Este oficial: directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii din România, Cristian Pistol, a anunțat că pe data de 15 martie vor începe lucrările pentru proiectarea și execuția secțiunii Suplacu de Barcău - Chiribiș.

În 24 de luni

„Pentru finalizarea construcției celor 26,35 km, antreprenorul român Construcții Erbașu SA are la dispoziție 24 de luni”, a precizat șeful CNAIR, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Cristian Pistol, contractul în valoare de 884,12 milioane lei (fără TVA) al proiectului finanțat cu fonduri europene, a fost semnat „în luna noiembrie a anului trecut”.

De asemenea, șeful CNAIR amintește că pe traseul secțiunii Suplacu de Barcău - Chiribiș se vor construi inclusiv 8 pasaje, 8 poduri și 3 viaducte.

Chiribiș - Biharia, în stand by

Așa cum BIHOREANUL relata la acea vreme, Construcții Erbașu a câștigat în toamna anului trecut a cincea licitație organizată pentru reluarea lucrărilor între Suplac și Chiribiș, după ce cu un an înainte, în 2022, îi fusese reziliat contractul pentru același tronson, câștigat pentru suma de 524,95 milioane lei, într-o asociere cu firma slovacă Vahostav.

Rezultatul procedurii a fost contestat de alți doi competitori, și anume Precon Transilvania (controlată de proprietarul Selina, Beneamin Rus) și Nurol (Turcia), CNSAS respingând ambele contestații, dar fără ca de atunci CNAIR să fi anunțat semnarea contractului cu Construcții Erbașu.

Pe de altă parte, tot anul trecut, pentru secțiunea Chiribiș - Biharia, de 28,55 km, licitația a fost câștigată de asocierea Precon Transilvania cu Citadina 98 (din Galați), contra sumei de 785,21 milioane lei (fără TVA), tot fără ca de atunci CNAIR să fi anunțat semnarea unui contract.

La rându-i, această licitație a fost contestată de Erabșu și de asocierea Strabag - Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!