Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au finalizat cercetările şi au dispus, miercuri, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a şefului Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, Nicolae Sabastian Secoşan, acuzat de luare de mită în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului înaintat Tribunalului Bihor, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, în calitate de comisar şef la CJPC Bihor, Secoşan a pretins şi a primit în cinci rânduri mită de la reprezentantul unei întreprinderi familiare profilate pe comercializarea substanţelor etnobotanice, în total suma încasată de funcţionar ridicându-se la 1.400 de euro.

"Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru a-l proteja şi favoriza pe denunţător cu ocazia acţiunilor de control pe linia comercializării produselor „etnobotanice" efectuate de către comisarii din subordine. Astfel, aceştia au aplicat sancţiuni contravenţionale minime şi nu au luat alte măsuri prevăzute de lege, cum ar fi închiderea temporară a magazinului sau confiscarea produselor", se arată în rechizitoriu.

Pe 8 februarie, Nicolae Secoşan a fost denunţat de comerciantul de etnobotanice, iar o zi mai târziu a fost prins în flagrant delict, imediat după ce a primit de la denunţător 300 de euro.

Reţinut în urma acţiunii de flagrant, Nicolae Sebastian Secoşan a fost arestat pe 10 februarie pentru o perioadă de 20 de zile.

"În vederea confiscării, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 873 lei care a fost găsită asupra inculpatului cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, în plus faţă de cei 300 de euro", se mai precizează în documentul DNA.

Faţă de un alt comisar din cadrul aceleiaşi instituţii, Ovidiu Milian, pus şi el sub învinuire în acelaşi dosar, cauza a fost disjunsă, iar cercetările sunt continuate tot sub acuzaţia de luare de mită sub formă continuată.

Află întreaga poveste a şpăgii, în articolul: Drogaţi cu şpagă