Procurorul Ovidiu Naghi ar putea prelua, cu delegaţie, conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar procurorul Alin Leucea a fost propus la conducerea Secţiei Urmărire Penală a unităţii, în timp ce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, aceeaşi secţie ar putea fi preluată de fostul procuror DNA Cristian Ardelean.

Propunerile vor fi discutate, marţi, în şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Rocadă la Parchetul Curţii

Ovidiu Naghi (foto stânga) este propus să preia, cu delegaţie pentru o perioadă de 6 luni, funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rămasă vacantă după ce fostul deţinător al funcţiei, procurorul Sebastian Vălean, a fost numit prim-adjunct al procurorului general al României.

Ovidiu Naghi, care în prezent e şeful Secţiei Urmărire Penală a unităţii, a intrat în magistratură în 1998. A fost, pe rând, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde, în 2008, a preluat, tot cu delegație, funcția de prim-procuror, rămasă vacantă în urma decesului procurorului Gheorghe Toda.

A trecut apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde, din 2019, a condus Secţia Urmărire Penală, întâi cu delegaţie iar apoi prin numire.

Naghi a intrat în atenţia publică anul trecut, când BIHOREANUL a dezvăluit că magistratul l-a scăpat de răspunderea penală pe poliţistul de frontieră Francisc Gabera, de la PTF Borş, prins cu o alcoolemie de 1 la mie în sânge la volan, stabilind în prima fază că fapta e prea măruntă ca să cheltuiască statul cu ancheta, iar apoi, când soluţia i-a fost desfiinţată de judecători, că, de fapt, frontieristul n-a făcut nimic, deşi acesta recunoscuse că a comis-o. 

Şefi noi şi la Urmărire Penală

Odată cu delegarea procurorului Ovidiu Naghi la conducerea Parchetului Curții de Apel Oradea, coordonarea Secției Urmărire Penală ar putea fi preluată de procurorul Alin Leucea, care activează de 7 ani în unitatea de parchet.

După câțiva ani în care a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, din 2008 -2016 Leucea a fost procuror la Parchetul Bihor, după care a avansat la Parchetul Curții de Apel, cu o scurtă întrerupere, în 2020, când, timp de câteva luni, a fost delegat prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal.

De-a lungul carierei sale, Leucea (foto mijloc) a coordonat ancheta pornită pe marginea răfuielilor mafiote din Oradea, în care au fost implicaţi patru membri ai clanului Neguş - Alexandru Balogh, alias Kali, Gheorghe Varga, Răzvan Parfene şi Alexandru Bundea - cu toţii condamnaţi la detenţie. Leucea s-a ocupat, însă, şi de cazul taximetristului Bajkán Péter, găsit împuşcat la marginea Oradei, în iarna lui 2009, unde principalul său suspect, Nicolae Oros, arestat şi trimis în judecată, a fost achitat până acum de toate instanţele.

Tot procurorul Alin Leucea a condus cercetările, recent, în cazul lui Ciprian Pogana, monstrul din localitatea Gepiş, care şi-a torturat partenera de viaţă până când femeia s-a spânzurat, și condamnat în final la 5 ani şi 6 ani de puşcărie, iar în prezent coordonează cercetările în cazul primarului din Nucet, învinuit în dosarul tinerei zdrobite sub un bloc de gheaţă pe pârtia din Vârtop.

Cristian Ardelean ar putea fi șef la Urmărire Penală

Pe de altă parte, tot în ședința de marți, secţia de procurori a CSM va lua în discuţie propunerea de numire în funcţia de şef peste Secţia urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a procurorului Cristian Ardelean (foto dreapta).

Ardelean şi-a început cariera în februarie 2010 la Parchetul Aleșd, de unde, apoi, a avansat la Parchetul Bihor, iar apoi a activat la DNA Oradea, de unde a fost revocat în 2019, după apariţia înregistrărilor de la DNA Oradea despre ”cumințirea” unor judecători. Pus sub urmărire penală în dosarul înregistrărilor, pentru două infracţiuni de şantaj şi alte două de abuz în serviciu, Ardelean a fost exonerat definitiv, pe 23 iunie, în acest an, pe motiv că faptele de care e acuzat nu există.

Revenit între timp la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Ardelean a fost implicat în cazuri complexe. Între altele, el a fost cel care i-a trimis în judecată pe Victor Micula şi pe cei patru poliţiştii care l-au luat cu ei la percheziţii şi anchete, dându-i şi acces la baze de date secrete ale Poliţiei, ori pe cele două amante criminale din Şimian, Venkli Tünde și Ruba Annamária, care au pus la cale asasinarea soţului celei dintâi.

Tot Ardelean l-a trimis în faţa instanţei de judecată pe recuperatorul orădean Petru Puşcaş, care, cu complicitatea unei funcţionare bancare şi a doi amici, a furat din contul unui oftalmolog decedat peste 1,3 milioane lei, iar apoi, ca să li se piardă urma, a plimbat banii prin conturile unor firme fantomă şi ale unor interpuşi. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!