În orice spital ale cărui secţii au statut de clinici universitare fiindcă în oraşul în care se află există o facultate de Medicină, puterea "la firul ierbii" aparţine nu managerului, ci şefilor de secţii, unii consideraţi mici Dumnezei. Observaţia e cu atât mai valabilă cu cât şi spitalul este mai mare, deci mai greu de controlat, iar Judeţeanul din Oradea e chiar uriaş: are aproape 60 de secţii şi 20 de servicii, laboratoare şi compartimente.
BIHOREANUL a aflat că la şefia acestor structuri se vor face în curând schimbări, ca urmare a unei modificări legislative ce dă întâietate universitarilor la ocuparea funcţiilor. Cine, dintre actualii şefi de secţii, le va păstra şi cine ar putea rămâne fără ele? Decizia va fi împărţită între decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Adrian Maghiar, şi managerul spitalului, Gheorghe Carp.
În instabilitate
După 9 luni de la "înghiţirea" fostului Municipal, şefii de secţii din Spitalul Judeţean sunt în nesiguranţă. În condiţiile în care, în ambele unităţi, aproape toţi deţineau funcţiile nu pentru că au câştigat concursuri, ci pentru că au fost numiţi ca interimari pe câte 6 luni, mulţi sunt îngrijoraţi că din ianuarie contractele li se înnoiesc doar pe câte o lună. "S-a creat o situaţie de instabilitate, nimeni nu ştie dacă va mai fi şef de secţie şi luna viitoare", s-a confesat un medic BIHOREANULUI.
Motivul scurtării este iminenta aplicare a unei modificări a Legii Sănătăţii promovate la finele anului trecut de trei senatori PSD care au deţinut ori încă au şi poziţii universitare, şi administrative: Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Adrian Streinu Cercel, fost director al Institutului Matei Balş din Bucureşti, şi orădeanul Florian Bodog, concomitent prodecan al FMF Oradea şi şef al secţiei de Chirurgie plastică a Spitalului Judeţean.
Facultăţile, peste autorităţi
Primul aliniat al articolului 185 din Legea 95/2006, care prevede că în spitalele publice "funcţiile de şef de secţii, laboratoare şi servicii medicale din spitalele publice se ocupă prin concurs", a rămas neatins, însă cei trei au obţinut modificarea în Parlament a altor două aliniate, stabilind practic nişte "derogări" pentru spitalele clinice.
Din noiembrie, aliniatul 7 al legii stipulează că "funcţia de şef (...) se ocupă de cadrul didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare, la propunerea Senatului Universităţii în care se află instituţia de învăţământ medical superior, cu avizul managerului spitalului". Conform aliniatului 8, "funcţia de şef (...) pentru care nu se poate aplica procedura prevăzută la alin. 7 din lipsa unui cadru didactic cu funcţie de predare sau pentru că există mai multe persoane care îndeplinesc condiţiile de a fi numite şi deţin acelaşi grad didactic, se ocupă de un cadru didactic universitar desemnat pe bază de concurs organizat conform prevederilor alin. 1".
Altfel spus, în Oradea, unde secţiile spitalului sunt clinice, la şefie trebuie numite cadre ale FMF, şi numai dacă există doi universitari cu acelaşi grad sau nici unul se face concurs, chit că spitalul e al oraşului şi finanţat de Primărie. Va urma o restauraţie a "sorboneilor" ca în vremurile când Universitatea era condusă de bătrânul Teodor Maghiar, au cobit unii...
Dacă "zboară", pleacă
Coincidenţă sau nu, la începutul anului, un alt PSD-ist orădean, Aurel Mohan, a renunţat la funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, motivând că vrea "să reiau cât mai repede practicarea meseriei de medic", iar asta după doar 11 luni de când plecase din secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean.
De fapt, susţin sursele, prevalându-se de faptul că este profesor universitar, ar fi vizat să preia chiar şefia secţiei, deţinută de tatăl său, Dumitru Mohan, până în 2013, când în funcţie a fost numit clujeanul Alin Blaga (foto), "produs" al UMF Cluj cu experienţă de câţiva ani într-un spital din Germania. "Bebe (Mohan junior - n.r.) nu e om rău, dar ca neurochirurg e mediocru. În plus, nu are nici cele mai mici cunoştinţe de management", l-a descris un coleg, afirmând că, din acest motiv, Blaga va pleca fie la Cluj, fie în străinătate.
Acelaşi deznodământ e posibil, zic sursele, şi dacă FMF va încerca să impună un şef la Urologie. Profesorul Gheorghe Bumbu s-a pensionat anul trecut, iar la conducerea secţiei a fost numit un sătmărean format tot la Cluj, Bogdan Feciche. "Feciche nu predă la Facultate, iar în secţie sunt doi asistenţi universitari, Călin Buzlea şi Darius Purza. Fără şefia secţiei, Feciche ar pleca".
Într-o situaţie similară este şi secţia de Chirurgie cardiovasculară, unde şef a fost numit dr. Jerzicska Ernő, anume adus de la Târgu Mureş. "Încă nu se ştie dacă FMF va propune pe altcineva în locul lui, dar în secţie sunt şi cadre didactice", spun sursele.
Pasibili de înlocuire
În numeroase alte secţii există posibilitatea ca actualii şefi să rămână fără funcţii, fie pentru că nu sunt cadre didactice şi au colegi care predau la FMF, fie pentru că nu sunt singurii universitari, iar ceilalţi au acelaşi grad, astfel că ar putea ajunge la concurs, conform aliniatului 8.
La Chirurgie BMF-ORL, şefa secţiei, dr. Sorban Ildiko, care nu lucrează şi la Facultate, ar putea fi înlocuită cu Felicia Manole (conferenţiar) sau Ciprian Venter (şef lucrări), la Obstetrică-Ginecologie I, Rodica Negrini (nici ea universitar) cu medici care au acest statut (unul fiind Alin Bodog, şef de lucrări şi fratele influentului Florian Bodog), iar la Neonatologie Radu Galiş (neuniversitar) cu Florica Dorobanţu (şef lucrări).
La Cardiologie cronici şi stabilizaţi, Adriana Sălăjan (conferenţiar, dar pensionată de la FMF) ar putea fi înlocuită cu Florin Maghiar (conferenţiar, activ). Pentru şefia ATI II staţionar IV (din Rogerius), deţinută de Mihai Florea (neuniversitar), ar putea emite pretenţii Carmen Pantiş (conferenţiar), dacă aceasta va dori să se mute de la ATI I (din strada Doja), unde şef este Mircea Negrău (tot conferenţiar).
În aceeaşi situaţie ar putea ajunge, pentru şefia secţiei Interne I, actuala şefă, Mihaela Popovici, şi Luiza Demian (amândouă conferenţiare) ori pentru cea a secţiei Interne III actualul şef, Ovidiu Burtă (foto), şi Felicia Marc (ambii conferenţiari). La Oftalmologie, şeful secţiei, George Roiu (asistent universitar), ar putea fi "bătut" de Mihaela Coroiu, care are grad universitar superior (conferenţiar).
De neclintit
Ar mai putea fi înlocuiţi numeroşi alţi şefi de secţii şi compartimente care nu sunt cadre universitare: chirurgul Adrian Duşe (Chirurgie generală II), oncologul Aniela Platona, Anamaria Jurcău (Neurologie staţionar IV), Daniel Băloiu (Chirurgie şi ortopedie pediatrică), Marcela Bota (Laboratorul de analize), iar exemplele pot continua.
Alţii, însă, nu au nicio emoţie, căci fie sunt singurii universitari din specialităţile lor, fie au gradele didactice cele mai mari: profesorii Mircea Popescu (Cardiologie intervenţională), Ciprian Brisc (foto) - Gastroenterologie, Florian Bodog (Chirurgie plastică), Camelia Buhaş (Serviciul de Medicină Legală), Ovidiu Frăţilă (Interne I), conferenţiarii Bako Gabriel (Nefrologie staţionar IV), Monica Sabău (Neurologie staţionar I), Ilarie Brihan (Dermatologie), Simona Pop (Recuperare) ori şefii de lucrări Adrian Coţe (Chirurgie generală), Mirela Indrieş şi Andrei Csep (Infecţioase I şi II), Ariana Szilagyi şi Cristian Sava (Pediatrie), Mihaela Chirilă (Hematologie).
Tot de neschimbat pare şi şeful secţiei prespitaliceşti UPU-SMURD, Hadrian Borcea, al cărui post nu depinde de FMF, ci de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, condus de Raed Arafat.
FMF propune, Carp decide!
Decanul FMF, profesorul Adrian Maghiar (foto), a refuzat să dea pentru BIHOREANUL orice fel de declaraţii despre viitoarele nominalizări, motivând că încă nu au fost stabilite toate propunerile. Trebuie încheiate, spune el, la nivelul fiecărui departament, apoi aprobate în Consiliul Facultăţii şi trimise Senatului Universităţii, care le va înainta spitalului luna viitoare. "Când vom face propunerile, le veţi afla", a spus decanul, considerând "absolut normale" modificările legislative, deoarece pe de o parte "în facultate nu s-au făcut promovări pe pile, ci prin examene", iar pe de alta FMF a furnizat spitalelor cadre didactice şi medici de valoare.
În schimb, managerul spitalului orădean afirmă că nu va accepta toate propunerile, subliniind că, deşi legea prevede ocuparea funcţiilor de şefi de secţii "la propunerea Senatului Universităţii", numirea se face "cu avizul managerului spitalului". "Vom lua în considerare propunerile, dar asta nu înseamnă că trebuie să ni le însuşim automat. Chiar dacă e tobă de carte, nu poţi pune pe cineva şef de secţie dacă eficienţa dovedită în spital este modestă", anunţă Gheorghe Carp.
Concret, managerul spune că la fiecare propunere va ţine cont de numărul pacienţilor pe care l-a avut cadrul didactic universitar, de dificultatea cazurilor rezolvate şi sumele atrase de la CAS. Detalii de care rămâne de văzut cât va ţine cont Facultatea...
FĂRĂ CONCURSURI
Situaţie cu dus-întors
Dintr-un total de 54 de şefi de secţii ai Spitalului Judeţean, doar unul singur a ocupat postul prin concurs, dr. Liana Toc (foto), de la Radiologie-Imagistică, aşa că pentru toate celelalte conducerea FMF poate nominaliza propriile cadre.
Situaţia a fost perpetuată pentru că ani la rând managerii de la Judeţean şi de la Municipal (pe care l-a absorbit anul trecut) nu au iniţiat organizarea unor concursuri.
Surse medicale afirmă că prin acest "truc" directorii pot înnoi contractele şefilor de secţii numai pentru persoanele pe care le agreează, dar şi că practica are o latură bună: în acest fel pot fi recrutaţi şi apoi promovaţi pe posturi medici buni din ţară şi din străinătate, cum s-a făcut la Oradea.
Cel mai recent caz este cel al hunedoreanului Dan Mihoc, adus din Franţa pentru a conduce Radiologia intervenţională după o experienţă de 8 ani la Spitalul Universitar din Strasbourg.
URMAŞUL LUI CARP. La început de februarie, prof. univ. dr. Aurel Mohan (dreapta) a renunţat la postul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, mulţi colegi crezând că vrea să preia şefia secţiei de Neurochirurgie din Spitalul Judeţean din Oradea, unde a lucrat până în primăvara anului trecut. Managerul Gheorghe Carp (stânga) l-a uns deocamdată coordonator al Staţionarului I, poziţie inexistentă în organigramă, aşa că Mohan jr. e văzut şi ca posibil urmaş al său. Chit că-i PSD-ist, iar Carp PNL-ist...