Pleacă ai lor, vin ai noştri. Instalaţi mai recent ori mai demult în instituţiile subordonate Ministerelor, Agenţiilor şi Oficiilor Naţionale, liberalii şi pedeliştii vor fi evacuaţi pentru a face loc noilor tovarăşi de drum ai PSD.

Ca de obicei, BIHOREANUL e prima publicaţie care a aflat noua împărţire a deconcentratelor, din care surprizele nu lipsesc: vom avea ţucălari UDMR ce vor conduce sportul cot la cot cu PPDD, crâşmari la drumuri, PNL-işti salvaţi datorită serviciilor aduse prietenilor maghiari, dar şi un surplus de funcţii creat anume, să ajungă pentru toţi.

"Curăţenie" marca PSD

Nici nu s-au încheiat europarlamentarele, că PSD-iştii au decis să-i pedepsească acolo unde-i doare cel mai mult pe liberalii care au "distrus" USL: la funcţii! "Dacă nu se reface USL, îşi vor pierde locurile numite politic. Când au părăsit USL noi ne aşteptam să-şi dea toţi demisiile din funcţii. Mă aştept în continuare s-o facă: ori îşi revin şi spun că nu vor fuziune cu PDL, ori pleacă de pe funcţii!", anunţa preşedintele PSD Bihor într-un interviu dat luna trecută BIHOREANULUI. Practic, Ioan Mang recunoştea că şi pe vremea USL concursurile pe posturi au fost trucate şi cerea ca liberalii care au beneficiat de aranjamente să lase locul pentru PSD şi aliaţii săi.

Marţea trecută, vicepremierul Liviu Dragnea oficializa semnalul de "evacuare" la celebra reuniune a baronilor din fosta unitate militară de la Orăştie. "Daţi afară pe toţi cei de la PDL şi PNL, sau plecaţi voi din ministere!", a ordonat miniştrilor Nr. 2 din PSD.

Consens pentru caşcaval

Cu o zi înainte, însă, în Bihor funcţiile erau deja reîmpărţite de şefii PSD - Ioan Mang, UDMR - Alexandru Kiss, PC - Traian Bodea, UNPR - Gheorghe Pintea şi PPDD - Alina Popa.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, negocierile s-au finalizat în doar trei runde. "S-au inventariat funcţiile pe care există liberali, s-a stabilit că pentru a menaja românii, UDMR nu va putea primi Arhivele, Inspectoratul Şcolar şi Cultura, iar apoi fiecare şi-a ales posturile", a dezvăluit unul dintre apropiaţii negociatorilor.

Cert e că pentru prima oară de când se scot la mezat funcţiile publice n-a existat nicio disensiune. Motivul? PSD şi-a satisfăcut tovarăşii, pentru a avea linişte în campania de alegere a lui Victor Ponta ca preşedinte al României. Aşa că schimbările urmează să fie făcute până cel târziu în august, astfel încât precampania să înceapă fără duşmani în "casa" Guvernului.

Cum vor fi daţi afară liberalii şi PDL-iştii? Fie vor pleca de bunăvoie, fie vor fi siliţi în urma controalelor ce vor fi asmuţite asupra lor de Prefectură, Finanţe şi chiar "organe" judiciare.

Garantaţi de UDMR

Potrivit algoritmului, acolo unde PSD va avea directori plini, adjuncţii vor fi de la UDMR şi viceversa, şi doar serviciile mai puţin importante vor fi conduse de ceilalţi. Ideea e să nu mai rămână picior de liberal sau de pedelist prin instituţii.

03_Dumitru_Voloseniuc_bihoreanul.jpgExistă, totuşi, două excepţii. Prima e la Administraţia de Ape Crişuri, unde deşi fotoliul de director general a fost adjudecat de UDMR, el va fi păstrat de PNL-istul Dumitru Voloşeniuc (foto). "E un premiu pentru că, pe când era vice la Consiliul Judeţean, Voloşeniuc trata cu UDMR în ciuda lui Radu Ţîrle", explică un liberal. Tot la Ape, PSD va avea director tehnic  şi director pentru investiţii (Sorin Guler şi Viorel Iuhas), iar UDMR adjunct tehnic şi adjunct economic, aşa încât fondurile să fie controlate în comun şi Voloşeniuc să facă doar figuraţie.

Al doilea PNL-ist păstrat în funcţie va fi Nadia Racz, adjunctă la ITM, motivul fiind, în cazul ei, apartenenţa la etnia maghiară. Ca dovadă, celălalt adjunct, PDL-istul Nicolae Hoduţ, va fi schimbat cu un UNPR-ist, încă nestabilit.

Frăţeşte

La DSP, unde directorul executiv este al PSD (Daniela Rahotă), UDMR îşi pune un adjunct imediat ce va fi dată afară Zoie Bitea (PNL). La AJOFM, şef plin rămâne Bekesi Csaba (PSD), iar în locul adjunctului liberal Adrian Morar va fi pus un udemerist. Paritatea a fost păstrată şi la Finanţe: director executiv Ioan Mihaiu (PSD) iar adjunct Marius Fandly (UDMR). UDMR va avea adjunct şi la Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor, pe lângă pesediştii Florian Şandor şi Ştefan Caba. La ITRSV, în locul liberalului Daniel Coraş va fi pus şef Dacian Iova (PSD), iar UDMR va avea un adjunct.

Frăţeşte a fost împărţită şi DSVSA, unde şef plin rămâne Remus Moţoc (PSD), iar postul de adjunct eliberat de Corneliu Sotoc (PNL) va reveni UDMR (prin Ovidiu Szallo Mureşan). Fifty-fifty a fost împărţit şi învăţământul: la Inspectoratul Şcolar va fi definitivat inspector general interimarul Nicolae Avram (PSD), UDMR va avea postul de general adjunct prin Kery Hajnal, iar Casa Corpului Didactic şi Palatul Copiilor vor fi colorate roşu-verde prin Carmen Bodiu, respectiv Ferko Jeno.

La Direcţia Silvică, PSD-istul Adrian Florescu va fi secondat de UDMR-istul Szijarto Zoltan, pe locul din care va fi zburat Ionel Popa (PNL). La RAR rămâne "plin" Dan Crăciun (PSD), cu adjunct UDMR (încă nenominalizat). Cele două partide vor să ocupe şi Arhivele Naţionale, deşi şeful judeţean Bujorel Dulgău şi adjunctul Georgiţă Mihai, ambii istorici, sunt nealiniaţi politic. "Cei doi deranjează UDMR. Rămâne să le fie stabiliţi înlocuitorii", explică, sec, un pesedist.

Regula director PSD - adjunct UDMR va fi aplicată şi la Casa de Pensii, APIA şi APM, unde Leontin Ţârle, Florian Pavel şi Sanda Merce vor primi "întăriri" de la Alexandru Kiss. La CAS, de unde va fi dat afară liberalul Gheorghe Ionuţ, preşedinte director general va fi pus universitarul Petrişor Cismaş (PSD), secondat de fostul şef de campanie al deputatei Sonia Drăghici, Nicolae Cosma, care va fi director adjunct pentru relaţii contractuale, în timp ce UDMR va avea adjuncţi economic şi medical.

Numiri de râs

Împărţeala nu duce lipsă de aspecte rizibile. La Tineret şi Sport, PDL-istul Sorin Buhaş (fost PSD) va fi înlocuit cu UDMR-ista Bokor Agota, consiliera fostei viceprimăriţe Biro Rozalia, iar adjunctă va fi Ana Tărău (PSD), de profesie mediator. Ex-pedelistul Ionel Bungău va fi înlocuit la Clubul Sportiv Crişul cu şefa PPDD Bihor, Alina Popa, care iniţial pretinsese, dar degeaba, o mai grasă funcţie de adjunct la Ape. Adjunct la club va fi alt PSD-ist, pentru că cel de acum, George Fărăianu, va fi uns şef la OCPI, unde va fi talonat de Vig Hajnal, dar şi de alţi UDMR-işti la punctele de lucru Marghita şi Salonta. De altfel, UDMR mai câştigă doi directori la Loterie şi Metrologie, precum şi adjuncţi la RAR şi Drumuri Naţionale.

Bizară e şi înlocuirea şefului Secţiei Judeţene Drumuri Naţionale, Ioan Piţurcă (nealiniat), cu PSD-istul Felix Buzgău, zis Dudu, patronul unui club, dar şi numirea la Resurse Minerale a altui pesedist, Sorin Gal, ce părea tras pe linie moartă după concedierea de la Distrigaz. În top, însă, este la acest capitol ungerea la şefia ARR a lui Nicolae Jolţa, fost deputat PNL şi fost candidat PDL.

Micuţii cresc

Conservatorilor le-a rămas agricultura, Ministerul fiind condus de altfel de preşedintele partidului, Daniel Constantin. La Direcţia Agricolă rămâne fostul PDL-ist trecut la PC Nicolae Hodişan, la Oficiul de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Cristian Buzlea, la Studii Pedologice tot un pedelist convertit, Dorin Corcheş, iar la Îmbunătăţiri Funciare Claudiu Gligor. PC a cucerit însă şi poziţii de adjunct la Pensii, Drumuri şi Tineret.

Un progres important înregistrează şi UNPR, care şi-a asigurat conducerea OPC (cel mai probabil prin Gheorghe Pintea) şi, surpriză, a Direcţiei pentru Cultură. "Aici îl păstrăm în funcţie pe directorul Lucian Silaghi, chiar dacă-i de la PDL", a mărturisit un uneperist. Nu fără a adăuga că va fi înfiinţat, totuşi, un post special pentru UDMR, în procesul verbal al negocierii acesta fiind descris lapidar "angaj.com.magh.".

Nu de alta, dar maghiarii mai au de obţinut aprobări pentru noi statui, în timp ce pe politrucii români îi interesează mai degrabă "lozul". Mai ales că vine o campanie scumpă, iar PSD va trebui să cheltuie mult pentru a-şi face şeful preşedinte de ţară...


03_Iuliu_Delorean_bihoreanul.jpgCAZUL DELOREAN
Rezervă la Pensii

În Bihor, UDMR a pretins şi postul de subprefect ocupat de Cristian Bitea (PNL), pentru Iulius Delorean (foto). Problema e că pentru a deveni funcţionar public, condiţie obligatorie pentru accederea în această demnitate, Delorean trebuia să renunţe la calitatea de consilier municipal pe care o deţinea în Oradea şi să-şi facă o stagiatură.

A început-o la Primăria Biharia ca debutant, vrea să o continue la Sălard pe un post superior, dar demisia din Consiliul Municipal şi-a dat-o cu întârziere, timp de o săptămână fiind şi ales local, şi funcţionar, ceea ce i-ar putea bara drumul către Prefectură. UDMR i-a pregătit şi o variantă de avarie, ca adjunct la Casa de Pensii. În fond, nu e politica tot o "pensiune"?