Şefi noi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea! Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marţi, numirea procurorului Sebastian Vălean (foto) la şefia Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul de pe lângă Curţii de Apel Oradea, în timp ce procurorul Tiberiu Sigheartău, fost procuror la DNA Oradea, este noul şef al Secţiei Judiciare.

Numirea celor doi s-a făcut pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 18 mai, în condiţiile în care funcţiile erau vacante.

Fostul şef al Secţiei Judiciare, procurorul Voicu Bara, s-a pensionat în luna februarie a acestui an, odată cu fostul procuror general adjunct, Valentin Mirişan, funcţia celui din urmă fiind preluată de Păunel Galoş, până atunci şef al Secţiei de Urmărire Penală. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, Valentin Mirişan şi-a cerut pensionarea în timpul scandalului iscat pe seama lucrărilor ştiinţifice ale puşcăriaşilor, fiind coordonator la elaborarea unei cărţi semnate de fostul poliţist de frontieră Adrian Marchiş, încarcerat pentru contrabandă, care şi-a scurtat cu 30 de zile "sejurul" în Penitenciar ca autor al unei lucrări despre... arest. Mirişan a susţinut că singurul său aport la lucrarea lui Marchiş a fost o recomandare.

Totodată, Valentin Mirişan a mai fost acuzat în mod repetat de incompatibilitate, deoarece deţinea simultan atât funcţia de conducere de la Parchet, cât şi pe cea de decan al Facultăţii de Drept. Pentru a tranşa problema, BIHOREANUL a sesizat, la finele anului 2014, Agenţia Naţională de Integritate, însă solicitarea de investigare a posibilei incompatibilităţi a rămas fără răspuns până în ziua de azi.