Primăria are un nou director. Economistul Mircea Oaie a preluat, joi, prin dispoziţie a primarului, conducerea Direcţiei Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente, înfiinţată în urma şedinţei de Consiliu Local din 28 februarie.

Noua direcţie va prelua prin absobţie fostul Serviciu Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare, Compartimentul de Protecţie Civilă, Serviciu Informatică împărţit în Biroul de Infrastructură IT şi Compartimentul Baze de Date, respectiv Casa de Cultură a Municipiului transformată într-un Compartiment Monitorizare şi Evenimente.

Mircea Oaie, în vârstă de 32 de ani, este cel mai tânăr director din istoria post-decembristă a Primăriei. Tânărul şi-a început cariera în Primărie în 2002, când încă era student, ca inspector la fosta Administraţie a Patrimoniului Imobiliar, adus de Marcel Boloş, pe atunci director economic al instituţie.

Oaie a avansat treptat până la gradul de şef al Serviciului Locuinţe, pentru ca în 2008 să fie transferat în Primărie ca şef al Serviciului Administrativ rebotezat ulterior ca Serviciul Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare.