se plâng de concurenţa neloială a firmelor "de apartament", reprezentantul unei singure companii a făcut demersuri pentru intrarea în normalitate. Cu o lună în urmă, directorul general al Drumuri Bihor, Dorel Crăciun (foto), a trimis Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, Ministerului Transporturilor şi Guvernului un set de propuneri pentru modificarea legislaţiei achiziţiilor publice.

Iniţiativa prevede reinstituirea certificării profesionale a firmelor, desfiinţarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi rezolvarea litigiilor la instanţe speciale, deoarece oricum tot în justiţie ajung cei nemulţumiţi de soluţiile CNSC, scurtarea perioadelor de evaluare a ofertelor, înlocuirea terţilor susţinători cu asocieri statuate notarial, astfel încât toate firmele să răspundă pentru calitatea lucrărilor.

Cea mai importantă iniţiativă vizează, însă, înlocuirea criteriului preţului cel mai mic la licitaţii cu preţul cel mai competitiv, adică media aritmetică a ofertelor financiare eligibile, care nu sunt cu un anumit procent sub ori peste preţul estimat. "La noi licitaţiile sunt câştigate pe preţul cel mai mic, dar suntem prea săraci pentru lucruri ieftine", zice Crăciun. Deocamdată, demersul nu a primit răspuns, iar proiectul de modificare a legislaţiei se află în dezbatere publică.