Nicolae Hodişan, directorul Direcției pentru Agricultură Bihor, a fost inculpat şi plasat sub control judiciar de DNA Oradea, fiind acuzat că a încheiat ilegal trei contracte de asistență juridică, deși instituția are propriii jurişti și nu primise aprobarea Ministerului Agriculturii.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, Nicolae Hodişan a fost pus sub inculpare marţi, de procurorii DNA Oradea, iar acuzaţia care i se aduce este de abuz în serviciu, pentru că, în perioada 2023-2024, ar fi semnat trei contracte pentru servicii juridice și consultanţă, în condiţiile în care Direcția pentru Agricultură Bihor avea deja trei jurişti angajați, dintre care doi aveau inclusiv dreptul de a reprezenta instituția în instanţă.
În două dintre cazuri, Hodişan nici măcar nu a solicitat aprobarea Ministerului Agriculturii pentru contractele de asistenţă juridică, deși avea această obligaţie, iar în al treilea caz ministerul a refuzat explicit să își dea acordul, considerând că externalizarea serviciilor juridice nu era justificată. În pofida acestui refuz categoric, şeful agriculturii bihorene a ignorat decizia ministerului, a angajat firma de avocatură și a plătit ilegal serviciile din fonduri destinate altor scopuri.
Paguba totală rezultată din aceste contracte se ridică la 34.655 lei, reprezentând sumele achitate avocaţilor pentru reprezentarea instituției în instanţă.
Procurorii DNA Oradea au decis, odată cu inculparea directorului, şi luarea unor măsuri preventive, dispunând plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile, interval în care Hodișan nu va putea exercita funcţia de director executiv al Direcţiei Agricole Bihor.
Acesta este al doilea dosar penal în care Hodişan este vizat de DNA Oradea, după cel deschis în urma perchezițiilor din 26 martie la sediul Direcţiei Agricole şi la două imobile personale ale directorului din Oradea și Sântimreu. În respectiva anchetă, deocamdată, nu există persoane puse sub acuzare.
UPDATE: Angajată, inculpată pentru complicitate
Procurorii DNA Oradea au anunțat marți, într-un comunicat, că, alături de directorul executiv Nicolae Hodişan, inculpat deja pentru abuz în serviciu în formă continuată, în dosar este cercetată penal și Angela Mirela Barău, consilier superior în cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, acuzată de complicitate.
Potrivit DNA, Hodișan ar fi încheiat cele trei contracte de asistenţă juridică considerate nelegale de procurori cu sprijinul Angelei Barău, care avea atribuții de control financiar preventiv în instituție.
Comunicatul precizează că primul contract, în valoare de 7.140 lei, a fost semnat pe 13 ianuarie 2023 pentru reprezentarea Direcției Agricole Bihor în fața poliției și a parchetului, într-o plângere împotriva unor angajați ai Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA) Bihor.
Al doilea contract, de 8.925 lei, a fost încheiat pe 10 mai 2024 pentru redactarea unei plângeri prealabile privind contestarea unor documente dintr-un proiect derulat de instituție. Cel de-al treilea contract, în valoare totală de 22.000 lei (din care s-au achitat efectiv 18.590 lei), a fost semnat pe 17 iulie 2024, pentru reprezentare juridică în fața Tribunalului București și Curții de Apel București, în cadrul unor litigii privind recuperarea unor sume declarate neeligibile într-un contract de subvenție din 2021.
„În perioada respectivă, Direcția Agricolă Bihor avea trei consilieri juridici proprii care ar fi putut asigura aceste servicii juridice și reprezenta instituția în instanță”, se subliniază în comunicatul DNA.
În cele 60 de zile ale controlului judiciar, pe lângă interdicția de a exercita funcția de director executiv al DAJ Bihor, Hodișan nu are voie să părăsească România și nici să comunice direct sau indirect cu persoanele menționate în ordonanța procurorilor.