Preşedintele filialei Oradea a Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania, Csomortanyi Istvan, a organizat marţi o conferinţă de presă ce s-a vrut un semnal de alarmă care să împiedice demolarea pasarelei pietonale ce traversează liniile de cale ferată în apropierea Gării.

"Încă de anul trecut s-a anunţat că se doreşte demontarea acestei pasarele şi mutarea ei în altă parte, dar am aflat că CFR, care este proprietar, s-a răzgândit şi vrea s-o demonteze ca s-o ducă la fier vechi. Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple, deoarece pasarela se află în zona de protecţie a Gării, care este monument de arhitectură. Orice oraş civilizat din lume, dacă ar avea o asemenea construcţie, ar avea grijă de ea şi nu ar permite să fie distrusă", a spus Csomortanyi despre pasarela realizată în 1905 dintr-un aliaj special de fontă, cu îmbinări nituite, şi rămasă, acum, unicat în ţară.

Ca un argument suplimentar pentru a susţine păstrarea pasarelei aşa cum este şi unde este, şeful ATMT Oradea a adăugat că, pe de altă parte, pasajul subteran construit anul trecut de Primărie pentru a lega Piaţa Bucureşti de strada Ecaterina Teodoroiu nu prezintă siguranţă întrucât la ieşirea din acest pasaj nu există trotuar.

"Pe strada Ecaterina Teodoroiu există trotuar doar pe un sens de circulaţie, dar este foarte îngust, are doar un metru şi din loc în loc este obturat cu stâlpi de iluminat public, iar şoferii îşi şi parchează maşinile pe el", a spus Csomortanyi.

În finalul discuţiei cu jurnaliştii, acesta le-a cerut să facă presiuni asupra Instituţiei Arhitectului Şef al oraşului, pentru ca aceasta să nu autorizeze desfiinţarea vechii pasarele metalice.

BIHOREANUL a aflat de la urbaniştii Primăriei că, până în prezent, o asemenea autorizaţie nu a fost solicitată de CFR. De asemenea, nici la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural (DCCPC) nu a fost depusă o cerere în acest sens.

"Pasarela, în sine, nu este monument istoric sau de arhitectură, dar se află în zona de protecţie a Gării şi, ca atare, nu poate fi demolată în orice condiţii, ci doar în baza unui certificat de urbanism eliberat de Primărie numai după avizul Comisiei pentru monumente istorice", a explicat şeful DCCPC Bihor, Mircea Paşca.