Pe 15 aprilie 1912, puţin după ora 2 noaptea, pachebotul Titanic, cel mai mare şi luxos vapor construit până atunci, era înghiţit de ocean în primul său voiaj transatlantic. Monstrul de oţel, lung de aproape 300 metri şi cântărind 50.000 tone, s-a frânt ca un băţ de chibrit după ce a lovit un aisberg, trăgând nemilos sub apele îngheţate 1.522 de oameni din cei 2.224 câţi au fost la bord, pasageri plus echipaj, proveniţi din toate colţurile lumii.

Tragedia relatată şi dramatizată în sute de cărţi şi filme continuă să fascineze o lume întreagă, dând naştere unei mulţimi de legende. Unele se datorează şi faptului că nici până azi nu s-a stabilit identitatea tuturor victimelor deoarece, aşa cum au relatat cronicarii vremii, unii s-au îmbarcat sub nume false. Între aceştia pare să fi fost şi străbunicul unei orădence...

Secrete de familie

În familia Oliviei, povestea străbunicilor din partea tatălui a fost întotdeauna un subiect tabu. "Nici tatăl meu şi nici bunicul nu au vorbit niciodată cu mine despre asta. Ştiu doar frânturi. Într-o familie catolică, să vorbeşti despre un bărbat care şi-a părăsit soţia şi cei doi copii pentru amantă era un subiect interzis", explică femeia.

Pe bunicul ei l-a chemat Ladislau Amrein şi s-a născut la Budapesta, unde tatăl lui avea o afacere prosperă. Ce anume, Olivia nu mai ştie. Doar că, la un moment dat, omul a dispărut împreună cu secretara sa, o femeie care i-a sucit minţile şi l-a făcut să-şi uite soţia şi cei doi copii - pe bunicul Oliviei şi pe sora lui mai mică. "A plecat dimineaţa la lucru, iar seara nu a mai apărut. Ce s-a întâmplat cu el, nu ştie nimeni exact".

Răpit de bunici

Familia străbunicului a încercat din răsputeri să-l găsească. Au reclamat dispariţia la Poliţie, au cerut ajutorul rudelor, prietenilor, dar parcă intrase în pământ. Sau în apă. Căci după luni de zile de căutări, singura concluzie la care au ajuns autorităţile a fost că dispăruţii au urcat pe Titanic folosindu-se de nume false. "E foarte posibil să se fi întâmplat aşa, în perioada aceea toţi trăiau cu mirajul Americii. Şi ei, probabil, voiau să înceapă o nouă viaţă peste Ocean, aşa că au folosit nume false, ca să nu fie găsiţi, să poată pleca în linişte. Autorităţile şi rudele i-au căutat mult timp, dar degeaba", spune Olivia.

A fost sau nu străbunicul orădencei şi amanta lui pe Titanic? În listele rămase la ţărm, sunt trecuţi 44 de pasageri provenind din fostul Imperiu austro-ungar, însă numele real al celor doi nu apare şi, după cum spun articolele vremii, registrul original a pierit odată cu vaporul. "Mulţi s-au înregistrat cu nume fals. Şi acum încă mai apar noi informaţii despre pasageri. Iar străbunicul meu n-a mai dat niciun semn de viaţă. A lăsat în urmă doi copii, era omenesc să apară la un moment dat, să fie curios măcar ce fac, să-i vadă. Singura explicaţie care a fost acceptată de toţi e că cei doi au pierit pe vapor", crede orădeanca.

Rămaşi fără singurul moştenitor, părinţii săi au fost cuprinşi de disperare şi au recurs la gesturi extreme. "Şi-au răpit nepotul, pe bunicul meu, încercând să-l convingă să rămână cu ei, la Budapesta, dar el îşi iubea foarte mult mama şi s-a întors la ea. După acest incident, străbunica s-a întors cu copiii la familia ei de la Turda. A rupt toate legăturile cu rudele soţului ei", povesteşte Olivia.

Pe urmele Titanicului

03_soti_bihoreanul.jpgLadislau Amrein a revenit la Budapesta doar pentru studii. "A studiat limbi străine, vorbea fluent germana, rusa, maghiara, româna, dar nu şi-a terminat facultatea. Trebuia să-şi susţină financiar mama şi sora". Aşa că Ladislau a venit din nou acasă şi s-a angajat, iar când a împlinit 30 ani s-a căsătorit cu bunica Oliviei, Victoria (foto).

La Oradea, familia a ajuns mult mai târziu, în anii '60. Întâi a venit tatăl Oliviei, unicul copil al lui Ladislau Amrein. Tehnician geolog, acesta a fost detaşat în Bihor pentru prospecţiuni şi, în final, a ales să rămână aici. Părinţii lui, ca să-i fie aproape, l-au urmat. "Eu am stat mult cu bunicii, i-am iubit enorm. Din păcate, au murit când eram mică, înainte să împlinesc 9 ani", spune orădeanca.

Olivia a rămas fascinată de legendele ţesute în jurul năbădăiosului ei strămoş. De fapt, au fost printre motivele pentru care a ales să studieze istoria. În speranţa că la un moment dat, cotrobăind între documentele vremurilor apuse, va da undeva şi de urmele străbunicului. Până atunci are grijă să le spună copiilor ei povestea familiei lor: cea a unei iubiri interzise care e posibil să se fi frânt în apele Oceanului Atlantic, odată cu cel mai cunoscut vapor al tuturor timpurilor...