Noi detalii din dosarul de corupție în care este vizat șeful Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, au ieșit la iveală după publicarea unor stenograme din ancheta DNA. Potrivit Mediafax, procurorii anticorupție au montat tehnică de supraveghere inclusiv în apartamentul în care locuia acesta, iar înregistrările surprind atât discuții despre banii încasați pentru promovarea unor examene, cât și momente în care Anton își număra, în șoaptă, sumele ascunse prin casă.

Cristian Anton, reținut în dosar, este unul dintre cei 12 suspecți cercetați de procurori. Anchetatorii suspectează că în dosar s-ar fi luat mită între 600 și 1.500 de euro pentru furnizarea subiectelor la examenul pentru atestate profesionale destinate șoferilor de transport marfă.

Cu microfoane și camere în locuință

La perchezițiile făcute la domiciliul lui Anton, anchetatorii au găsit aproximativ 500.000 de euro, 350.000 de euro dintre ei fiind ascunși în cutii de pantofi.

Potrivit Mediafax, DNA Cluj ar fi supravegheat luni la rând gruparea din care făcea parte șeful ARR și ar fi monitorizat inclusiv examenele despre care procurorii susțin că erau trucate. În anchetă ar fi fost folosiți și trei investigatori sub acoperire.

În referatul procurorilor apar și pasaje care descriu în detaliu momentele petrecute în locuința lui Cristian Anton, după ce acesta ar fi primit un plic cu bani.

În incinta apartamentului s-a putut observa cum Anton Cristian primește de la acesta un plic de dimensiuni mari, voluminos. (…) Din gesturile ulterioare ale lui Anton Cristian, rezultă fără dubii că acesta i-a adus sumele de bani colectate ca urmare a examenului din data de 22.11.2025 și că în imobilul acestuia există numeroase sume de bani. Ulterior, rămas singur în apartament, Anton Cristian și-a petrecut o perioadă considerabilă de timp numărând sume de bani”, potrivit stenogramelor din dosarul procurorilor.


În casa lui Anton, procurorii au găsit banii în cutii de pantofi

Stenogramele redau apoi, minut cu minut, zgomotele și mișcările observate în locuință:

La ora 19:28, au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de manipularea unui plic sau a unor hârtii, după care, la foarte scurt timp, Anton Cristian a fost surprins în timp ce se ducea din zona livingului (unde a stat împreună cu Radu Bogdan Alexandru), spre zona dormitorului, având în mâna stângă un pachet de culoare maro (cel mai probabil un plic mare, pliat la unul dintre capete), care părea să aibă conținut.
Tot la ora 19:28, s-au auzit sunete asemănătoare celor produse de deschiderea/închiderea unei încuietori mecanice.
La orele 19:34, 19:35 și 19:36 au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de manipularea unor plicuri sau hârtii.
La ora 19:38, au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de numărarea unor sume de bani (bancnote), și de folosirea unor elastice din cauciuc, dar și de manipularea unor plicuri/hârtii.
Sunete asemănătoare celor produse cu ocazia numărării unor sume de bani (bancnote) s-au auzit și la orele 19:39, respectiv 19:40.
În continuare, la ora 19:50, Anton Cristian a venit din zona dormitorului, spre zona bucătăriei, având asupra lui un plic mare, de culoare maro, fără conținut, pe care l-a rupt (pare să fie același plic, pe care l-a dus inițial, cu conținut, din zona livingului, spre zona dormitorului)
”.

Singur în locuință, număra banii în șoaptă!

Unul dintre cele mai frapante pasaje din dosar este cel în care Cristian Anton este surprins în timp ce numără bani:

ANTON CRISTIAN: … 10, 11, 12, 13, 14 …(neinteligibil)… 16, 17, 18, 19, 20. 21, 22, 23, 24, 25, 26 …(neinteligibil)… 30, 31 …(neinteligibil)… 33 …(neinteligibil)… 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46 …(neinteligibil)… 48, 49, 50, 51, 52, 53 …(neinteligibil)… 56, 57, 58, 59, 60. …(neinteligibil)… 62, 63 …(neinteligibil)… 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77… 100”.

Alte fragmente din stenograme descriu ceea ce anchetatorii susțin că ar fi fost ascunderea unor pachete cu bani în mobilierul din locuință.

În timpul efectuării numărătorii, s-au auzit sunete asemănătoare celor produse cu ocazia manipulării bancnotelor. Imediat după finalizarea numărătorii descrise mai sus, s-au auzit sunete asemănătoare celor de folosire a unor elastice din cauciuc, dar și a unui pix.
La ora 20:38, Anton Cristian a stins lumina din zona livingului și a bucătăriei, după care a luat un scaun de tip scară, pe care l-a dus și l-a așezat în față mobilierului de bucătărie
”, se mai arată în stenograme.

În continuare, Anton Cristian s-a urcat pe acel scaun, după care, la scurt timp, a luat din zona aceea de mobilier, un pachet asemenea unei cutii din carton sau a unui plic mai mare, care părea să aibă conținut (Anton Cristian s-a dezechilibrat la coborârea de pe scaunul de tip scară).
La ora 20:56, s-au auzit din nou sunete asemănătoare celor produse de manipularea unor plicuri sau hârtii, după care, Anton Cristian a luat pachetul (cel asemenea unei cutii din carton sau a unui plic mai mare), s-a dus cu el în zona mobilierului de bucătărie și s-a urcat pe scaunul de tip scară.
Anton Cristian a așezat acel pachet undeva în mobilier (fără să poată fi observat locul), după care a coborât de pe scaunul de tip scară și a pornit lumina din zona livingului și a bucătăriei.
Imediat după aceea, la orele 20:57 și 20:58, Anton Cristian a realizat, în șoaptă, următoarele numărători:
ANTON CRISTIAN: …(neinteligibil)… 3, 4, 5 …(neinteligibil)… 8, 9, 10 …(neinteligibil)… 14, 15, 16 …(neinteligibil)… 20.
ANTON CRISTIAN: 1, 2, 3 …(neinteligibil)… 8, 9. Ai să-mi bag ****!(…)
”.

Stenogramele continuă cu alte descrieri ale mișcărilor făcute de șeful ARR în apartament:

Imediat după aceea (tot la ora 21:05), Anton Cristian a plecat din zona livingului spre zona dormitorului, cel mai probabil având asupra lui bagajul de tip geamantan/valiză (în drum spre zona dormitorului, a pus un mănunchi de chei pe masa aflată lângă aparatul de aer condiționat). La ora 21:06, Anton Cristian a revenit în zona livingului, de unde a luat în mână un alt pachet, mai mic (care pare să fie ambalat parțial în hârtie)
În continuare, Anton Cristian a oprit lumina din zona livingului și bucătăriei, după care a mers în apropierea mobilierului de bucătărie și s-a urcat pe același scaun de tip scară. În următoarele momente, s-au auzit niște sunete asemănătoare celor produse de folosirea unui seif
”, potrivit stenogramelor.

Denunț făcut în 2024

Ancheta DNA a început de la denunț depus pe 29 noiembrie 2024, de către o persoană, care a sesizat că „în schimbul unor sume de bani cuprinse între 500 și 1000 de euro”, o altă persoană „facilitează eliberarea atestatelor pentru transport marfă și transport persoane, prin intermediul funcționarilor publici Radu Bogdan și Anton Cristian, care îi ajută să obțină acele atestate”.

Procurorii au supravegheat mai multe examene organizate de ARR în București și județele Mehedinți și Arad, constatând că șpăgile se colectau în genți care apoi ajungeau la Cristian Anton.

Uneori, cei implicați în strângerea banilor comentau că sumele pretinse de mai-marii ARR erau prea mari, după cum reiese din interceptările publicate de Mediafax:

„RĂZVAN: Cui îi dai?

STAN ADRIAN: Lu Bogdan.

RĂZVAN: Aaaa. Mda. Tu îi dai lu Bogdan, ăla îi dă lu Bogdan, toți îi dau lui Bogdan… îți dai seama? Să strâng.

(..) STAN ADRIAN: Păi îi dădeam numai scrisu, lu Anton… cinci sute.

RĂZVAN: Cum, mă, cinci sute doar scrisu?!

STAN ADRIAN: Și pă urmă ridicase la șapte sute. Și i-am zis: bă, io nu-ți mai dau nimic… nu mai. Cum să mă duc io să-i spun ăluia, sumele astea?!

(…) PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Adică? Până-n o mie cinci sute. Până-n o mie cinci sute e ok, ca preț.

STAN ADRIAN: Cum mă? Reevaluare o mie cinci sute?

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Reevaluare?

STAN ADRIAN: Da.

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Nu. Reevaluare e mult.

STAN ADRIAN: Hai mă! Ce dracu!

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: E mult o mie cinci sute la reevaluare.

STAN ADRIAN: Ce dracu, mă! Și..

PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: E mult. Poți să-i zici maxim o mie, maxim o mie.

(…) PARASCHIV PETRICĂ-MARINEL: Atâta ajunge la… aaa atâta ajunge la Anton”.

Cristian Anton și Radu Bogdan, un subaltern al său, au fost interceptați și când vorbeau în autoturisme despre banii colectați, câți anume mai trebuie să ajungă la șeful instituției sau că, dacă vor fi prinși, vor face 20 de ani de închisoare:

„ANTON CRISTIAN: „Ba mai mult, și la Pitești …(neinteligibil)… de făcut, varianta specială. Or venit …(neinteligibil)…, bă, ești nebun?! Buletine false în Pitești, e groaznic, înțelegi? Și-atuncea ei caută urma, știi? Și orice prind… În *** mea, ne-or agăța și pe noi cu …(neinteligibil)…

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Io…

ANTON CRISTIAN: Da stai liniștit, că ieșim în douăzeci de ani.

RADU BOGDAN ALEXANDRU: Păi …(neinteligibil)…, i-am zis și la asta”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!