Printr-un drept la replică trimis redacției, președinta Tribunalului Bihor și totodată a BECJ Bihor, Teodora-Carmen Balogh, critică premiul lui Bihorel intitulat „Preşedintă sub acoperire...”, considerându-l intruziv, defăimător, cuprinzând informații distorsionate, acuzații nefondate și imagini utilizate fără drept, chiar dacă acesta avea tentă umoristică.

Deși nu este de acord cu aserțiunile magistratei - considerând-o persoană publică, surprinsă în imagini în exercițiul unei funcții publice, iar informațiile relatate sunt legate de felul în care doamna Balogh se achită de aceste însărcinări -, BIHOREANUL le găzduiește, spre completa informare a cititorilor:

Chiar dacă articolul intitulat „Preşedintă sub acoperire...” a fost publicat în  ziarul on-line Bihoreanul în data de 22.04.2025, ora 7:57, la rubrica Bihorel, el  depăşeşte vădit limitele unui pamflet şi cuprinde informaţii nereale, fiind un articol  defăimător, menit să aducă atingere demnităţii mele.

Nu sunt „preşedinte sub acoperire”, de altfel aceasta este o acuzaţie gravă.  Împrejurarea că sunt preşedinte al unei instanţe sau că în cadrul Biroul Electoral de  Circumscripţie nr. 5 Bihor (BECJ) deţin o funcţie de autoritate publică nu înseamnă  că toate aspectele legate de desfăşurarea activităţilor specifice preşedintelui în cadrul  acestor instituţii sunt de interes public şi că nu aş mai avea drept de dispoziţie cu  privire la prelucrarea datelor mele cu caracter personal, în speţă, imaginea. Acest  interes trebuie să se limiteze la activitatea profesională de interes public şi nu la  aspecte legate de înfăţişarea mea. Afirmaţiile referitoare la înfăţişare sunt  depreciative şi discriminatorii, iar înfăţişarea mea nu are nicio legătură cu activitatea  profesională.

Autorul articolului a ataşat o fotografie cu mine, obţinută pe furiş şi fără acord,  efectuată în spaţiul care mi s-a pus la dispoziţie în cadrul BECJ care este distinct de  registratură şi nu este un birou de relaţii cu publicul, prin urmare se încadrează în  noţiunea de spaţiul privat, aşa cum a stabilit şi CEDO.

În legătură cu afirmaţia cum că aş fi spus personalului tehnic auxiliar să nu se  bazeze pe mine în ziua alegerilor întrucât voi avea o nuntă, arăt următoarele: este  evident că reporterului i s-a relatat eronat o discuţie pe care am avut-o anterior cu un  angajat al prefecturii, personalul auxiliar, în prezenţa altor persoane cu aceeaşi  calitate.

Tocmai pentru o bună organizare, am întrebat care este programul preconizat,  ocazie cu care am menţionat că am o nuntă. Mi s-a răspuns că ne vom întâlni cu toţii  la ora 21 în data de 04.05.2025 şi nu am confirmat personalului participarea mea la evenimentul privat.

Arăt că, având în vedere calendarul alegerilor, activităţile de la BECJ nu  necesită prezenţa mea 24 de ore din 24 de ore. Mai mult, funcţia pe care o deţin în  cadrul BECJ nu presupune să renunţ la viaţa privată pe durata funcționării biroului  electoral, iar atâta timp cât viaţa mea privată nu afectează modul în care îmi desfăşor  activitatea la BECJ, ea nu poate face obiectul interesului public. 

O remarcă tendenţioasă este şi insinuarea că aş avea ceva pe conştiinţă, ceea  ce nu este în acord cu buna reputaţie pe care o am ca magistrat.

De asemenea, în mod mincinos se precizează că „Balogh i-a scos din sediul BEJ  (corect BECJ) pe cameramani şi fotoreporteri” şi că aş fi abuzat de această poziţie,  pentru „a stabili interdicţii presei”. În mod tendenţios se menţionează şi că aş fi ticluit  un „regulament” de funcţionare BEJ (reporterul nici măcar nu cunoaşte denumirea și  deci nici abrevierea corectă, care este BECJ, BEJ fiind un alt birou electoral). 

Competenţa de întocmire a regulamentului biroului aparţine de regulă Biroului  Electoral Central (BEC), dar având în vedere că pentru alegerile locale parţiale  pentru președintele consiliului județean nu se constituie şi BEC, această obligaţie revine biroului electoral de circumscripţie judeţeană, adică BECJ nr. 5 Bihor.

Mai mult, însuși jurnalistul de la Bihoreanul a creat o scenetă de faţă cu  candidatul şi susţinătorii numeroşi ai acestuia, cu scopul de a mă umili, întrerupând  la apariţia mea, procesul de înregistrare a candidaturii care se desfăşura la biroul  alăturat de biroul meu, ambele birouri fiind în aceeaşi încăpere mică pentru care nu  era asigurată paza, în ciuda faptului că ar fi fost obligatorie iar în mass-media se  preciza că paza ar fi asigurată.

Ulterior am aflat că jurnalistul s-a prezentat la biroul electoral la ora 10.30,  ocazie cu care personalul tehnic auxiliar l-a informat că în încăperea BECJ poate  realiza fotografii și înregistrări numai cu candidatul și procesul de depunere a  dosarului, dar nu şi cu preşedintele şi locţiitorul biroului electoral. Jurnalistul ar fi  replicat că preşedintele biroului electoral este persoană publică şi s-a interesat dacă  voi veni la ora 11, arătând că are de gând să se certe cu mine.

O afirmaţie mincioasă este şi faptul că am sugerat angajaţilor prefecturii şi  consiliului judeţean să nu se bazeze pe mine în ziua alegerilor şi că astfel „exasperez  personalul auxiliar al BEJ” (BECJ).

Cu privire la motivul pentru care personalul auxiliar al BECJ ar putea fi  „exasperat” de mine, arăt că din activitatea desfăşurată până acum la BECJ, singurul  subiect de dezacord este legat de numărul maxim al personalului auxiliar necesar în  cadrul biroului și care urmează să fie remunerat pentru activităţi în cadrul BECJ.

Arăt că în calitate de preşedinte BECJ îmi revine obligaţia de a semna pontajul,  urmând să fie pontate şi remunerate numai acele persoane a căror activitate este  necesară în cadrul BECJ. În concret, asta însemnă că din 48 de persoane desemnate  de prefectură (42) şi consiliul judeţean (6) drept personal tehnic auxiliar, am estimat că ar fi nevoie, urmând să fie remunerate aproximativ 8 persoane/zi și doar în funcţie  de nevoi, se va suplimenta numărul acestora. Menţionez că aceleaşi 48 de persoane  au fost desemnate de prefectură şi consiliul judeţean să deţină calitatea de personal  tehnic auxiliar în toate cele 3 birouri electorale judeţene.

Doresc să precizez faptul că am fost preşedinte, locţiitor la Biroul Electoral  Judeţean pentru alegerile parlamentare 2016, 2020, preşedintele unui birou electoral  de circumscripţie la alegerile locale 2024 şi mi-am îndeplinit atribuţiile cu  conştiinciozitate, urmărind respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum procedez şi în  calitate de preşedinte al Tribunalului Bihor.

Aşadar, cauza „exasperării” este cel mai probabil faptul că o mare parte a  personalului tehnic auxiliar a realizat că datorită pontajului de la BECJ nr. 5 Bihor,  nu va obţine veniturile pe care le preconiza.

Este regretabil că judecătorul care are ca principală obligaţie să urmărească  aplicarea dispoziţiilor legale privitor la alegeri în circumscripţia electorală, este  supus unor acţiuni denigratoare, umilitoare.