Actrița Catinca Maria Nistor, controversata directoare a Institutului Cultural Român de la Londra, a fost propusă spre revocare de către șeful ICR, Liviu Jicman.

Propunerea vine după ce Catinca Maria Nistor a fost în centrul unor scandaluri, precum cel pornit dintr-o dezvăluire a ziarului Libertatea, care a arătat că statul român îi plătea femeii o chirie de 6.500 de lire pe lună într-o zonă luxoasă a Londrei, deși existau spații de locuit în sediul ICR Londra.

De asemenea, la începutul acestei luni, tânăra s-a făcut de râs după ce a decis să iasă la rampă în spectacolul pe care ICR Londra l-a organizat de 1 Martie și să cânte fără prea mult talent „Mocirița”.

„Am înaintat o propunere de revocare a directorului ICR Londra, Catinca Nistor", a declarat Jicman pentru News.ro.

Într-o intervenție la Digi24, ministrul Romașcanu a declarat joi că așteaptă o demisie de onoare din partea șefei ICR. În caz contrar, a precizat acesta, se vor urma pașii legali.

Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi ai ICR sunt proceduri în oglindă: se fac la propunerea preşedintelui Institutului, aprobată de Ministerul Culturii și MAE şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură şi media şi al Comisiei pentru politică externă ale Senatului, informează Libertatea.ro. 

Fiica actorului român Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoțian, care are sediul central la Londra, Catinca Maria Nistor a fost contestată de mai multe voci de-a lungul carierei sale. Deși era foarte tânără și fără experiență, ea a fost pusă la conducerea Teatrului Bulandra din București, însă a fost dată afară după câteva luni, ca urmare a unui protest al actorilor. 

Totodată, în funcția de director al Institutului Cultural Român din Londra a fost numită fără vreun concurs, la propunerea șefului ICR, Liviu Sebastian Jicman, iar în timpul audierilor n-a putut să spună ce plan are pentru mandatul său. „Eu am niște idei, dar nu vreau să vorbesc...”, s-a fâstâcit atunci femeia.

Libertatea.ro a scris la finalul anului trecut că, în paralel cu funcția de șefă ICR Londra, Catinca Maria Nistor lucra și pentru Aleph News, unde realiza emisiunea „Femeie, înainte de toate”, deși statutul corpului diplomatic românesc interzice desfășurarea unor astfel de activități în timpul deținerii unei funcții cum este cea de la ICR Londra.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!