Directorul executiv al DSVSA, Mircea Budău, a organizat marţi o conferinţă de presă pentru a se disculpa după ce mai mulţi medici veterinari din judeţ l-au acuzat că împarte după bunul plac crotaliile, adică etichetele speciale înseriate şi numerotate care se prind în urechile animalelor pentru a fi urmărită trasabilitatea acestora, de la naştere până la sacrificare.

Budău a afirmat că nemulţumirea medicilor concesionari (care în lipsa acestor crotalii nu pot face identificarea şi înregistrarea animalelor, deci nici să încaseze onorariile aferente acestor manopere) se datorează nu atât lui, cât unei deficienţe de sistem. Mai exact, faptului că DSVSA nu a primit destule crotalii pentru ca acestea să fie împărţite tuturor medicilor veterinari concesionari.

"La bovine, pe 1 ianuarie 2010 înregistram un necesar de 48.000 de crotalii, dar până la sfârşitul lunii septembrie am primit doar 47%, adică 22.750 bucăţi, pe lângă care eu am rezolvat, prin relaţii, o diferenţă de până la 58%", a spus Budău.

Şeful DSVSA a afirmat în acest context că, având mai puţine crotalii, le-a distribuit cu precădere medicilor care aveau mai multe animale în circumscripţii: "La Curăţele sunt 1.350 de bovine, la Biharia 360. Normal că am dat mai multe crotalii la Curăţele".

Întrebat de reporterul BIHOREANULUI de ce a împărţit crotaliile pentru medicii veterinari prin bileţele semnate de el însuşi, schimbând sistemul care era funcţional până să ajungă el director şi în care repartizarea crotaliilor o făcea Serviciul de Identificare şi Înregistrare a Animalelor, Budău a afirmat că şi-a asumat acest lucru deoarece, după instalarea sa ca director, a găsit în instituţie un medic care a împărţit unei singure circumscripţii 7.000 de crotalii. "Nu era normal să dea atâtea crotalii, de aceea am decis să le dau eu pe bileţele", a spus şeful DSVSA.

În fine, Mircea Budău a anunţat că, "datorită unor relaţii personale cu colegul de la Mehedinţi", DSVSA Bihor a mai primit 4.000 de crotalii, dar pe care promite că nu le va mai împărţi pe bileţele. "Cele 4.000 de crotalii reprezintă 20,4% din necesar, aşa că fiecărui medic concesionar o să repartizez câte 20,4% din cât cere", a promis Budău.

În final, şeful DSVSA a mai spus că în cursul săptămânii trecute un control de la Bucureşti a descoperit că există în Bihor veterinari care aveau mai multe crotalii, astfel încât au trecut în acte chiar şi 3-4 viţei născuţi într-un an de aceeaşi vacă, deşi perioada de gestaţie a vacii este de nouă luni şi jumătate.

"Controlul a venit în urma unei reclamaţii "binevoitoare" la circumscripţiile de Curăţele, Olcea şi Ciumeghiu", a spus Budău, precizând în final că asemenea acţiuni de verificare privind folosirea crotaliilor vor fi derulate şi de conducerea DSVSA Bihor. "O să facem controale şi toţi cei care au greşit îşi vor primi porţia!", a încheiat Budău.