Pentru prima oară în existenţa de câteva decenii a unităţii, managerul Spitalului CF Oradea, dr. Marius Chipurici, directorul medical, dr. Florin Maghiar, şi cel financiar-contabil, economistul Florin Dacin, au prezentat situaţia acestui spital, în contextul recentei transferări a acestuia de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Sănătăţii.

Cei trei au comentat şi ipoteza trecerii în acest an în subordinea Consiliului Local Oradea sau a Consiliului Judeţean Bihor, fiindcă în acest fel, au spus ei, ar putea fi afectată activitatea comisiei pentru siguranţa circulaţiei, cea care verifică starea de sănătate a şoferilor profesionişti, mecanicilor de locomotivă şi personalului din transporturile aeriene.

"Pe plus"

Marius Chipurici.JPGSpitalul CF Oradea este una dintre cele mai performante unităţi din reţeaua medicală a Ministerului Transporturilor din întreaga ţară, ce cuprindea 15 spitale, a declarat managerul unităţii, Marius Chipurici, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, precizând totodată că din cele 15 spitale CF din ţară, 13 au fost transferate către Ministerul Sănătăţii prin OG 8/2013.

Conform prezentării făcute de Marius Chipurici (foto), Spitalul CF Oradea are 154 de angajaţi (dintre care 34 în secţia externă din municipiul Satu Mare), iar în cursul anului trecut a înregistrat 4.600 de internări şi externări, având 131 paturi şi 30.800 de zile de spitalizare (adică o durată medie a spitalizării de 7,6 zile / pat). "Cu un indice de complexitate a cazurilor rezolvate de 1,02, suntem pe primul loc în ţară între spitalele Ministerului Transporturilor", a mai spus managerul.

Cu toate acestea, Casa Asigurărilor de Sănătate a Transportatorilor a achitat Spitalului CF Oradea serviciile furnizate pentru doar 3.880 pacienţi, adică 85% dintre cheltuielile efectuate de unitate pentru tratarea pacienţilor.

"Din punct de vedere financiar-contabil, în decembrie 2012 am avut un excedent de 850.000 lei, iar acum avem în conturi 600.000 lei în condiţiile în care am plătit salariile pe luna trecută şi facturile la furnizori până în luna mai a anului trecut, deci în avans faţă de termenul maxim permis de actele normative", a mai spus dr. Chipurici, subliniind astfel că spitalul nu are datorii, ci este "pe plus".

Între ministere

Managerul Spitalului CF Oradea a mai afirmat că deocamdată unitatea este în "stand by", pentru că Ordonanţa de Guvern privind transferarea lui de la Ministerul Transporturilor la cel al Sănătăţii a fost emisă, însă nu şi metodologia de aplicare, care poate fi elaborată în termen de 60 de zile.

"După o evaluare a Ministerului Sănătăţii, procedură care va avea loc după preluarea spitalului, vom vedea în ce măsură vom putea rămâne ca structură independentă în subordinea autorităţilor locale", a anunţat Chipurici.

Florin Maghiar.JPGLa solicitarea jurnaliştilor, acesta a dezvăluit că a avut o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, acesta afirmând că în al doilea semestru al acestui an este posibil ca şi Ministerul Sănătăţii să transfere unitatea către administraţia locală, fie către Consiliul Local Oradea (cum s-a întâmplat cu celelalte spitale din oraş), fie către Consiliul Judeţean (care în 2010 a preluat, pentru o scurtă perioadă, Spitalul Judeţean, trecut apoi, totuşi, în subordinea municipalităţii).

Deşi nu au afirmat-o clar, atât managerul Marius Chipurici, cât şi directorul medical, dr. Florin Maghiar (foto), au sugerat că ar prefera ca Spitalul CF să ajungă în grija Consiliului Judeţean, temerile fiind că dacă unitatea ar ajunge în subordinea Consiliului Local atunci ar putea fi restructurată şi "lipită" ca secţie fie a Spitalului Municipal, fie a Judeţeanului.

Îngrijorare

Întrebaţi de BIHOREANUL care ar fi eventualele efecte negative ale trecerii Spitalului CF Oradea la Ministerul Sănătăţii şi apoi, eventual, la autorităţile locale, şefii unităţii au declarat o singură consecinţă cu potenţial negativ.

"Se pare că de anul viitor se va privatiza activitatea comisiei pentru siguranţa circulaţiei", a spus directorul medical, dr. Florin Maghiar, referindu-se la activitatea unei echipe pluridisciplinare de medici care, în prezent, evaluează anual starea de sănătate a şoferilor profesionişti, a mecanicilor de locomotivă şi a unor salariaţi din Florin Dacin.JPGtransporturile aeriene. "Există şi în prezent, încă din 2007, laboratoare şi clinici private acreditate să efectueze asemenea evaluări, dar despre comisiile din spitalele CF se ştia că sunt cele mai exigente", a explicat dr. Maghiar, sugerând că "privaţii" sunt mai indulgenţi. Ca dovadă, a adăugat directorul medical, "am avut cazuri când o persoană declarată de comisia noastră inaptă pentru activitatea de transport a fost declarată aptă de o comisie de la clinici private".

Directorul economic al Spitalului CF, Florin Dacin (foto), a precizat în acest context că activitatea comisiei pentru siguranţa circulaţiei aducea unităţii în fiecare an circa 450.000 - 500.000 lei, în condiţiile în care aceasta asigura servicii de evaluare a stării de sănătate a personalului din transporturi la preţurile cele mai mici de pe piaţă.