Diosig este una dintre comunele deservite de angajații AVE Bihor, care acționează în patru zone ale județului. Colectarea separată în patru sau cinci fracții a revoluționat felul în care se face activitatea de salubritate, dar iată că sunt deja mulți bihoreni care nu doar s-au obișnuit cu sistemul, ci chiar au învățat să îl folosească spre propriul beneficiu. Pentru că, până la urmă, toată lumea vrea asigurat acest serviciu, la prețuri cât mai mici. Iată un exemplu de succes!

Organizarea, cuvântul de bază

Atunci când vine vorba despre salubritate, organizarea este vitală. Știm cu toții că sunt mai multe fracții și că doar una dintre ele este generatoare de cheltuieli în cazul clienților AVE Bihor: fracția de rezidual. Fracțiile plastic/metal, hârtie/carton și sticlă sunt ridicate gratuit de angajații noștri. În mod logic, pubela neagră trebuie să ajungă cât mai rar în stradă!

Un calendar primit din partea AVE Bihor îi informează pe clienți ce fracție pot scoate în stradă. Această familie din Diosig are ridicări în fiecare zi de joi. „Știm că vin joia, când ridică rezidual și una din celelalte fracții de reciclabile. O ridicare de rezidual este inclusă în abonament, așa că scoatem pubela neagră doar o dată pe lună. În acest fel, în ultimul an, am reușit să avem facturi de 18-25 lei pe lună”, spune doamna Eva, cea care se ocupă îndeaproape de salubritate în gospodărie.

Oricâte deșeuri din plastic, metal, hârtie sau sticlă ar produce familia, ele nu cresc factura la final de lună. „Sticlele le spălăm înainte să le punem în pubela verde, însă multe le recuperăm. Diosig este o zonă viticolă și noi producem și vin, astfel că avem nevoie de ele”, mărturisește doamna Eva.

În ceea ce privește restul fracțiilor reciclabile, lucrurile sunt cât se poate de clare. Hârtia, cartonul, plasticul, metalul, toate turtite astfel încât să ocupe cât mai puțin spațiu, sunt atent aranjate în saci, care ajung în stradă la data indicată de calendar. Dacă sunt deșeuri speciale, de genul uleiului, bateriilor sau deșeurilor voluminoase, clienții sunt rugați să se adreseze punctelor autorizate în acest sens.

Un serviciu de 5 stele, doar cu concursul clienților

Salubritatea în cinci fracții nu ar fi posibilă fără participarea clienților. Scopul nostru comun este să limităm cantitatea de deșeu rezidual, să creștem componenta de reciclabile, pentru că astfel protejăm mediul, încurajăm economia circulară și scădem cheltuielile cu acest serviciu. Schimbarea începe cu noi!

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!