După numeroase articole de presă şi cererea patronilor bihoreni de a demisiona din cauza incompetenţei dovedite atât în reluarea lucrărilor la Autostrada Transilvania pe tronsonul dintre Borş şi Suplacu de Barcău, cât şi în monitorizarea şantierului DN 76 Deva - Oradea, directorul general al Companiei Naţionale de Drumuri dă un semn că nu-i este indiferentă percepţia bihorenilor asupra instituţiei pe care o conduce. Narcis Neaga aminteşte că doar în acest an a inspectat de patru ori lucrările de pe DN 76 şi promite că va continua să urmărească modul în care constructorii îşi fac treaba.

"În urma controalelor efectuate în ultima perioadă de către conducerea CNADNR la şantierele de pe drumul naţional DN 76 Deva – Oradea, cât şi a analizei stadiului de execuţie, precum şi în urma discuţiilor purtate cu antreprenorii, au fost luate măsuri, în diverse perioade, pentru îmbunătăţirea activităţii pe aceste şantiere", se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de către Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, la câteva zile după ce Federaţia Patronilor Bihor i-a cerut demisia suspectându-l de "incompetenţă" din cauza întârzierilor tolerate pe acest şantier, dar şi a faptului că, în ciuda promisiunilor făcute de mai bine de un an chiar la Oradea, lucrările la tronsonul bihorean al Autostrăzii Transilvania, între Borş şi Suplacu de Barcău, nu au fost reluate.

"Având în vedere că toate contractele de reabilitare a DN 76 Deva-Oradea au termen de finalizare în noiembrie 2016, conducerea CNADNR a intensificat controalele şi a verificat în permanenţă executarea lucrărilor conform contractelor încheiate", afirmă Neaga în comunicat.

Potrivit şefului CNADNR, "singurul tronson cu mari întârzieri a fost Ioneşti – Vârfurile (n.r. – pe teritoriul judeţului Hunedoara)", pentru care Compania a trimis antreprenorilor înştiinţarea de reziliere a contractului din cauză că stadiul fizic al lucrărilor a fost, la data ultimei vizite (acum două săptămâni) de numai 29,76%.

Neaga aminteşte că tot din cauza întârzierilor a fost reziliat încă din primăvară şi contractul cu CCCF Timişoara pe tronsonul Beiuş – Oradea şi că cei 50,73 km ai acestuia au fost împărţiţi în trei loturi unde tot atâtea asocieri de firme vor recicla asfaltul existent. Prin această soluţie "se obţine o îmbunătăţire a capacităţii portante a sistemului rutier prin dimensionarea acestuia la o încărcare de 11,5 tone/osie", reciclarea urmând să se facă pe o grosime de 20-30 cm, arată şeful CNADNR.

"Subliniez că şi în continuare controalele şi supravegherea pe aceste şantiere vor fi efectuate de mine şi colegii mei din conducerea CNADNR, astfel încât antreprenorii să-şi respecte angajamentele asumate", a mai arătat directorul general al Companiei, Narcis Neaga.